Țin minte că era mare forfotă în perioada în care a apărut cartea De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu. Și, ca de fiecare dată când apare o carte de acest gen, pe care toată lumea o ia și o laudă, eu mai aștept puțin. Nu aș putea spune exact de ce fac asta, dar, cel mai probabil, este un amestec între dorința mea de a nu merge cu turma și intenția mea de a reînvia o carte după ce s-au stins reflectoarele din jurul ei.
Acum, ce-i drept, am așteptat destul de mult până să citesc cartea asta, pentru că „De ce iubim femeile” a apărut tocmai în 2004. La zece ani de la apariția acestei cărți, am avut onoarea de a-l vedea și asculta pe Mircea Cărtărescu la un eveniment cultural în Iași. După alți trei ani, i-am deschis cartea și i-am savurat-o!
Mi-a plăcut enorm stilul lui Cărtărescu, umorul inteligent, referirile la anumite opere literare și, evident, istorioarele din încercările sale de a iubi femeile. Cartea este o împletire de proză scurtă cu amintiri savuroase din viața scriitorului, un bărbat virgin până la o vârstă la care alții aveau deja copii, un tânăr fără prieteni, dar cu o bogată cultură literară.
Am apreciat franchețea autorului și povestirea în amănunt a întâmplărilor țesute în jurul femeilor din viața sa. Cărtărescu reușește să creioneze extrem de captivant atât portretele femeilor care s-au perindat prin patul sau prin inima lui, cât și portretul personal, cu toate sentimentele pozitive și negative prin care a trecut în acele momente. Mi-au rămas mai multe povestiri adânc înrădăcinate în minte, însă, parcă, preferata mea rămâne cea legată de misterioasa și fascinanta Irlanda și oița pentru încălzit corpuri și suflete singure.
Pe final de articol, nu vă voi cita din ultimul capitol, cel intitulat chiar „De ce iubim femeile”, pentru că ar trebui să îl pun pe tot aici. Dar, vă voi lăsa cu câteva rânduri care mi-au plăcut foarte mult și pe care le-am găsit pe coperta de final a cărții: „În fiecare poveste e un sâmbure de neobișnuit care stă ascns în carnea obișnuitului, în „ordinar” o sămânță de extraordinar care dă rod epic. Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei”.
Găsiți cartea lui Mircea Cărtărescu pe Libris.ro, la reducere, cu cel mai bun preț!
Foto: home.bt.com
Comenteaza