Primim zilnic zeci de e-mailuri, fie de notificare de la site-urile unde suntem abonaţi, fie de propuneri de colaborare, fie de la prieteni, fie spam-uri cu reclame. Aşadar, putem spune că sunt e-mailuri la care trebuie să răspunzi urgent, e-mailuri la care trebuie să răspunzi dar nu urgent şi e-mailuri la care pur şi simplu nu trebuie să răspunzi.
La cele la care trebuie să răspunzi este imperios să o faci în maxim 3 zile de la primire. Recunosc că au fost câteva e-mailuri cu propuneri de colaborare la care nu am mai răspuns. Unele pentru că aveau formularea unui copil de clasa întâi, iar altele pentru că nu aveau o bază solidă de colaborare. Evident, frumos şi politicos este să răspunzi la toate, doar că atunci când ai alte priorităţi şi e-mailuri urgente şi importante, le dai uitării pe cele care te fac să ridici din sprâncene atunci când le citeşti.
Însă, dacă reprezinţi o companie mare şi puternică şi nu răspunzi la timp sau chiar deloc unor e-mailuri business, să nu te mire faptul că instituţia din care faci parte va avea de suferit la capitolul imagine şi credibilitate.
Şi nu uita un amănunt extrem de important. Chiar dacă răspunsul tău este unul negativ, nu începe niciodată e-mailul cu expresii de genul:
„Bună ziua,
Ne pare rău, dar din păcate nu sunteţi selectat pentru a face parte din echipa noastră”
Sau
„Bună ziua,
Nu avem în stoc acest produs”
Sau şi mai rău
„Nu suntem interesaţi”.
Un răspuns bine formulat la un e-mail îţi va salva imaginea şi implicit contractele viitoare. Aşa că nu uita să răspunzi pe larg şi politicos la toate e-mailurile în maxim 3 zile de la data de la care le-ai primit.
Comenteaza