Desi ar putea fi luat ca pleonasm, termenul de workaholic bacovian mi-a venit in minte cand am citit poezia de mai jos, la care s-a adaugat imaginea unor persoane aflate pe bune in aceasta situatie. Am primit-o pe e-mail si din pacate nu ii cunosc sursa. Va las sa o savurati si atat, fara a urma insa exemplul acestui specimen:

Iubesc biroul meu fără lumină! 
Mă simt în el ca vulpea-n vizuină! 
Iubesc mobila gri, plină de praf, 
Dulapuri burdusite, hârtii vraf.
Concediul nu-l iubesc defel! 
Nici nu mai vreau s-aud de el! 
Nu trebuie să dorm! 
Nu vreau să am odihnă! 
De nu muncesc, deloc eu nu am tihnă! 
De munca mea sunt fericit, 
Nimic atâta-n viată n-am iubit! 
Iubesc computerul fereastră 
Cu scăfârlia lui albastră. 
Iubesc sedintele mai lungi 
Când am în creier cifre, dungi. 
Iubesc, vă spun acu’ din nou, 
Să stau o viată la birou! 
Îmi place munca! 
As munci 
Mai mult în fiecare zi. 
Nu vreau salariu! 
Nu vreau stimă! 

Mi-ajunge critica drept primă!

Tuturor celor care se regasesc in aceasta poezie, si nu numai ei, va recomand urmatoarea atitudine: