Am vorbit despre asta nu de mult si pe forum. Ma declar dependenta de Internet si de
tehnologie in general. Chiar daca iubesc cartile, plimbarile in natura si distractia de pe plaja,
nu ma pot abtine sa nu accesez Internetul sau sa nu dau un telefon. Zilele trecute mi-am dat seama ca amandoua telefoanele imi sunt aproape descarcate complet si, pentru ca eram intr-o zona fara incarcator, am intrat in panica. Imi venea in minte incontinuu intrebarea: „Ce ma fac fara telefon?”. De parca sfarsitul lumii era aproape si eu eram legata de maini. Si ce sa mai zic de Internet? Chiar daca am de lucrat la un proiect la care nu am nevoie efectiva de Internet, si daca nu am Internet in acel moment, pur si simplu nu pot sa lucrez. Cand merg la un training sau intr-o vacanta etc. primul lucru pe care il intreb cand ajung acolo e: „Unde gasesc Internet?”. O saptamana departe de Internet e ca o mare privare de informatie si de comunicare. Ma uitam in ultimele zile la mine si la Etienne … ne trezim in fiecare dimineata si fiecare sare la laptopul lui sa isi verifice e-mailurile si sa citeasca presa. Am iesit la o cafea in Mall, bineinteles cu laptopurile, si ne-am dat seama dupa ceva vreme ca nu ne spuneam nimic pentru ca fiecare era concentrat pe treaba lui. Asa ca m-am trezit repede si am zis: „Mama, stiu ca suntem copiii tehnologiei, dar devine grava problema”. Asa e cu toata lumea din pacate. Si mie inca mi se spune ca vorbesc mult. Ne-am uitat la un filmulet cu imagini vechi din Iasi si ne gandeam cat de relaxata si fericita era lumea atunci si cat de mult socializa. Si noi? Adica noi, toti tinerii de azi? Ce facem? Vorbim … pe mess si la telefon. Schimbam doua vorbe si suntem mereu pusi pe fuga. Am intalniri la care nu pot sa stau foarte mult din simplul motiv ca ma grabesc sa ajung si la altele. Imi dau seama ca oportunitatile sunt infinite si ca trebuie sa selectez doar ce e mai important si prioritar pentru mine. Si parca tot as mai avea nevoie de o a opta zi a saptamanii.