Prima mea amintire despre Michael Caine, pe numele său real Maurice Joseph Micklewhite Jr., este de pe vremea când eram copil. Jucase atunci alături de Andrea Marcovicii (mi-a plăcut asemănarea cu numele meu) în filmul „Mâna”, un horror din 1981 care m-a marcat atât de tare, încât ani de zile am văzut mâna aia peste tot în jurul meu. Dar am separat filmul de actor și l-am urmărit pe Michael Caine de-a lungul anilor, admirându-i atât talentul actoricesc, cât și principiile de viață. Și cred că vă amintiți și voi câteva dintre filmele celebre în care a apărut (Alfie, Austin Powers, Miss Congeniality, Batman, Inception, Now you see me sau Going in style), alături de accentul său unic și savuros.
I-am citit autobiografia cu un drag teribil pentru tot ce este Sir Michael Caine, pentru modul în care își păstrează omenia și bunul simț în ciuda celebrității sale, cum se comportă și cum vorbește despre soția și despre familia lui, cum își respectă meseria și, mai ales, cum își trăiește viața. Cred că biografiile au menirea de a ne apropia mai tare de celebrități și de a vedea latura lor umană, de a învăța lucruri bune de la ei și cred că lui Michael Caine i-a reușit de minune treaba asta în cartea lui. Citind-o, simțeam că am onoarea să particip la un curs privat cu Sir Michael Caine, luându-mi notițe la tot ce spune și privindu-l cu toată admirația din lume. Și sunt sigură că vă va plăcea și vouă, pentru că pe lângă povestea incredibilă de viață și pe lângă toate lecțiile pe care le veți învăța de la el, veți aprecia stilul său de povestitor, umorul și franchețea specifice.
Michael Caine s-a născut într-o familie atât de săracă, încât are și acum, la aproape 90 ani, teama de a rămâne fără bani și de „a muri din nou de foame”. Când era mic, visa să mănânce la unul dintre cele mai selecte restaurante din Marea Britanie. Doar că acolo puteai intra doar dacă aveai costum și cravată. Așa că l-a rugat pe tatăl său să îi dea bani, ca să-și îndeplinească visul. Tatăl său, sărac lipit pământului, i-a zis să muncească dacă vrea bani. Așa că Michael a vândut ziare, până ce a strâns bani de un costum care arăta cât de cât omenesc. Doar că nu a mai fost în stare să strângă și enorma sumă de bani ca să și mănânce în acel restaurant.
Când tatăl său a murit, la doar 56 ani, „avea în buzunar trei șilingi și opt penny, singurii lui bani după o viață în care a muncit ca un animal de povară. Când am ieșit din salonul spitalului, mi-am jurat că o să fac ceva pe cont propriu, astfel încât familia mea să nu mai fie niciodată săracă”. Și a făcut. Iar când a făcut primii bani mai importanți, și-a cumpărat haine curate, prosoape, cearșafuri, pastă de dinți și șampon, amintindu-și de perioada lungă de sărăcie în care era nevoit să poarte cam același tricou în fiecare zi. A devenit actor și s-a îmbogățit, deși pune mai mult preț pe bogăția familiei și a vieții, decât pe bani. Iar viața nu i-a fost niciodată lipsită de obstacole. A trecut peste toate învățând din ele și transformându-le în oportunități.
Așa că astăzi împărtășesc cu voi câteva dintre cele mai importante lecții pe care Michael Caine le scrie în autobiografia sa, alături de toate întâmplările fabuloase pe care trebuie să le citiți și voi. Cartea se numește „Arta de a asculta și alte lecții de viață”, o colecție minunată de sfaturi într-o lume plină de zgomot, în care fiecare vrea să spună ceva și să se facă auzit.
