La 60 km de Iași, pe niște drumuri cu găuri și denivelări la tot pasul, se află satul Brătulești. După ce treci de biserica satului și de crâșma de peste drum, pe Strada Mioriței, dai de Școala Primară Brătulești, o clădire născută parcă deodată cu satul românesc.
În cancelarie l-am găsit pe Ciprian Ciobanu, învățătorul Teach for Romania care, la fel ca majoritatea profesorilor din program, a lăsat viața și cariera de la București, ca să devină învățător în mediul rural. Când am ajuns, Ciprian monta un bec în cancelaria întunecată și friguroasă, reușind să aducă și acolo lumina, așa cum reușește să aducă lumină în viețile celor opt copii din clasa lui.
Ana, David, Ștefan, Gabriela, Andreea, Eduard, Teodora și Robert sunt cei opt elevi din clasa lui Ciprian. Când l-am întrebat pe Ciprian în ce clasă sunt copiii, mi-a zâmbit și mi-a răspuns că sunt copii de toate clasele, de la clasa pregătitoare, până la clasa a patra. Au fie 6, fie 9, fie 11 ani, dar sunt toți în aceeași clasă și au un scop comun: să învețe bine, așa cum li s-a zis de acasă.
Pe pereții clasei sunt reguli de limba română și matematică, în față stă semeț alfabetul limbii române, alături de nelipsitul steag și icoana aferentă, iar în spate tronează portrete cu „titanii literaturii române”: Eminescu, Creangă, Arghezi, Sadoveanu, Blaga, Caragiale, Goga, Preda și Alecsandri. Dar Ciprian nu le vorbește despre ei. Are metodele lui mult mai atractive de a-i atrage spre învățare. Nu folosește manuale și auxiliare, ci aduce cărți pentru copii și fișe interactive, atât pentru română, cât și pentru matematică.
Se așază la catedră, iar fiecare copil ia loc în banca lui individuală, nerăbdător să afle ce urmează să învețe azi de la domnul învățător. Chiar și de după mască, se vede că Ciprian le zâmbește și își începe ora pregătit să își motiveze și azi elevii să învețe, să se dezvolte, să devină mai buni. Îi întreabă „Cine suntem noi?”, iar ei răspund în cor „Clasa Loud”, după desenele animate care le plac atât de mult, așa cum îi plac și fiică-mii. Apoi revine cu a doua întrebare: „Ce facem noi?”, iar răspunsul apare din nou în cor, cu și mai mare forță: „Ne jucăm, învățăm, colaborăm și ne distrăm.” Zâmbesc, gândindu-mă ce mare diferență poate face un lucru atât de mic și, totodată, că acele cuvinte ar trebui să stea pe buzele tuturor elevilor și profesorilor din țara asta.
După ritualul zilnic cu cine suntem și ce facem, Ciprian le mai adresează o întrebare, iar de data asta răspunsul trebuie să vină de la fiecare în parte: „Ce ai astăzi de mâncare la pachet?”. Sunt un pic confuză și nu înțeleg de ce îi întreabă Ciprian asemenea lucru și de ce își notează ce mănâncă elevii lui în pauză. Mă gândesc că o fi vreo nouă treabă a guvernului, care vrea să se asigure că elevii din mediul rural au ce mânca. Dar nu, Ciprian îi întreabă ce au la pachet, pentru că le vorbește tot timpul despre importanța mâncării și, mai ales, a mâncatului sănătos. Așa că, în funcție de răspunsurile lor, Ciprian le dă puncte și, periodic, elevul cu cele mai multe puncte primește câte un premiu. Evident, din partea lui Ciprian. Cărți, stilouri, pixuri și ce mai au nevoie cei mici ca să învețe.
