Eram în taxi. La volan, o bătrânică tare simpatică. După ce mi-a povestit toată viața ei, s-a uitat atent în oglinda retrovizoare, m-a măsurat cu privirea de sus până jos, apoi m-a întrebat cu acel ton ușor interbelic: „Și dumneavoastră? Cu ce vă ocupați?”. Nah, acu-i acu! Cum să îi explic eu acestei bătrânici că fac conținut și strategii de conținut, că gestionez conturile de social media ale unor companii și realizez planuri editoriale, că scriu articole pentru blogurile de companie, pentru blogurile mele, pentru anumite publicații, că fac discursuri, comunicate și tot soiul de texte de care are nevoie o companie și că am mai scris și o carte? Cum să-i spun că fac PR de 15 ani și blogging de 12 și, mai ales, cum să îi explic atunci și acolo ce sunt alea? Așa că i-am zis simplu: „Scriu!”. Moment în care bătrânica mi-a aruncat cea mai de milă privire posibilă și m-a încurajat în felul ei: „Ce să-i facem, doamnă? Trebuie să o facă cineva și pe asta!”.

Nu i-am mai zis cât de mult îmi place ceea ce fac sau cât de mulți suntem noi, cei care lucrăm în social media și în domeniile conexe. Nu i-am mai zis nici ce înseamnă social media și nici ce putere are pentru relațiile din ziua de astăzi, fie ele personale sau profesionale. Dar după ce am ajuns acasă, frântă de oboseală, după o zi cruntă, mi-am dat seama că ar fi fost nu doar o provocare, ci și o reală plăcere să îi explic acelei bătrânele care-i treaba cu social media. Și vă provoc și pe voi să vă gândiți la cum ați fi făcut-o voi pe acea doamnă mai în vârstă nu doar să înțeleagă ce e social media, dar și să înceapă să folosească corect aceste canale de comunicare online.

Da, noi le știm! Le descoperim și redescoperim în fiecare zi, facem studii și evenimente despre ele, trăim mai mult în online decât în offline. Pe 29 septembrie, de exemplu, toată gloata pasionaților și a profesioniștilor din domeniu va fi prezentă la București, la cea mai importanță conferință de social media din România – Webstock! Ce?! Normal că voi fi și eu acolo! Lucrez în domeniu, fac acțiuni cu bloggerii și, de curând, am lansat și proiectul Social Media Iași.

Dar, ca de fiecare dată când mă duc eu la evenimente, și de data asta o fac pentru a relaționa cu oamenii de acolo. Pe lângă bloggerii și oamenii din online pe care nu am apucat să îi cunosc personal sau pe care nu i-am mai văzut de multă vreme și cu care de abia aștept să stau la povești, vreau să îi ascult și pe speakerii de anul acesta:  Alin Preda, șef Birou Comunicare Online MApN; Alina Cinciulescu, Strategy Manager Global Records; Vali Petcu, blogger Zoso.ro; Alexandru Negrea, Social Media Consultant; Cristian China-Birta, Managing Partner Kooperativa 2.0; Cristina Bazavan, Blogger Bazavan.ro și mulți alții despre care veți afla cât de curând.

Ca în fiecare an la Webstock, dup o zi întreagă de conferințe și mini-conferințe, seara va avea loc Gala Webstock Awards, unde vor fi decernate premii celor mai inedite și creative campanii din social media, implementate în ultimul an în România. Iar la final, așa cum îi șade bine oricărui eveniment de amploare, punem și de-o petrecere marca Webstock!

Dacă vrei să fii și tu acolo pe 29 septembrie, ia de citește pe site-ul oficial ce trebuie să faci ca să participi și să te bucuri de întreaga experiență Webstock 2017!

Foto: e-lifeit.ro