Știu că poți!

Era doar un bebeluș când a rămas paralizată. Atunci, medicii i-au spus mamei sale să renunțe la ea. Însă cum ai putea să renunți la propriul copil? Mama ei știa că Gabriela avea ceva deosebit, așa că s-a luptat și a făcut tot posibilul ca fiica ei să fie bine. A crezut în ea, i-a dat speranță și a înconjurat-o cu dragoste. După multe ore de kinetoterapie și 11 operații la activ, Gabriela Dima a devenit adultul pregătit să dea înapoi toată dragostea primită și toată acea speranță că orice copil poate să reușească.

După o carieră în domeniul asistenței sociale și un scurt tur prin guvernul tehnocrat, Gabi s-a alăturat, în 2017, echipei Teach for Romania, cu reala convingere că schimbarea în educație se face de la catedră, prin oameni. A devenit învățătoare în Sohatu, o comună cu 3500 de locuitori, la 40 km de București și un univers distanță de viața din capitală. Apoi a fost tutor coordonator, mentorând și crescând profesori lideri pentru sistemul de învățământ public. Acum, din septembrie 2021, Gabi este Directorul Biroului Regional Teach for Romania proaspăt deschis la Iași și are grijă, împreună cu membrii echipei și partenerii strategici, ca cele 8 județe ale regiunii să aibă parte de educația de calitate pe care o merită orice copil.

În anul 2017, când Gabriela s-a alăturat echipei Teach for Romania, s-a mai întâmplat un lucru minunat în asociație. A fost anul în care Lidl România a devenit partenerul strategic al asociației și s-a implicat activ în susținerea proiectelor educaționale în mediile vulnerabile. Până în prezent, Lidl România a contribuit cu peste 5.000.000 lei în sprijinirea organizației și tot datorită Lidl România, biroul Teach for Romania de la Iași, primul birou al asociației din afara Bucureștiului, a putut fi inaugurat cu un an mai devreme decât era în plan.

Cu asemenea vești bune și cu dorința de a afla mai multe despre planurile Teach for Romania în zona Moldovei, am stat de vorbă săptămâna trecută cu Gabriela Dima, o femeie-model care mi-a umplut ochii de lacrimi și inima de convingere că se poate.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Ce facem cu sărăcia și educația din Moldova?

Conform rapoartelor Teach for Romania, 40% din copiii de 15 ani care merg la școală suferă de analfabetism funcțional, adică nu pot extrage ideea principală dintr-un text pe care îl citesc. Unii dintre ei nu știu să citească, iar peste 1000 de școli din România nu au niciun elev care să fi obținut media 5 la evaluarea națională, în clasa a Vlll-a. Toate astea nu au legătură cu abilitățile copilului, cu IQ-ul lui, ci pur și simplu cu venitul familiei, cu locul în care s-a născut, cu nivelul scăzut de educație.

Potrivit INS, moldovenii sunt cei mai săraci români și au cele mai mici venituri pe gospodărie din țară, aproape de două ori mai mici decât cea mai bogată regiune, adică București-Ilfov. Conform Băncii Mondiale, Vaslui are cea mai mare rată de marginalizare rurală din țară, de aproximativ 23%, aproape de patru ori mai mare decât media națională.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, 41% dintre copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate sunt din Moldova. Peste 86.000 de copii au cel puțin un părinte plecat în străinătate, dar probabil numărul real al acestora este de peste 130.000. Peste jumătate din copiii cu părinți în diaspora sunt din Moldova. În plus, 1 din 3 copii trăiește la risc de sărăcie, iar acest fenomen este accentuat în anumite zone din Moldova.

Cu aceste date „la purtător”, am întrebat-o pe Gabi ce înseamnă mai exact Teach for Romania și ce face asociația pentru educația din mediul rural din Moldova. Așa am aflat că Teach for Romania e un program de leadership în educație, care își propune să recruteze, să selecteze și să formeze cadre didactice care aleg să lucreze în cele mai vulnerabile comunității din România, să ocupe cele mai neatractive posturi, cele care rămân de la an la an neocupate și să lucreze alături de copiii care au șanse reduse la educația de calitate și ulterior la angajare.

Și rămân, se pare, mult prea multe posturi neocupate, iar motivele sunt la fel de multe și de diverse: salariile sunt foarte mici, naveta poate să dureze și până la două ore jumătate, clasele sunt mixte de cele mai multe ori, cuprinzând copii de la clasa pregătitoare până la clase mai mari, iar provocările sunt de cele mai multe ori copleșitoare pentru un singur om, mai ales pentru un profesor Teach for Romania, care nu a mai lucrat înainte în sistemul de învățământ.

Copleșitoare e și senzația din primele zile ale profesorilor, pentru că la mijloc stă un munte de emoție. Copiii își arată afecțiunea într-un mod care este copleșitor. Apoi te izbește birocrația și numărul mare de hârtii. Și după aceea, apar grijile despre cum să evaluezi, cum să planifici, cum să duci învățarea la un nivel de calitate. Dar înainte de toate e vorba de emoția conectării cu elevul.

