A văzut Rebeca imaginea de pe coperta cărții Cine a fost regina Elisabeta? și zice: „De țe e asa de mică doamna aia?”. Îi spun: „Doamna asta e de fapt o regină, care a trăit în urmă cu câteva sute de ani și pe care o chema regina Elisabeta. Ea a fost o femeie foarte mare și importantă, dar e desenată așa, pentru că este o carte de istorie pentru copii, iar cine a desenat-o a vrut să o facă mai simpatică pentru tine și pentru toți copiii care citesc cartea”. Evident, m-a lovit ca de fiecare dată cu răspunsul ei: „Mai bine îmi țitesti țe a făcut legina așta, mami, că de flumoașă nu plea ela flumoașă!”.

Frumoasă nu era, ce-i drept, dar a rămas în istorie pentru curaj, inteligență și personalitate. Pe scurt, un exemplu perfect de model de femeie din istoria lumii despre care să vorbim cu fetițele noastre.

Regina Elisabeta a Angliei a domnit între anii 1559 și 1603, fiind o conducătoare iubită de poporul său și cunoscută sub numele de „Buna regină Bess”. A iubit artele și cultura și și-a dedicat întreaga viață conducerii impecabile a țării sale. A refuzat să se căsătorească, pentru că își iubea independența, iar scopul ei era să își apere țara și poporul mult-iubit.

Îi plăceau mult rochiile și dădea întotdeauna trendul în modă pentru poporul său. Îi plăcea și teatrul, fiind o mare admiratoare a lui William Shakespeare. Îi păsa de poporul său și călătorea foarte mult prin țară pentru a sta de vorbă cu oamenii simpli, cu scopul de a le afla problemele și dorințele. Era o femeie inteligentă, care se baza pe spioni și pe oameni de încredere pentru a-și apăra țara, dar și propria viață.

Cartea este una foarte simpatică, ce o înfățișează pe regina Elisabeta altfel decât în cărțile obișnuite de istorie. Face lecția de istorie mult mai atractivă, atât prin ilustrații, cât și prin limbaj. Mie mi-a plăcut să i-o citesc Rebecăi și să povestim împreună despre ce face o regină, care sunt calitățile unei femei ca ea și ce putem învăța din viața ei.

Există o serie întreagă de astfel de cărți pentru copii, prin care îi puteți ajuta pe cei mici să afle cine au fost personalitățile marcante ale lumii de-a lungul timpului. Le găsiți pe toate, inclusiv Cine a fost regina Elisabeta?, pe site-ul Pandora M, de la Editura Trei.

Foto: Andreea Ignat