Nu lucrurile la care te uiți contează, ci acelea pe care le vezi

Eram la ora de filozofie din liceu și mă uitam la profa mea de științe sociale, care stătea așezată la catedră. O roșcată cu părul lung și creț, acoperită de o mulțime de bijuterii care făceau gălăgie de fiecare dată când ea se mișca, precum talanga unei vaci ce te anunță că animalul e în mișcare. Ne vorbea despre fericire și își mișca încontinuu mâinile, de parcă voia să ne aducă cu picioarele pe pământ, pe noi, niște adolescenți pentru care fericirea consta în cu totul altceva. Vorba profei de latină, care ne-a întrebat la un moment dat: „Fetelor, voi chiar credeți că un Felix vă poate face fericite?”.

Profa de filozofie, cu toate bijuteriile ei, ne-a spus că dacă vom căuta încontinuu fericirea, nu vom fi niciodată fericiți. Că fericirea nu e o stare constantă de bine, ci ea vine în doze mai mici sau mai mari și că tot ce trebuie să facem noi este să trăim. Să trăim prezentul cu toată ființa noastră, să fim recunoscători pentru ceea ce avem, să nu trăim în trecut și în regrete. Să îndrăznim să schimbăm tot ce nu ne face fericiți în prezent, fără să stăm să ne întrebăm cum ar fi fost dacă am fi ales un alt drum sau cum ar fi dacă l-am alege de acum. Tot ce trebuie să facem e să… facem acum. Să nu ne mai plângem că e greu, ci să alegem următorul pas din viața noastră. Nu vom fi niciodată fericiți 24/24, dar alegerile noastre, alături de atitudinea noastră despre viață și oamenii pe care îi alegem decid dacă găsim acea stare de mulțumire, de pace interioară, de liniște, de bine. Acea parte a vieții când e mai mult bine.

Nu prea dădeam noi importanță în liceu la ce spuneau profii. Dar țin minte că eu, pasionată dintotdeauna de filozofie, am simțit că timpul s-a oprit un pic în loc în acel moment și m-am lăsat dusă în gândurile mele, pe care obișnuiam să le aștern încă de atunci pe hârtie, fie în jurnale personale, fie în eseuri lungi. Nu cred că mai trebuie să spun cum analizez acum toată discuția despre fericire, 20 și ceva de ani după, la fel cum nu mai trebuie să zic cum o voi privi peste încă 20 ani. Pentru că viața ne oferă experiență și experiențe și depinde doar de noi cum le trăim. Pentru că „nu lucrurile la care te uiți contează, ci acelea pe care le vezi”. Să le vezi cu adevărat, să le simți, să le trăiești, așa cum ar trebui să ne trăim fiecare clipă din viață. Iar „singura cale să înveți este să trăiești”.

Cum ar fi fost viața mea dacă…?

Ăsta e și motivul pentru care mi-a mers la inimă cel mai recent roman al lui Matt Haig, „Biblioteca de la miezul nopții”, o carte proaspăt apărută la Editura Nemira. Și la fel ca toate celelalte 6 cărți ale lui Matt Haig pe care le-am citit, am devorat-o și pe asta și m-am bucurat că am putut să o citesc cu acea minte și cu acei ochi care au trecut deja prin câteva experiențe intense de viață.

Și cine nu s-a gândit măcar o dată „Cum ar fi fost viața mea dacă…?” sau „Cum ar fi fost dacă aș fi zis asta atunci…?” sau „Ce s-ar fi întâmplat dacă nu făceam asta?” și tot așa. Și eu m-am întrebat de multe ori cum ar fi arătat viața mea dacă aș fi urmat alte studii, dacă aș fi rămas în Londra, dacă aș fi acceptat bursa aceea la New York, dacă m-aș fi mutat la București, dacă aș fi rămas într-o anumită relație, dacă m-aș fi căsătorit cu altcineva, dacă nu aș fi îndrăznit să divorțez, dacă aș fi îndrăznit să spun tot ce gândeam când eram mai tânără, dacă aș fi întâlnit pe cineva într-un alt context sau într-un alt moment al vieții mele, dacă lucrurile stăteau altfel…

