Accesarea unor fonduri europene nerambursabile în 2011 poate fi un proces destul de anevoios și complicat. Există extrem de multe idei bune care se pierd pe drum, tocmai pentru că e destul de dificil să obții informațiile corecte și, mai ales să dispui de timpul necesar documentării și realizării dosarului.
Interesul meu pentru fonduri europene nerambursabile este destul de ridicat în acest moment, deoarece am în vedere accesarea lor pentru două proiecte: Belva.ro și OameniDinOnline. Așadar, clar, ideile sunt multe. Trebuie doar să accesez fondurile corecte pentru a-mi pune în practică, alături de colegii mei, toate aceste idei mărețe.
Unde mă duc când caut astfel de informații? Pe cerere-finantare.ro, evident, unde citesc toate sursele care mă interesează și adresez zeci de întrebări până ce mă dumiresc eu cu toate nelămuririle.
Știu că este un proces care durează și care e destul de istovitor, însă pentru cele mai dragi proiecte ale mele cu siguranță se merită, mai ales că am la îndemână propriul consultant. Eu am început deja cercetarea, așa că așteaptă-te la proiecte mărețe în curând. Intră și tu să vezi cum poți să accesezi fonduri europene nerambursabile și să ceri sfatul unui consultant, pentru a afla ce linie de finanțare ți se potrivește cel mai bine.
Comenteaza