Am fost atât de „terorizată” în timpul școlii de autorii români, încât o perioadă nici nu am vrut să mai aud de ei. Ne erau impuse și preaslăvite atât de multe nume de autori români, încât am zis că o să citesc de acum numai autori străini. Mda, școala românească și pasiunea pentru cărți nu prea merg mână în mână! Nu știu cu mai e acum, dar atunci sigur așa era! Ei, bine că a trecut atâta amar de vreme, iar eu mi-am mai revenit și mi-am îndreptat din nou atenția spre scriitori autohtoni. Și, ce-i drept, stăm chiar binișor la capitolul ăsta! Și cu siguranță i-aș fi iubit și eu pe toți din prima, dacă aș fi fost lăsată să îi descopăr cu plăcere și dacă nu mi s-ar fi băgat cu forța pe gât în școală.

Când am văzut titlul 101 cărți românești de citit într-o viață, m-am amuzat și am zis că trebuie să iau și eu cartea asta. Evident, nu ca să o forțez pe fiică-mea să citească, ci ca să fie acolo, în bibliotecă, să fie la îndemână când căutăm un titlu sau o idee, să aflu ce părere au alții despre anumite cărți românești și, bineînțeles, să aflu ce cărți bune mai recomandă alții.

Mi-a plăcut stilul lui Eugen Istodor încă de la primele rânduri! M-a captivat și m-a ținut prinsă de carte până la final, când am aflat care sunt cele 101 cărți românești pe care le recomandă el. Ce mi s-a părut inedit la carte este faptul că a invitat și alți oameni să își spună părerea despre titlurile propuse de autorl. Așa că, pentru fiecare descriere făcută de el există și un comentariu al unui alt om, de la taximetriști la scriitori, de la polițiști la regizori, oameni care spun de ce îndrăgesc respectiva carte.

Acum, nah, nu o să înșir aici toate cele 101 titluri propuse de Eugen Istodor, că doar nu am de gând să vă iau din plăcerea de a le descoperi chiar voi, una câte una, în paginile cărții. Mai ales că găsiți cartea pe Libris.ro la o reducere greu de trecut cu vederea!

Foto: hercampus.com