Se spune că începutul e cel mai greu. Ei bine, nu și în parenting! Aici lucrurile se schimbă și devin mult mai complicate de abia după ce apare copilul. Până acolo, pașii sunt destul de clari. Cu toate astea, există multe femei care mă întreabă cum și cu ce să înceapă atunci când au hotărât să devină mame. Așa că astăzi fac o listă cu aspectele esențiale de urmat atunci când o femeie vrea să rămână însărcinată:
- Medicul. Din punctul meu de vedere, relația cu medicul ginecolog-obstetrician este una esențială în tot acest proces, de la început până la final. Trebuie să știi că ești pe mâini bune, trebuie să poți discuta orice cu medicul tău, să aibă aceleași principii ca tine despre sarcină și naștere, să fie acolo pentru tine oricând ai nevoie, atât cu sfaturi specializate și intervenții medicale, cât și cu un zâmbet și cu o vorbă bună;
- Analizele ginecologice. Când te întâlnești cu medicul și îi spui că vrei să rămâi însărcinată, primul pas după consult și după stabilirea istoricului medical este setul de analize ginecologice. A rămâne însărcinată nu e doar o decizie frumoasă luată în cuplu, cu inima, ci trebuie să fie și o decizie luată cu cap. Iar analizele ginecologice vor stabili dacă poți rămâne însărcinată, dacă nu există riscuri, dacă ești aptă din punct de vedere medical să duci până la capăt o sarcină și să aduci pe lume un copil sănătos;
- Schimbarea stilului de viață. Eu țin minte că am făcut foarte multe schimbări din momentul în care m-am decis că vreau să rămân însărcinată, până în clipa în care am aflat efectiv că am reușit. Nu mai zic de schimbările din timpul sarcinii și, evident, cele de după naștere. Ce am făcut mai exact? Am renunțat la anticoncepționale cu 6 luni înainte, am început să iau acid folic cu 3 luni înainte, am scăzut cantitatea de alcool consumat și am început să mănânc mai sănătos. Am redus un pic și volumul de muncă, volum ce a scăzut considerabil pe perioada sarcinii, când i-a luat locul acel somn specific doar femeilor însărcinate și mamelor, în general.
Evident, după ce rămâi însărcinată, intri deja într-o nouă etapă importantă, în care faci un set special de analize sarcină și numeroase vizite la obstetrician. Dar despre perioada de sarcină vom povesti în alt articol, pentru că azi vreau să mă limitez la cea de preconcepție.
Pe toată perioada preconcepției, de la începutul ideii că vrei să ai un copil până… toată viața, ai două elemente esențiale de care trebuie să ții cont: informarea corectă și relaxarea. Cu informațiile corecte și cu o atitudine relaxantă, dincolo de starea bună de sănătate, ai toate șansele să rămâi însărcinată și să te bucuri nu doar de o sarcină frumoasă, dar și de o perioadă de preconcepție lipsită de stres. Citește cărți de profil, citește bloguri de parenting, vorbește cu specialiștii, mergi la evenimente pentru părinți și filtrează informația astfel încât să se plieze pe tine și să îți fie ție bine! Și ferește-te de grupurile extremiste din online! Va fi oricum foarte greu, de ce să faci totul și mai greu, lăsându-te pradă discuțiilor răutăcioase?
Voi ce mai aveți de adăugat? Din experiența voastră, ce ar mai trebui să facă viitoarele mame în perioada de preconcepție?
Foto: healthworks.my
Comenteaza