După chestiunile administrative, începe ora de română. Ciprian a adus o carte pentru copii, potrivită pentru vârsta lor și cu un mesaj perfect în educație – „Învăț să încerc”. Le citește el mai întâi povestea, apoi le dă și lor cartea să împartă lectura. Pe lângă carte, îi dă fiecăruia câte o foaie cu povestea din carte, transcrisă de el pe calculator, apoi printată, pentru fiecare copil în parte. După ce povestea e citită și recitită, copiii primesc fișe de lectură pe care trebuie să le completeze, astfel încât Ciprian să se asigure că au și înțeles ce au citit. Fișa conține întrebări precum: numele personajelor, cuvinte necunoscute, ce i-a impresionat și de ce, ce au învățat, expresii deosebite pe care le-au aflat, câteva rânduri pentru a-și scrie povestea pe scurt, așa cum au înțeles-o ei și un loc pentru a desena ceva din poveste.
În tot acest timp, Ciprian se ocupă și de cei doi elevi din clasa pregătitoare, Teodora și Robert, care au fișe separate, potrivite pentru 6 ani. Atât ei, cât și elevii mai mari, primesc ștampile de încurajare cu Good work, Keep going și Super.
Nici ora de matematică nu se desfășoară cu manuale sau auxiliare. Și aici, Ciprian a pregătit din nou fișe de lucru și trece pe la fiecare elev în parte, ajutându-l, încurajându-l, motivându-l, cu răbdare, cu blândețe, cu zâmbet. Unii copii care au dificultăți mai mari la socotit primesc câte un abac, iar pe mine mă străfulgeră prăpastia asta enormă dintre elevii cu abace și cei cu tablete. Rând pe rând, ies la tablă, rezolvă exerciții și, chiar dacă se împotmolesc, refuză să primească ajutorul abacului. Sunt determinați să reușească, pentru că știu de la învățătorul lor că pot. Știu de la învățătorul lor care are încredere în ei că vor reuși, și parcă așa crește, cu fiecare minut, și încrederea lor în sine. Ciprian le dă aripi, așa cum ar trebui să facă orice profesor.
Visuri mari într-o școală mică
Aici nu sună clopoțelul. Pauzele se iau și se încheie prin viu grai, când învățătorul îi anunță ce urmează. După română și matematică, urmează ora de sport pe iarba din curtea școlii, cu un alt profesor. Iar până la sosirea lui și cât rezolvă copiii niște jocuri de puzzle, eu am șansa să stau de vorbă cu câțiva dintre ei.
Ana are 10 ani. E răcită și dârdâie de frig. Îi zic, în naivitatea mea, să își ia o geacă pe ea, iar răspunsul mă izbește direct: „Nu am”. Citește greu, are nevoie de abac la socotit, dar acum zâmbește, pentru că îi place mult de noul învățător și știe că școala poate să fie și frumoasă. Își dorește doar să fie și călduroasă de acum, mai ales că vine frigul și mai mare. E cea mai mică dintre patru frați. O întreb ce vârste au și ce fac ceilalți frați ai ei, așa că Ana îmi spune că „o soră e la școală la Strunga, un frate e la facultate și… o soră s-a căsătorit prea devreme”. Mănâncă un corn și îmi povestește cât de mult îi place desenul, dar că atunci când va crește va deveni fie doctoriță, fie polițistă, fie avocat, pentru că așa i-a spus mama ei. Tot mama ei i-a spus că trebuie să învețe, dacă vrea să ajungă cineva în viață, pentru că pe ea nu au lăsat-o părinții să meargă la școală, așa că măcar copiii ei să o facă.
Andreea are 11 ani. E cea mai mare din clasă, dar e mult mai timidă decât Ana. Îi zic că pe mine mă cheamă tot Andreea și îmi zâmbește ușor de după mască, însă pot să îi văd ochii mari, albaștri și sclipitori. Am observat-o din timpul orelor, pentru că citește și socotește cel mai bine dintre toți. Ați spune că e normal, fiind cea mai mare. Însă mai sunt băieți de vârsta ei în clasă, care citesc mult sub nivelul unui copil de clasa întâi. Așa că vârsta nu are nicio legătură. O întreb cum de știe să citească atât de bine și ridică inițial dintr-un umăr, apoi îmi spune că ea citește mult acasă, pentru că părinții o încurajează să învețe mult. Are un frate pompier în Strunga, iar ea își dorește să devină polițistă, pentru că e fascinată de costum. Stă în prima bancă de pe mijloc, chiar în fața catedrei, și nu ezită să ridice mâna, să răspundă și să învețe. Vreau să aflu de la ea cum și-ar dori să fie școala ei, iar răspunsul vine imediat: „Aș vrea să învăț într-o școală mai mare, mai colorată, cu planșe la biologie pe pereți și cu internet”. Ah, v-am zis că nu aveau nici semnal în școală?