Dar am înțeles că totul se întâmplă cu un motiv și că sunt cine sunt astăzi datorită a tot ceea ce s-a întâmplat bun sau rău în viața mea. Îmi asum toate alegerile pe care le-am făcut și pe care le voi mai face și iau prezentul așa cum este, bucurându-mă de el, de mine și așteptând calmă, cu brațele deschise viitorul. Pentru că fiecare decizie pe care o luăm, fiecare cuvânt pe care îl spunem, fiecare lucru pe care îl facem înseamnă o alegere. Ceea ce trebuie să înțelegem este că „poți să faci alegeri, dar nu poți să decizi și consecințele”. Pentru că până la urmă, toate dezamăgirile și toate regretele noastre vin din așteptări diferite, din proiecții pe care ni le facem despre viitor, uitând de fapt ce e mai important: să trăim prezentul și să luăm cele mai bune decizii pentru noi în acel moment.

Atunci când nu ești mulțumit de ceva din propria viață, trebuie doar să îndrăznești să faci o schimbare în bine pentru tine

Cartea lui Matt Haig spune povestea Norei, o tipă care trăiește o stare constantă de depresie și nefericire, care simte că îi dezamăgește pe toți din jurul ei, care încearcă să îi mulțumească pe toți și care se întreabă în fiecare zi cum ar fi fost viața ei dacă ar fi făcut alte alegeri. Imaginația lui Matt Haig își face simțită prezența din nou, așa că în viața Norei apare această Bibliotecă de la Miezul Nopții, care îi oferă șansa să trăiască toate acele vieți pe care le-ar fi putut trăi. Rând pe rând, alege din Bibliotecă o altă și altă carte, fiecare reprezentând o posibilă viață a ei, în funcție de alegerile pe care le-ar fi luat la un moment dat. Pe măsură ce trăiește toate aceste vieți, Nora își dă seama că în niciuna dintre ele nu ar fi fost pe deplin fericită. În fiecare viață posibilă se întâmplă ceva negativ: cineva drag moare; nu are o căsnicie fericită; are succes, dar se simte singură și tot așa.

Și uite așa își dă seama Nora noastră că ar trebui să înceteze să se mai întrebe cum ar fi fost dacă ar fi luat alte alegeri. Să înceteze să se mai plângă de propria viață. Să fie recunoscătoare de tot ce are în prezent și că trăiește. Și doar să schimbe ceva în bine în viața de acum. Ceea ce și face, iar viața ei se schimbă complet. Pentru că, așa cum am învățat și eu pe propria piele, atunci când nu ești mulțumit de ceva, trebuie doar să îndrăznești să faci o schimbare, fără să te temi de necunoscut, fără să trăiești în ipoteze, fără să te gândești că alegerile tale vor răni pe cineva. Știi care e treaba? Orice ai face, cineva tot se va simți rănit. Pentru că așa cum tu ai așteptări și alții au la rândul lor. Trebuie doar să încetezi să îi mai mulțumești pe ceilalți și să iei cea mai bună alegere pentru tine. Și o să vezi cum dozele zilnice de fericire cresc din ce în ce mai mult, cu fiecare nouă zi din viața ta.

Concurs: Câștigă cea mai nouă carte a lui Matt Haig – „Biblioteca de la Miezul nopții”

Știu, aș putea vorbi la nesfârșit despre subiectul ăsta, mai ales că simt că nu am atins nici 10% din profunzimea lui. Dar mă opresc aici și vă las și pe voi să spuneți. Nu de alta, dar am 10 exemplare din „Biblioteca de la miezul nopții” de dat și trebuie să aleg către cine va merge fiecare carte.

Așa că, împreună cu prietenii de la Editura Nemira, am pus de un concurs, în cadrul blog tour-ului de promovare a cărții „Biblioteca de la miezul nopții” în România. Tot ce trebuie să faceți ca să primiți de la noi cartea este să lăsați aici un comentariu până pe 25 octombrie inclusiv, iar în ultima săptămână din octombrie eu anunț cei 10 câștigători. Nu uitați să lăsați în câmpul potrivit și adresa corectă de email, ca să vă pot contacta, în caz că vreau să vă trimit cărțile, da? Adresa de email e vizibilă doar pentru mine și e necesară doar ca să vă pot contacta, în caz că veți câștiga. Dacă nu vreți să vă lăsați numele real în comentarii, e perfect ok cu mine.

