Atenție! Te poate afecta puternic emoțional!

Există lucruri pe care amân sau evit pe moment să le fac, pentru că, vorba atenționărilor de la știri, știu că mă vor „afecta puternic emoțional”. De asta, de exemplu, am citit cartea „Copilul invizibil” a lui Gaspar Gyorgy de abia la un an de când am luat-o. Știam că o să mă sfâșie. De asta schimb imediat melodiile când aud „Cântec pentru Maya”, piesa de la Mirela Retegan și Gașca Zurli, pentru că știu că plâng de fiecare dată de sare tricoul de pe mine. De asta ies din încăpere atunci când începe „I`ll be missing you” de la Puff Daddy. Pentru că îmi aduce aminte de bunicul meu și de toți oamenii dragi care nu mai sunt aici și iar mă năpădesc lacrimile și amintirile.

La fel s-a întâmplat și cu Juniper, cartea care a apărut anul trecut la Editura Publica, chiar înainte de celebra noastră excursie la Paris, pe urmele lui Monsieur Hemingway. I-am citit descrierea, am răsfoit-o puțin și am pus-o frumușel deoparte, pentru că știam că atunci pur și simplu nu mai suportam alte emoții puternice. Dar i-a venit vremea acum, într-o perioadă când fix asta caut într-o carte!

Încăpățânare, determinare, nebunie sau… dragoste?!

Juniper nu este ficțiune! Este biografia lui Kelley și Tom, doi părinți care își doresc mai mult decât orice un copil și luptă nu doar pentru a-l avea, ci și pentru a-l ține în viață. Povestea începe în perioada în care Kelley era încă în școală. Tom era profesorul ei, era căsătorit și avea doi copii, dar asta nu a împiedicat-o pe Kelley să se îndrăgostească iremediabil de el. A avut, de-a lungul anilor, mai multe relații, însă mintea și sufletul ei au rămas tot timpul la Tom French, profesorul inteligent, șarmant și mai în vârstă decât ea.

S-au reîntâlnit după ceva ani, timp în care Tom a divorțat și și-a făcut o nouă iubită. Kelley era în continuare ferm convinsă că Tom este bărbatul potrivit pentru ea, așa că nu s-a lăsat. A început o relație cu el, chiar dacă Tom era oficial cu cealaltă femeie. Timp de patru ani a suportat neputința lui Tom de a lua o decizie între ele două, perioadă în care au lucrat împreună și au scris în aceeași redacție. Când, într-un final, și-a dat seama că nu mai poate continua și și-a luat gândul de la el, Tom s-a despărțit de iubita lui și s-a dedicat în totalitate lui Kelley.

„Aveți o fetiță, dar… s-ar putea să nu supraviețuiască!”

Amândoi aveau același vis: să aibă împreună o fetiță. Kelley a încercat de nenumărate ori să rămână însărcinată, însă, de fiecare dată, eșua. După ani de încercări, de teste, de lacrimi, a reușit! Chiar dacă genetic nu era copilul ei, pentru că luase ovulul unei femei pe care o adora, tot ce își dorea era să fie mamă și să poarte în ea copilul care îi va face viața mai frumoasă. 4 august 2011 era data stabilită la care trebuia să nască. Doar că fetița a venit pe lume prematur, la doar 23 de săptămâni de sarcină. Avea puțin peste 500 de grame și toate șansele să nu supraviețuiască.

Adevăratele lacrimi de abia acum au început să curgă, pentru că viața nu te pregătește niciodată pentru așa ceva. Iar Tom și Kelley descriu în detaliu, pe rând, toate emoțiile, toate fricile și toate gândurile pe care le-au trăit în acea perioadă. Nu știau dacă în ora următoare fiica lor va mai trăi; nu știau dacă trebuie să o deconecteze de la aparate sau să o lase să trăiască; nu știau câte dizabilități va avea ca adult, dacă va reuși să supraviețuiască; nu puteau să o ia în brațe, pentru că pielea i s-ar fi rupt; nu mai știau cum să comunice unul cu altul și cum să iasă din depresie; nu puteau să facă nimic ca să îi curme durerea.

Dragostea da viață și lupta pentru ea

Și cred că orice părinte știe cât de groaznic e să îți privești neputincios copilul bolnav pe un pat de spital și să nu reușești să faci ceva pentru a-l face bine. Așa că au făcut ce au crezut, din instinct, pe moment: i-au citit, i-au cântat, i-au vorbit, au mângâiat-o, i-au transmis toată dragostea lor și au fost acolo pentru ea, încurajând-o să lupte și să rămână în viață. Secția spitalului le-a fost casă timp de luni de zile, iar oamenii din echipa medicală le-a devenit nu doar prieteni, ci și familie. Datorită fiecăruia dintre ei, a profesionalismului, a implicării, a dragostei lor, Juniper a câștigat o șansă la viață și trăiește sănătoasă și acum!

Dacă am plâns? Văleleu! Și cât încă! Pentru că, Doamne, cartea asta e plină de dragoste, de emoție, de viață! E genul de carte pe care o mai ții puțin în brațe și o mai strângi la piept după ce o termini, bineînțeles, cu lacrimile aferente în ochi! E cartea pe care o pui în mâna tuturor părinților, fie că-s actuali, viitori sau, din păcate, foști. Pentru că există ceva care ne leagă pe fiecare dintre noi, părinții: dragostea nemărginită și necondiționată pentru cele mai minunate ființe de pe Pământ – copiii noștri!