Teodora este cea mai mică din clasă. Are 6 ani și este un pui de om extrem de simpatic. La fiecare câteva minute se aude în clasă vocea ei care anunță tare „Domnu` învățător, am terminat”. Și e atât de dornică să învețe și să răspundă, încât vrea să răspundă și pentru colegul ei de aceeași vârstă, Robert. O întreb de ce vine la școală, iar răspunsul ei îmi aduce instant un zâmbet: „Păi, eu am fost la grădiniță înainte și apoi mama m-a dat aici, la școală”. Îmi zice că își dorea de foarte multă vreme să vină la școală. Se uită în jurul ei, cu ochii mari și plini de entuziasm și îmi spune că e tare bucuroasă că e aici, că ea nu a mai văzut o școală până acum și că îi place să învețe. Nu are termen de comparație. Ea e pur și simplu bucuroasă că are un loc în care să meargă și să facă activități, mai ales că adoră să deseneze și să facă exercițiile pe care i le dă domnul învățător. Îi spun că îmi plac cerceii ei în formă de ursuleț și se entuziasmează și mai tare, pentru că Teodora mă anunță că ea iubește animalele, că vrea să devină medic veterinar și să rezolve toate problemele cățeilor, apoi îmi povestește despre Bobiță, Max și Lessie, trei dintre câinii din viața ei.
Ciprian Ciobanu: Un profesor bun are încredere că elevii lui vor reuși
Ana, Andreea și Teodora sunt doar trei dintre cei opt elevi de anul acesta ai lui Ciprian Ciobanu. Ciprian a făcut 9 ani de actorie ca amator, a absolvit Facultatea de Științe Politice la București, a terminat de curând un Master de Psihologie Educațională și Consiliere și acum este pentru al doilea an la rând învățător în cadrul programului Teach for Romania.
A devenit profesor cu gândul la profesorul lui de teatru, care i-a fost un real model. S-a gândit încă de atunci că nu toți au norocul de a avea un profesor model, care să îi ghideze, așa că și-a propus să predea și el teatru. Drumurile vieții l-au dus spre o altă destinație și de la a fi un model predând teatru a devenit un model fiind învățător în mediul rural. Însă spune că satisfacția e aceeași, pentru că nu trebuie să îi schimbi pe elevi și să le arăți un singur drum anume, ci trebuie să îi faci să te urmeze și să le arăți mai multe oportunități.
S-a mutat din nou acasă la ai lui, în Săbăoani, ca să fie mai aproape de Brătulești, satul în care este învățător anul acesta. Își începe ziua la 6 dimineața, printând fișe și pregătind ziua de școală, după care se urcă în mașina personală și pleacă spre școală, pe un drum de aproape jumătate de oră. Are noroc că nu depinde de microbuzele și autobuzele din zonă, pentru că altfel drumul lui ar dura pe puțin o oră și jumătate.
L-am întrebat și pe Ciprian, așa cum am întrebat-o și pe Gabriela Dima, Directorul Regional Teach for Romania Iași, ce înseamnă să fii un bun profesor. Iată ce mi-a răspuns Ciprian:
„Un profesor bun nu trebuie să construiască o relație cu elevul, ci ea se construiește singură, de la sine. Fără să intervii punctual, fără să citești zeci de cărți de pedagogie, pur și simplu, prezența ta să creeze relația, pentru că important e cum comunici și cum lucrezi cu acel copil. Totul merge de la sine. Ăsta e primul pas. Al doilea e să te oprești la fiecare în parte, să îl cunoști și să stabilești, împreună cu el, un punct de plecare. Din când în când, îi aduci aminte de unde a plecat și îl feliciți pentru reușitele lui. Pentru că a fi un profesor bun, pe scurt, înseamnă să acorzi timp fiecărui copil, să ai răbdare, să ai încredere în el că își va finaliza toate sarcinile.”
