Cred că știm toți foarte bine cum stă treaba la capitolul conflicte între generații. La fel cum știm prea bine portretul unei familii din spațiul balcanic. Poate asta atrage și mai mult în cartea Străin în căsnicie, scrisă de celebrul regizor Emir Kusturica.
Acțiunea se petrece în Bosnia-Herțegovina anilor `70 și scoate în evidență relația dintre copii și părinți, dintre soț și soție, așa cum este ea văzută prin ochii copiilor și a adolescenților. Nu fac rabat de la acțiune poveștile de dragoste, aventurile din căsnicie și, mai ales, cele din afara ei.
Sincer, nu știam că Emir Kusturica este, printre altele, și scriitor. Și, ce-i drept, nu pot spune că m-a dat pe spate cu stilul său, însă trebuie să recunosc că mi-a plăcut firul poveștii și realitatea din ea. Te face să zâmbești, să te înfurii, să te întristezi, să simți ceea ce simt și personajele, fie că sunt la vârsta copilăriei, fie că au ajuns deja maturi.
Străin în căsnicie redă viața unei familii tipice de la acea vreme din spațiul balcanic, când prima violența, când ideea de parenting era cu totul alta, când banii erau mai importanți decât sentimentele, atât a copiilor, cât și a celorlalți membri ai familiei.
Este interesant de făcut o paralelă între parentingul din carte și cel pe care încercăm noi, părinții de azi, cu atâta ardoare să îl punem în practică. Dacă vreți să încercați și voi să găsiți diferențele, vă spun că puteți găsi cartea la reducere pe Libris.ro!
Foto: Coutausse.com
Comenteaza