Peste 44.000 de oameni sunt zilnic forțați să-și părăsească locuința, iar 68,5 milioane de oameni din întreaga lume sunt strămutați. Dintre aceștia, 40 de milioane sunt persoane strămutate intern, iar 25,4 milioane sunt refugiați. Mai mult de jumătate din cei 25,4 milioane de refugiați provin din trei țări: Sudanul de Sud, Afganistan și Siria. Ultimul moment în care au mai fost atât de mulți oameni forțați să-și părăsească locuințele și țările a fost în al Doilea Război Mondial, când mai mult de 50 de milioane de oameni din întreaga Europă au fugit din calea violenței.

Cu siguranță o știi și tu pe Malala, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace în 2014, care a fost împușcată de talibani pentru că a îndrăznit să își exprime părerile și să își ceară dreptul la educație. Am scris și eu despre ea în urmă cu vreo cinci ani, când i-am citit cartea Eu sunt Malala și am conștientizat cât de norocoasă sunt că nu trăiesc într-o țară precum Pakistanul. Că am un acoperiș deasupra capului, că am apă curentă, că am acces la educație și că pot să mă exprim liber. Că nu trebuie să trăiesc în fiecare zi cu teama că în orice moment pot fi ucisă de un terorist. Că gălăgia din cartier e nimic pe lângă sunetul asurzitor al bombelor și al conflictelor din țări precum Pakistanul.

Săptămâna aceasta, am citit cea mai nouă carte scrisă de Malala Yousafzai, acum în vârstă de 22 de ani. Se numește Suntem dezrădăcinate și spune poveștile a nouă fete refugiate, pe care Malala le-a întâlnit în numeroasele sale călătorii din întreaga lume: Zaynab din Yemen, care acum locuiește în Minnesota; Sabreen, sora lui Zaynab, care acum locuiește în Belgia; Muzoon din Siria, care acum locuiește în Marea Britanie; Najla din Irak, care acum trăiește într-o tabără de refugiați, în altă zonă a țării; Maria din Columbia, mutată, la fel, într-o zonă mai sigură a țării; Analisa din Guatemala, care acum stă în Massachusetts; Marie Claire din Congo, mutată în Pennsylvania; Ajida din Myanmar, care acum stă într-o tabără de refugiați din Bangladesh; Farah, din Uganda, care a fugit cu familia în Canada, iar acum este Director Executiv la Malala Fund.

Toate au trecut, ca multe alte fete în situația lor, prin chinuri groaznice. Au fost bătute, batjocorite, au fost despărțite de familie, au văzut cum mamele lor au fost ucise în fața lor, și-au văzut prietenele moarte și aruncate ca pe niște saci, au fost private de educație, li s-a interzis să vorbească, au fost ținute în cele mai umilitoare condiții și s-au temut în fiecare clipă pentru viața lor. Nu au avut niciodată „luxul” pe care îl avem noi în fiecare zi și pe care îl luăm de bun, fără să apreciem cât de norocoși suntem: liniștea, pacea, accesul la apă, curățenia, educația și tot așa. Sunt fete care au rămas pentru totdeauna cu traume și care și-au spus poveștile, atât ca să le fie auzită durerea, cât și ca să pună capăt suferinței și violențelor din întreaga lume.

Am fost dezrădăcinată și aleg să folosesc amintirea acestui moment ca să empatizez cu cei 68,5 milioane de refugiați și strămutați din întreaga lume. Ca să-i văd cu adevărat, să-i ajut și să le spun povestea mai departe.

Unul dintre capitole este scris de către Jennifer, o femeie din Pennsylvania care, atunci când a văzut fotografia băiețelul de trei ani din Siria mort pe o plajă, după ce familia lui a fugit din calea violențelor spre o viață mai bună, a început să caute mai multe informații despre situația acestor oameni și s-a întrebat ce poate face ca să ajute. Atunci a aflat că există un program de găzduire a refugiaților din întreaga lume și că poate să ofere cuiva un nou început, mult mai bun. A discutat cu soțul său și cu cei doi fii adolescenți, care au acceptat cu entuziasm propunerea și care au renunțat la achiziționarea noilor modele de iPhone, ca să strângă bani pentru familiile care aveau nevoie de mâncare și de un trai mai bun. Așa a făcut cunoștință Jennifer cu Marie Claire din Congo și i-a devenit „mama americană”, pentru că mama ei adevărată a fost ucisă de teroriști, chiar în fața ei.

Așa cum a făcut Jennifer, putem face ceva fiecare din noi. Iar spre finalul cărții, Malala oferă câteva idei pentru cei care vor să se implice și să contribuie la o lume mai bună. Pentru că „empatia este esențială și gesturile de generozitate, mari sau mici, contează. Ele închid rănile lumii”.

Primul pas pe care îl poți face ca să ajuți este să cumperi această carte. Pentru că toți banii rezultați din vânzarea ei vor fi folosiți în cadrul Malala Fund, pentru a oferi fetelor din întreaga lume acces la educație.

Oare lumea știe de genocidul rohingya, care se petrece de atâta timp? Oare înțeleg de ce se întâmplă? Ne poate ajuta cineva? Singura cale de a mă întoarce acasă este ca familia mea să fie tratată cu demnitate. Întrebarea mea e: când se va întâmpla asta?