Nu blamează manualele de pedagogie, dar este mai mult adeptul lucrurilor venite de la sine, în contextul realității copiilor. Așa că, decât să stea ore întregi planificând ora la minut, preferă să se plieze pe fiecare copil în parte și să se adapteze realității lui.
Crede că succesul unui elev este atunci când conștientizează singur cât de mult a progresat. Atunci când înțelege că nu toți avem capacitatea de a absorbi aceleași informații, dar că important e cât de mult se străduiește. Cât de tare își dorește să progreseze și cât de mult îi crește încrederea în sine. Iar treaba învățătorului e să îi fie mereu în preajmă și să îi livreze exact informațiile adaptate pentru el. Cum a fost, de exemplu, cazul unui băiat de anul trecut, care, la început de clasa a patra nu știa să recunoască literele, iar la finalul clasei a patra putea să citească cuvinte. Pentru fiecare copil, succesul e diferit, dar el există.
Ciprian știe cât de importantă e relația cu părinții în educația elevilor săi, așa că îi implică tot timpul pe părinți în viața copiilor. Nu le dă multe teme copiilor, însă când o face, se asigură că temele vor fi făcute împreună cu un adult. Cum a fost, de pildă, una dintre temele din acest semestru, când au învățat la limba română despre rețete culinare, iar temele au fost fie să gătească acasă o rețetă cu părinții lor, fie să scrie împreună cu ei o rețetă nouă. Tot părinților le spune tot timpul să își încurajeze copiii să își spună părerea și să nu își piardă naturalețea, pentru că acestea lucruri vitale pentru imaginația și dezvoltarea lor.
Cât despre dezvoltarea educației în mediul rural, Ciprian propune două direcții. Una e implicarea personală, ca om, când vrei să ajuți și să te implici. Doar că și aici Ciprian ridică niște amendamente și ne atenționează să fim foarte atenți atunci când credem că oferim ajutor, deoarece degeaba dai unei școli bani, dacă nu are cine să o renoveze, degeaba cumperi unei familii o mașină de spălat, dacă ei nu au haine și nici apă curentă, degeaba le oferi copiilor tablete, dacă nu le oferi și internet pentru ele. Și până la urmă, și un gest simplu ajută, cum ar fi repararea unei biciclete vechi și oferirea ei unui elev care e nevoit să meargă kilometri pe jos, pentru că acolo nu există microbuz școlar.
A doua direcție prin care ne putem implica este Teach for Romania, fie ca profesor, fie ca voluntar, fie ca donator, fie ca simplu susținător care promovează activitatea organizației. Pentru că a te implica nu e deloc chiar atât de greu. Implicarea de care e nevoie e chiar acolo, lângă tine, dar tot ce trebuie să faci e să îți deschizi ochii și inima și să o vezi. Să ieși din zona de confort, se vezi realitatea care se întâmplă în jurul tău și să vii cu inițiativa de a te implica.
Cristina Hanganu: Educația m-a ajutat să ajung unde sunt și m-a făcut un om mai bun
Cu inițiativă de implicare a venit și Lidl România, care, așa cum vă spuneam și în interviul cu Gabriela Dima, Directorul Regional Teach for Romania Iași, a contribuit în ultimii 5 ani cu peste 5 milioane de lei. Și tot datorită Lidl România, biroul Teach for Romania de la Iași a putut fi inaugurat cu un an mai devreme decât era plănuit. Așa că am stat de vorbă și cu Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR la Lidl România și iată ce am aflat.
