Astazi mi s-a intamplat ceea ce povestea Marius intr-un articol mai vechi. Aveam programare la masaj pe la 4 si pentru ca salnul se afla la cateva sute de metri de casa mea, m-am imbracat ca si cum as iesi sa cumpar ceva de la colt: un tricou destul de lung si larg (asta si pentru ca am mai slabit, bineinteles :p), o pereche de blugi trei sferturi cam largi si ei, si o pereche de slapi care, desi am dat vreun milion si ceva anul trecut, arata destul de rapanosi. Cu imbracamintea mai sus descrisa, nemachiata, cu doua telefoane, chei si bani, plec spre masaj. Insa, pe drum, a fost imposibil sa nu remarc privirile oamenilor din jurul meu, desi avusesem cu o zi inainte acelasi traseu, doar ca eram imbracata mai office pentru ca mai aveam si alte treburi. Copiii care aruncau cu cornete nu m-au mai evitat azi, barbatii ma priveau cu totul alti ochi, clientele din salon au ridicat din spranceana, iar vanzatoarea de la care am luat lapte si paine cand m-am intors nu a mai fost atat de draguta ca de obicei. 

Mirata de toate aceste schimbari, ii povestesc si maseuzei cele intamplate, moment in care mi-am dat seama ca o provocasem sa isi aduca aminte propriile experiente. Cea mai aiurea a fost iarna asta cand se ducea ca de obicei in Alexandru sa aiba grja de un caine bolnav de acolo. Si se imbraca femeia cu haine largi, groase si multe, ca doar nu era sa se duca office sau in rochie de seara, iar pentru ca se juca cu acei catei, se mai si murdarea. Dupa o zi din asta, cand se intorcea spre casa, a fost singura martora a unui accident in care o masina a dat peste o femeie. Insa, fiind imbracata cu acele haine, cei implicati in accident au considerat-o „om al strazii” si au intrebat-o daca stie sa scrie pentru a face acel proces-verbal si declaratie. A amutit si a zis sec „Da, stiu sa scriu”. 

Mai jos comentariul lasat de mine pe blogul lui Marius, pentru a continua cele spuse aici:

Mi-aduc aminte prima oara cand l-am cunoscut pe Stefan Liute de la Grapefruit. Ii citeam articolele, ii respectam munca, invatam de la el si aveam impresia ca e un businessman la costum, super elegant si bine pus la punct. A aparut intr-o pereche de blugi si un hanorac si mi-a intins degajat mana. Am ramas masca. M-a intrebat cu umor: “Ma respecti mai putin acum daca ma vezi imbracat asa?”. Deloc. Mai ales ca nici eu nu eram la costum. Mintea unui om nu sta in asta. Dimpotriva. Mi-a aratat prin atitudine cat de open minded si de profesionist este. Insa trebuie sa fii open minded si sa faci afaceri cu oameni ca el.

Anul trecut cand am avut campania de CSR la Petrom, mergeam si vorbeam cu primarii din diferite Primarii din tara si toata lumea era socata ca nu eram imbracata la costum. Pana la urma si-au dat si ei seama ca poti face afaceri mult mai bine in haine lejere, care stimuleaza creativitatea.

Iar legat de servicii, am patit-o de multe ori. Daca iesi de la sala si iti cumperi ceva cu siguranta vanzatoarele nu se vor comporta cu tine la fel ca si atunci cand iesi de la o intalnire de afaceri.