- Nu contează de unde pornești în viață. Te arunci în șa și o iei din loc;
- Uită de bogăție și de faimă. Descoperă ce-ți place. Dacă reușești să găsești ceva care să-ți placă, și dacă acel ceva o să te ajute să-ți plătești facturile, o să-ți găsești și drumul spre propriul paradis;
- Mereu dai o probă. Comportă-te tot timpul ca și cum oamenii pe care îi întâlnești în fiecare zi sunt șeful ideal, iubita ideală, clientul ideal. Asta te va face să te simți o persoană mai bună;
- Nu lăsa modul în care ceilalți te văd să hotărască ceea ce poți fi tu. Dar fii realist: să știi ce vrei să transmiți și să folosești asta în avantajul tău;
- Nu există nicio cale sigură spre succes. Succesul vine dintr-un amestec magic de talent, trudă, hotărâre și noroc chior. Iar cele mai dese sunt seriile de mici reușite, fiecare reprezentând un pas mărunt pe scara succesului;
- Dacă ajungi în iad, continuă să mergi. Folosește-te de obstacole și tot răul spre bine;
- Succesul vine dacă faci ceva. Și cel mai bun mod de a face suficiente lucruri corect este să faci o grămadă de lucruri. Chiar dacă unele se dovedesc doar niște eșecuri, tu o să investești de fapt în experiența în sine, în relații, în încredere, o să-ți deschizi noi oportunități, o să-ți păstrezi cheful de viață, o să înveți meserie;
- Orice ar fi, dă tot ce poți. Învață-ți meseria, fii pregătit tot timpul și, mai ales, fii pregătit să dai greș. Și cel mai important: nu te opri niciodată din învățat;
- „Fă-ți temele”, documentează-te și fii ca o rață: rațele par calme în timp ce plutesc pe suprafața apei, dar dedesubt vâslesc din răsputeri. Încrederea vine din experiență plus pregătire;
- Trebuie să fii serios când joci o comedie. Asta o face amuzantă;
- Fii autentic;
- În cinematografie, la fel ca în viață, adevărata valoare nu stă în modul cum îți rostești replicile, ci în cum asculți și reacționezi atunci când ceilalți oameni ți se adresează;
- Fii flexibil, adaptează-te, reinventează-te și rămâi concentrat;
- Relaxează-te și simte-te bine. Să muncești serios nu înseamnă să nu te și distrezi;
- Nu ești tu centrul universului. Învață să fii om și să lucrezi într-o echipă;
- Nu te compara cu ceilalți și intră în competiție doar cu tine însuți;
- Să fii în vârf nu e întotdeauna așa cum te-ai aștepta. Riști să pierzi contactul cu realitatea. Plus că poți să ajungi oriunde vrei, dar nu poți să ieși nicăieri;
- Când ai o viață publică, toată lumea vrea să aibă o părere despre tine, iar câteva dintre aceste opinii te vor răni;
- Succesul este efemer. Este ca bulele de săpun în culorile curcubeului făcute de un copil, care devin din ce în ce mai mari, apoi dispar pur și simplu;
- Ține de tine să hotărăști cum arată succesul personal și eșecul personal;
- Singurul mod prin care te asiguri că n-o să dai greș niciodată este să nu faci absolut nimic. Și singurul mod prin care dai greș cu adevărat este să nu înveți nimic din celelalte eșecuri. Este un succes de fiecare dată când înveți ceva dintr-un eșec;
- Rămâi cu picioarele pe pământ. Acasă ești pur și simplu tu, cel obișnuit. Nu un star, nu un zeu și, destul de probabil, nu persoana care a avut cea mai grea zi;
- Fii calm. Tata m-a învățat să nu permit nimănui să mă enerveze a doua oară. Mama m-a învățat că cel mai rău lucru pe care i-l poți face unui dușman este să-l ignori. A fi nervos înseamnă a fi o victimă. Să treci peste este singura victorie;
- Nu lăsa trecutul să-ți controleze viitorul și renunță la regrete;
- Rămân tânăr fiindcă refuz să îmbătrânesc;
- Trăiește o viață în echilibru. Echilibru înseamnă să alegi. Echilibru înseamnă limite;
- Urmează-ți visul și, indiferent dacă-l prinzi sau nu, bucură-te de această călătorie;
- Ieși dracu` de aici și du-te și simte-te bine.
Acestea sunt doar câteva dintre sfaturile lui Sir Michael Caine, pe foarte-foarte scurt. Restul lecțiilor de viață povestite pe larg și multele întâmplări fascinante din viața sa le puteți savura în autobiografia „Arta de a asculta și alte lecții de viață”, apărută în 2019 la Editura Nemira, în colecția Yorick, una dintre colecțiile mele preferate.
Comenteaza