În articolul despre Lagom, v-am zis că revin cu a doua parte a acestui stil de viață, așa că mă țin de cuvânt și povestim astăzi despre alte lecții care mi-au plăcut și pe care le-am învățat din „Secretul suedez al vieții bune”. Nu vă mai țin în suspans, ci trecem direct la subiect! Păi, trebuie să ne pliem pe stilul suedez, nu?
Iată ce principii respectă suedezii când vine vorba despre sănătate și bunăstare
- Dacă vrei să ai grijă de ceilalți, ai mai întâi grijă de tine! Fă din bunăstarea ta o prioritate și asigură-te că trăiești în armonie, echilibru și mulțumire;
- Al treilea obiectiv național al Suediei, după eliminarea sărăciei și a foametei, se concentrează pe starea de sănătate și de bine a populației. Instituțiile guvernamentale din Suedia spun că „starea de sănătate este esențială pentru a permite oamenilor să-și atingă întregul potențial și să contribuie la dezvoltarea societății. Investiția în sănătate reprezintă o investiție în dezvoltarea societății în ansamblul său”;
- Suedezii primesc perioade extrem de generoase de vacanță, cu scopul de a-și găsi echilibrul personal. Angajații au minimum cinci săptămâni de vacanță pe an, pe lângă zilele libere pentru cele 18 sărbători naționale. Concediul plătit pentru creșterea fiecărui copil este de 480 de zile, părinții având și posibilitatea de a-și lua liber fără nicio problemă atunci când copilul este bolnav;
- 81% din populația Suediei are o stare bună de sănătate. Media este de 69%;
- Relaxarea este foarte importantă pentru suedezi, de la zilele libere mai sus menționate până la activități specifice, cum ar fi celebrul masaj suedez. Pentru suedezi, relaxarea înseamnă să ne curățăm mintea și să ne detoxificăm trupul, iar acest lucru poate însemna orice aduce o stare de bine, de la cinci minute de pauză la un weekend petrecut singur în liniște;
- 97% din suprafața Suediei nu este locuită, ceea ce duce la un număr de aproximativ 20 de oameni pe kilometru pătrat. Pentru că da, suedezilor le place să stea departe unii de alții și să nu își invadeze spațiul personal;
- Lagom presupune să nu fii stresat și să te simți confortabil, fără ca acest lucru să însemne câtuși de puțin lipsă de respect față de celălalt;
- Suedezii sunt foarte direcți când vine vorba despre asumarea unor responsabilități în plus. Îți spun în față dacă pot face ceva sau nu, fără să fie nimic personal sau răutăcios și nimeni nu se supără. Pur și simplu e vorba despre gestionarea așteptărilor, eliberarea emoțională și continuarea deplasării pe căile individuale ale propriului lagom;
- Pentru suedezi, mișcarea, aerul curat și natura sunt lucruri indispensabile. Suedezii preferă să meargă cu bicicleta și adoptă această activitate în locul exercițiilor de la sala de fitness;
- 3,4 milioane de rezidenți suedezi cu vârste între 7 și 70 de ani sunt membri ai unor cluburi sportive, 45% dintre ei fac sport cel puțin de trei ori pe săptămână și 2,4 milioane merg periodic la concursuri sportive;
- Mișcarea fizică regulată este privită de suedezi ca o calitate firească a stilului de viață, nu ca pe o sarcină iritantă, care să dea bătăi de cap;
- Suedezii sunt foarte deschiși când vine vorba de sexualitate, nuditate și funcționarea normală a organismului, pentru că le văd ca pe subiecte firești și naturale. Se vor simți mai degrabă jigniți și stânjeniți dacă vei vrea să vorbești cu ei despre veniturile personale, un subiect pe care suedezii îl consideră extrem de superficial;
- „Atunci când trebuie să trăim varianta optimă a vieții noastre, nu trebuie să ne ascundem rușinați, să ne cerem scuze sau să ne lăsăm pradă conștientizării propriei persoane.”
Cam așa e cu sănătatea și bunăstarea la suedezi! Ei, ce spuneți? V-ar plăcea să adoptați stilul de viață lagom? Eu una practicam multe dintre principiile Lagom chiar înainte să citesc despre viața suedezilor, așa că m-am regăsit în destule dintre ele. Și pentru că mi-a plăcut atât de mult cartea Lagom și vreau să audă cât mai mulți oameni despre ideile faine ale suedezilor, revin și mâine cu un nou set de principii suedeze!
Bineînțeles, dacă vreți și voi cartea Lagom, să știți că a apărut în România la Editura Publica și e disponibilă la ei pe site!
Foto: Tahrir News
Comenteaza