Un octombrie plin se măsoară, printre altele, și prin numărul mic de cărți citite. Non-ficțiune, biografie, literatură română, literatură universală, câte puțin din fiecare, ca să păstrăm echilibru în viață și în suflet.

[Non-ficțiune] Gripa spaniolă din 1918, Laura Spinney, Editura Corint, 400 pagini

Sunt două ironii legate de cartea asta: 1. A fost publicată în 2017, adică cu câțiva ani înainte să înceapă nebunia coronavirusului; 2. Am citit-o în timp ce eram răcită și nu vreți să știți cum e să citești despre boli, fix când o boală ți-a acaparat corpul.

Cartea Laurei Spinney tratează fenomenul gripei spaniole nu doar din prisma istoriei și medicinei, dar și a politicii, a relațiilor interumane și a artei. Vorbește, la fel cum vorbim și noi acum, despre teamă, lipsă de informații, mentalități diferite, teorii conspiraționale, vaccinuri, medicamente, management sanitar la nivel mondial și, evident, moarte. Gripa spaniolă a durat doi ani, timp în care a infectat o treime din populația globului și a omorât un număr impresionant de oameni, mai mare chiar și decât numărul victimelor din Primul Război Mondial, care se încheia în același an.

După o sută de ani, iată-ne din nou în fața unei pandemii globale, luptându-ne și acum cu virusul, cu teama și cu incertitudinea. Față de 1918, acum oamenii circulă mult mai ușor, ducând astfel după ei toate bolile de la purtător mult mai facil. Ce va fi peste un an cu situația coronavirus? În afară de nenumărate păreri, nu știe nimeni exact ce va fi. La fel cum nu știm cum va reacționa omenirea în următoarea sută de ani, la cele 3 sau 4 pandemii care se anunță. Ce știm sigur e că trebuie să investim în sănătate și în educație și să fim pregătiți în orice moment de ce e mai rău, pentru a putea înfrânge toate pandemiile, epidemiile și bolile care ne fac din ce în ce mai puțini pe acest pământ.

[Literatură română] Omulețul din perete, Marian Coman, Editura Nemira, 216 pagini

Azi vă vorbesc despre încă o carte minunată din colecția n`autor semnată Eli Bădică. E vorba despre „Omulețul din perete”, o colecție de „povestiri fantastice”, așa cum le numește chiar Marian Coman, autorul cărții. Mi-a plăcut simfonia cuvintelor alese, mi-a plăcut ciclicitatea poveștii, mi-a plăcut fantasticul transpus într-un real atât de uman. Iar dacă vă intrigă și pe voi întrebarea „Și dacă ești doar un personaj în cartea altcuiva?”, atunci cu siguranță ar trebui să citiți cartea asta.

[Literatură universală] Henry și June, Anais Nin, Editura Humanitas, 256 pagini

Am început luna septembrie cu Henry Miller și a lui înțelepciune a inimii, așa că mi-am zis că ar fi o chestie să termin luna cu Anais Nin și jurnalul său despre Henry, mai ales că nu mai citisem niciodată până acum ceva de la Anais Nin. Doar că, pe lângă programul plin pe care l-am avut în septembrie, cartea asta a mers foarte-foarte greu. M-a plictisit teribil și m-am chinuit să o termin. Nu m-am putut conecta deloc cu scriitura lui Anais Nin, nici cu jurnalul ei de dragoste și nu am simțit nimic deosebit în paginile acestei cărți. Mi-au plăcut mult mai mult însemnările lui Henry Miller în Înțelepciunea inimii și, dacă ar fi să compar cartea cu un alt tip de jurnal despre un artist, tot din colecția Raftul Denisei de la Humanitas, m-aș îndrepta mai degrabă spre Gala-Dali, o minunăție de carte pe care aș reciti-o iar și iar și iar și pe care v-o recomand și vouă.

[Biografie] Olandeza, Robert Matzen, Editura Rao, 384 pagini

Nu știam prea multe despre Audrey Hepburn, decât că a fost o actriță cu o fățucă mega-simpatică și care avea o pasiune pentru hainele create de Givenchy. Însă când am citit biografia asta, am descoperit o Audrey cu foarte multe complexe, care s-a simțit întotdeauna o fată băiețoasă și urâtă și care nu a avut niciodată încredere în ea. A fost părăsită de tatăl ei când era mică și, chiar dacă provenea dintr-o familie nobilă, a dus o viață săracă și modestă.

În perioada războiului, a cunoscut cu adevărat foametea și sărăcia, ajungând piele și os și fiind nevoită să renunțe la marele ei vis, acela de a dansa și de a deveni balerină. S-a trezit ulterior că joacă în filme, deși nu și-a dorit niciodată asta și nici nu s-a considerat vreo clipă actriță.

Și-a dorit foarte mult copii, însă o perioadă foarte lungă a pierdut toate sarcinile, lucru care a ținut-o într-o depresie cruntă. A trecut prin mai multe relații și căsnicii și, până la urmă, când a reușit să facă copii, a renunțat la filme și s-a dedicat copiilor săi.

Trauma războiului a urmărit-o întotdeauna și a determinat-o să devină la maturitate ambasador UNICEF. S-a implicat cu totul în salvarea copiilor, aducându-și aminte de perioada în care mânca bulbi de lalele de foame, cum a vărsat când a mâncat ciocolată după multă vreme sau cum a devenit o carnivoră după atâta foamete și își comanda tot timpul câte o friptură în sânge.

Aș spune că „Olandeza” este mai mult o carte despre război decât despre viața lui Audrey din perioada ei de glorie, dar tocmai de aceea e important să înțelegem poveștile din spatele așa-zișilor „oameni de succes”.

[Biografie] Cine mi-a ucis fiul?, Ștefan Frumușanu și Tatiana Niculescu Bran, Editura Humanitas, 308 pagini

O mărturie a unor părinți care și-au pierdut unicul fiu, ucis fără milă la mineriada din 1991. O dovadă a modului în care funcționează atât de defectuos sistemul de justiție din România. Un jurnal și un manual de istorie deopotrivă, care arată adevărata față și adevăratele crime ale PSD-ului, începând de la Ion Iliescu și până la întreg complotul politic. Un caz care nici până azi nu și-a găsit rezolvare. O carte plină de întrebări și de dovezi, pe care justiția de la noi nu le vede și la care nu vrea să răspundă. O poveste care te va cutremura și te va purta, alături de acest tată, prin labirintul dosarului Frumușanu-Crăiniceanu împotriva statului român și al SPP.

Hai să vedem ce ne aduce noiembrie de acum. Să aveți și voi un noiembrie așa cum vi-l doriți 🙂