„Acum 5 ani am ales să susținem Teach for Romania, urmând o direcție strategică pe cele două nivele principale ale companiei în ceea ce privește investițiile sociale – educația și protecția mediului. Când am văzut planurile Teach for Romania, ni s-a părut firesc să încercăm să ajutăm. Ne implicăm în proiecte ambițioase pe termen lung, în linie cu obiectivele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite și unul dintre ele este obiectivul 4, o educație de calitate pentru toți copii. Iar Teach exact în zona asta activează. Și a fost și o chimie foarte bună între noi. Ne-am dat seama că suntem pe aceeași lungime de undă, că avem aceleași obiective. Iar cei cinci ani au dovedit că nu am făcut deloc nici noi, nici ei, o alegere proastă.”
Am întrebat-o pe Cristina de ce se implică totuși companiile ca Lidl România în comunitate, când ar putea foarte bine să își vadă de chestiunile comerciale. Mi-a răspuns că nu poate să vorbească în numele celorlalte companii, dar știe sigur de ce se implică Lidl România în viața comunității. Că, dincolo de aspectul economic, fiecare business are un rol de jucat în societate, iar implicarea în educație ține de ADN-ul Lidl România, de ideea de sustenabilitate.
„Avem nevoie să investim în educație. Educația stă la baza unei societăți prospere, cu oameni ușor angajabili. Asta ne ajută să avem clienți în magazine, oameni pe care să-i putem angaja. Este un bine la nivel de societate, pentru că investim în proiecte pe termen lung și care tratează cauzele, nu efectele. Pe mine, educația m-a ajutat să ajung aici unde sunt din toate punctele de vedere, personal și profesional. Educația m-a făcut un om mai bun. Pentru că așa cum spune și titlul uneia dintre campaniile noastre, oriunde vrei să ajungi, drumul tău va trece întotdeauna prin școală.”
Am mai întrebat-o pe Cristina dacă clientul Lidl din zona Moldovei se deosebește cu ceva, dacă tot vorbeam cu cei de la Teach for Romania că Moldova este cea mai săracă zonă. Însă Cristina mi-a spus că toți clienții Lidl România sunt minunați și că, tocmai datorită clienților, a putut fi strânsă suma de 1.300.000 lei în cea mai recentă campanie a companiei pentru Teach for Romania. Iar asta arată cât de uniți suntem și cum ne mobilizăm, mai ales noi, clienții Lidl România, să ajutăm atunci când vine vorba despre educația copiilor. Și ne arată încă o dată cât de multe putem să facem cu puțin și cât de important este să ne unim forțele, mai ales pentru un lucru atât de important cum e educația.
„În afară că Teach militează pentru o educație de calitate în cele mai vulnerabile zone din România, Teach for Romania are în fiecare an o nouă generație de profesori care trec prin această școală. Cu fiecare generație, crește numărul de profesori cu abilități extrem de bune, care sunt și lianți buni pentru comunitate. Pe măsură ce crește numărul profesorilor Teach, se îmbunătățește situația învățământului din școlile vulnerabile. Un dascăl Teach va fi întotdeauna un dascăl Teach. Ce au deosebit profesorii de aici este capacitatea de a coagula comunitatea în jurul școlii, de a convinge comunitatea de a susține copiii în școală. Iar dacă ne uităm la cifrele de abandon școlar, ar trebui să ne dăm seama că ar trebui să fie o prioritate pentru noi toți.”
Sper ca educația să fie o prioritate și pentru voi, pentru că investind în educație nu investiți doar în propriii copii, ci și în bunăstarea lor și în viitorul economic al întregii comunități. Și o puteți face prin lucruri mici, dar importante, cum ar fi să cumpărați produsele semnalizate Lidl România în timpul campaniilor speciale, să donați 2 euro lunar pentru copiii din zonele vulnerabile trimițând un sms cu textul MODEL la 8844, puteți să contactați organizația și să aflați cum puteți să vă implicați, puteți să deveniți voluntari sau profesori Teach for Romania sau puteți să dați mai departe articolele despre Teach și educație, ca acesta și să ajutați ca informațiile despre educația copiilor din zonele vulnerabile să ajungă la cât mai mulți oameni care se pot implica.
Comenteaza