Băiatul care voia să-și construiască lumea a fost una dintre cele mai greu de digerat cărți pe care le-am citit. Și nu pentru că nu ar fi frumoasă, ci pentru simplul motiv că… te rupe. Să te pui în pielea unui tată de copil autist și să trăiești toate acele experiențe… ei bine, asta e o treabă pe care nu o poți trece prea ușor cu vederea!

Alex este tatăl din toată această poveste captivantă. Se află într-unul dintre cele mai dificile momente din viața sa: își pierde locul de muncă, se separă de soția sa și încearcă să își înțeleagă băiatul autist. E înfricoșat numai la gândul că trebuie să petreacă timp cu el, doar ei doi, pentru că nu știe efectiv ce să facă, mai ales când băiatul trece printr-una dintre crizele lui obișnuite. Își iubește soția și o vrea înapoi, dar a uitat cum să fie soțul iubitor și zâmbitor de altădată. Își iubește, evident, copilul, dar nu știe să se poarte cu el. Își dorește o carieră ca a prietenului său, dar e prea deprimat ca să mai știe pe ce drum să o ia.

Cum iese din încurcătura asta și cum reușește să găsească o metodă de a comunica cu Sam, fiul său autist? Prin joc! Dar nu orice joc, ci prin Minecraft, jocul video preferat de Sam. Pentru că acest joc reușește să îl ajute pe Sam să își construiască propria lume, așa cum vrea el, bucățică cu bucățică. Iar când Alex înțelege acest lucru și se alătură jocului, relația dintre cei doi devine una dintre cele mai speciale relații tată-fiu.

Când vei citi această carte vei experimenta emoția la cotele ei maxime. Vei suferi alături de personaje, vei plânge, vei înțelege cum e să fii… altfel, atât din postura de copil cu autism, cât și din cea de părinte. Cred că este o lectură perfectă pentru orice părinte, așa că vă recomand cu toată încrederea această carte plină de sensibilitate și lecții puternice de viață!

O găsiți la reducere pe site-ul de la Editura Trei, în colecția Fiction Connection!

Foto: huffingtonpost.com