Buuun, atunci hai să vedem ce să conțină comentariul vostru. Ei bine, comentariul vostru trebuie să răspundă la întrebarea:

Ce ai schimba acum în viața ta?

Până răspundeți voi la întrebare, eu vă las cu câteva fragmente din carte, care merg mână în mână cu subiectul romanului, cu ideea articolului și cu inimile noastre, dornice întotdeauna de „mai bine”:

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi fost viața ta dacă ai fi luat-o pe alt drum?

Petrecem atât de mult timp dorindu-ne ca viețile noastre să fie diferite, comparându-ne cu alții și cu alte versiuni ale noastre, când, de fapt, majoritatea vieților noastre conțin deopotrivă părți bune și părți rele.

Viața are tipare… Ritmuri. E atât de simplu ca, în timp ce ești blocat într-o singură viață, să-ți imaginezi că tristețea, tragedia, eșecul sau teama sunt rezultatul acelei existențe aparte. Că ea reprezintă un derivat al faptului că trăiești într-un anume fel, în loc să trăiești pur și simplu. Adică lucrurile ar fi mult mai ușoare dacă am înțelege că nu există un mod anume de a trăi, care să ne imunizeze împotriva tristeții. Și că tristețea e o parte intrinsecă din mecanismul numit fericire. Nu poți să o ai pe una fără cealaltă. Desigur, ele vin în cantități și în intensități diferite. Însă nu există nicio viață în care să te afli într-o stare de fericire permanentă. Și simplul fapt de a-ți imagina asta îți sădește și mai multă nefericire în viața în care te afli acum.

E ușor să jelim viețile pe care nu le trăim. E ușor să ne dorim să ne fi dezvoltat alte talente, să fi acceptat diverse oferte. E ușor să ne dorim să fi muncit mai mult, să fi iubit mai tare, să ne fi cheltuit mai bine resursele, să fi fost mai populari, să fi rămas într-o trupă, să fi plecat în Australia, să fi acceptat o invitație la o cafea sau să fi făcut mai multă yoga.

Nu presupune niciun efort să ne fie dor de prietenii pe care nu ni i-am făcut și de munca pe care nu am depus-o, de oamenii cu care nu ne-am căsătorit și de copiii pe care nu i-am avut. Nu e greu să te privești prin ochii altora și să-ți dorești să fii toate acele versiuni caleidoscopice ale tale, pe care alții și le-au dorit de la tine. E simplu să regreți și să continui să regreți ad infinitum, până când timpul tău se scurge.

Dar adevărata problemă nu sunt viețile pe care regretăm că nu le-am trăit, ci regretul însuși. Regretul e cel care ne face să ne simțim inutili, să ne ofilim și să avem senzația că suntem atât propriul dușman, cât și al celor din jur.

Nu putem preciza dacă vreuna dintre celelalte versiuni ar fi fost mai bună sau mai rea. Viețile acelea există, e adevărat, dar și tu exiști și tocmai asupra acestei existențe trebuie să ne concentrăm.

Desigur că nu putem să întâlnim toate persoanele sau să avem toate slujbele și, totuși, sentimentele trăite în fiecare dintre aceste vieți sunt în continuare disponibile. Nu trebuie să jucăm toate jocurile ca să știm cum e să câștigăm. Nu trebuie să ascultăm toate melodiile din lume ca să înțelegem muzica. Nu trebuie să fi încercat toate soiurile de struguri din toate podgoriile ca să cunoaștem plăcerea vinului. Iubirea și râsul, teama și durerea sunt monede universale.

Trebuie doar să închidem ochii și să savurăm gustul băuturii din fața noastră și să ascultăm melodia în timp ce e cântată. Suntem la fel de complet și de extraordinar de vii cum suntem în oricare altă viață și avem acces la aceeași gamă de emoții.

Nu e nevoie să fim decât o singură persoană. Nu e nevoie să încercăm decât o singură existență. Nu trebuie să facem totul ca să fim totul, fiindcă suntem deja infiniți. Cât suntem în viață, dispunem de un viitor cu posibilități multiple.
Așadar, haideți să fim amabili cu oamenii din viața noastră. Când și când, să ne uităm în sus din locul în care ne aflăm, fiindcă, oriunde am fi, cerul de deasupra noastră se întinde la nesfârșit.