Romanian International University Fair (RIUF), cel mai important eveniment educațional internațional din România, va avea loc la Iaşi pe 17 martie, între orele 10 şi 18, la Hotel „Unirea”.

La ediția de primăvară a Romanian International University Fair 2011, vizitatorii vor avea acces la informații detaliate despre modalitățile prin care studiile în străinătate devin la fel de accesibile financiar precum cele din România, prin programele de burse și împrumuturi oferite de instituții internaționale.

Tinerii pot afla cel mai ușor dacă sunt admiși la o instituție internațională participând la programul de Spot Admissions. Participarea presupune ca aceștia să se înscrie în prealabil pe site-ul www.riuf.ro, să descarce documentele necesare și să le completeze cu ajutorul unui consultant EDMUNDO. Tot acest demers le garantează răspunsul pe loc din partea reprezentanților universităților în urma interviului de 15 minute pe care urmează să îl susțină în cadrul RIUF, pe 17 martie.

Cea mai spectaculoasă ofertă vine din Danemarca, unde școlarizarea este gratuită, studiile fiind finanțate de guvernul danez. În Olanda, studenții au șansa de a studia într-o manieră mult mai practică, datorită sistemului de predare al universităților de științe aplicate și facilităților deosebite puse de școli la dispoziția oricărui elev. În Marea Britanie, odată admis la o universitate de stat, un student român poate să-și finanțeze taxele de școlarizare pentru un program de licență printr-un împrumut pe care îl acordă guvernul acestei țări tuturor cetățenilor UE. Condiții de finanțare extrem de avantajoase sunt oferite și de Franța și Germania.

EDUCATIVA este un grup de companii și organizații non-guvernamentale ce dezvoltă proiecte, produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală.

Grupul EDUCATIVA
e-mail:[email protected]
www.educativa.ro

Anca Gîlcă, PR Manager RIUF Iasi

Telefon: 0746.521.315

E-mail: [email protected]