V-am mai povestit eu că primesc de multe ori telefoane de la oameni care cred că sună la altcineva. De exemplu, de-a lungul timpului am scris despre diferite branduri și am luat interviuri pe bloguri multor oameni din diverse companii. Ei, când cineva caută date de contact sau informații despre acel brand sau despre acel om, dă în primele poziții de pe Google peste articolul meu. Și dă click pe datele de contact de pe blog, care, evident, nu duc la brand, ci duc la mine. Și uite așa mă trezesc cu telefoane fel de fel: ”Bună ziua, aveți liber pe data de 2 pentru o petrecere privată?”, ”Bună ziua, aveți haina aia și pe roșu?”, ”Bună ziua, îmi puteți sugera o ofertă pentru standuri de vitrine frigorifice profesionale?” sau ”Bună ziua, cât aveți kilogramul de brânză de capră?”.
Primele dăți eram înmărmurită și nu înțelegeam de unde confuzia. Ulterior mi-am dat seama că oamenii cred că sună de fapt la acele companii care mi-au acordat mie un interviu sau despre care am scris de-a lungul timpului. Și atunci fac repede conexiunea și îmi aduc aminte când și despre ce am scris, apoi le ofer politicos oamenilor datele generale de contact ale companiei pe care voiau de fapt să o contacteze. Iar unele conexiuni sunt cu adevărat alambicate.
De exemplu, omul care m-a sunat pentru vitrine frigorifice citise de fapt un interviu de-al meu pe care i l-am luat patroanei unei cofetării. A citit articolul, a văzut că produsele sunt ținute în vitrine frigorifice și a sunat să mă întrebe unde poate găsi și el standuri, pe motiv că intenționează să își deschidă o cofetărie. Or, odată ce te gândești să deschizi o afacere în domeniul alimentar, zic că ar trebui să ai un minim de habar și să nu întrebi pe la concurență de unde și-a procurat resursele. În plus, am făcut și eu un mic exercițiu și am dat o căutare rapidă pe Domnul Google după standuri de vitrine frigorifice profesionale. Evident, după ce treci de primele poziții de rezultate plătite, dai de prima firmă care vinde standuri vitrine frigorifice, dai click și ai acolo de toate, de la produse, la prețuri și, bineînțeles, date de contact. E atât de simplu!
Eh, că eu am rămas pentru câteva minute bune uitându-mă la vitrine frigorifice și imaginându-mi cum ar sta una plină cu prăjituri în foișorul nostru… asta deja e altă poveste! Dar măcar m-am mai îndulcit!
Foto: pinterest.com
Comenteaza