Ce înseamnă de fapt a preda? Ce înseamnă un profesor bun?

Pentru mine, conectarea asta individuală profesor-elev este vitală, așa că am săpat mai mult și i-am adresat Gabrielei întrebarea pe care o adresez tuturor cadrelor didactice cu care mă întâlnesc: Ce înseamnă a preda și a fi profesor? Și iată ce explicație minunată mi-a dat Gabi:

„Copiii au nevoie să fie văzuți, să fie ascultați, să fie înțeleși, să-și găsească un loc în grupul de copii din care fac parte. A fi profesor asta înseamnă, să vezi copilul din fața ta și să vezi punctele sale forte, dincolo de a te uita la vulnerabilități, la ceea ce nu știe sau nu poate să facă încă. Mai degrabă la lucrurile care îi plac, la pasiunile lui. Deci, efectiv, să vezi copilul din fața ta și toate atuurile pe care le are. Înseamnă să te conectezi emoțional cu copilul respectiv, să creezi un spațiu de siguranță pentru el, să vină cu încredere la școală știind că e în siguranță și că e ok să greșească ca să poată să reușească. Să creezi o cultură de trib în clasă, în care fiecare își are locul. Și să știe toți că diversitatea e o oportunitate. Nu e un prilej de a arăta cu degetul. Avem de învățat de la fiecare copil cu care interacționăm. Să fii curios să vezi ce știe deja copilul, de ce este pasionat și să construiești procesul de învățare de acolo. Înseamnă mult să îl ajuți să se dezvolte socio-emoțional, astfel încât, adult fiind, să poată să aibă interacțiuni de calitate cu ceilalți, să știe să își pună limite, să poată să își stabilească un obiectiv, să poată să îl urmărească, să aibă încredere în el. Mi se pare mult mai important acest lucru decât să transmiți niște cunoștințe.”

Nu știu despre voi, dar pe mine m-a uns la suflet definiția asta. Pentru că eu chiar cred că educația înseamnă mai mult decât a transmite informații și în niciun caz de a crea „turme” de elevi care gândesc și fac toți la fel. Ca să nu mai spun cât de importantă mi se pare inteligența emoțională, dincolo de toate cunoștințele dobândite de un copil. Așa că mă bucur că unii dintre copiii din mediul rural au parte de asta datorită Teach for Romania și a profesorilor care trec prin Academia de Leadership și Pedagogie.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Academia de Leadership și Pedagogie dezvoltată de Teach For Romania seamănă cu un mini MBA cu 6 săptămâni de formare teoretică și practică. Este doar primul pas, o formare inițială a profesorilor care intră în program, care se continuă pe parcursul celor doi ani, prin training, mentorat, feedback periodic, comunitate de practică și învățare.

Academia începe cu un focus asupra ta, ca să te uiți foarte atent la tine, la care îți sunt valorile, din ce zonă acționezi, care îți sunt nevoile, să te autocunoști, care îți sunt punctele tari, dar și vulnerabilitățile, care îți sunt butoanele care ar putea să îți fie apăsate când mergi în comunitate, să înveți să te autoreglezi, să trăiești echilibrat. Pentru că ceea ce duci la clasă ești, în primul rând, tu. Pe tine ca profesor și ca om te văd elevii și cu tine se conectează.

După leading self și autoreglare sau împuternicire, un al doilea modul este cel de leading change, care înseamnă construire de relații, impactul din realitate, înțelegerea comunității, cum luăm decizii participative, cum construim împreună cu ceilalți actori importanți. De abia apoi începe partea practică, în care se merge în școlile vulnerabile în care Teach for Romania este prezentă și în familiile acelor copii.

Educația la școală și educația în familie

Și uite că am ajuns la partea cu familia elevului, pentru că educația copilului presupune și o relație strânsă cu familia lui. Ca să te asiguri că elevul nu abandonează școala, ca să te asiguri că părintele alege să nu îl implice în alte activități gospodărești atunci când este mai mare în detrimentul școlii, ca să nu îl pedepsească atunci când rezultatele nu sunt cele așteptate, ca să înțelegi unde există situație de risc și ce anume trebuie să faci.

Aici am discutat cu Gabi un subiect extrem de sensibil, care ne-a emoționat pe amândouă deopotrivă – conflictul de valori la care ajunge copilul când vede diferențele dintre modelele de acasă și modelul profesorului.

Cadrul didactic trebuie să îl facă pe copil să conștientizeze că faptul că ne comportăm într-un anume fel nu înseamnă că suntem oameni răi, ci poate fi rezultatul unor experiențe sau că nu am învățat să gestionăm niște situații stresante. Îl învață să conștientizeze cum se comportă, să identifice cauzele și să găsească niște mecanisme de răspuns care să fie sănătoase. Copilul înțelege că părinții lui nu au învățat cum să gestioneze stresul și astfel reușește să treacă peste acel conflict de valori. Se uită cu mai multă înțelegere la părinți, la membrii familiei. Când te comporți bine cu un copil și el nu a fost învățat cu acel comportament, e de datoria ta să îl ajuți să își rezolve conflictul de valori cu privire la figurile paterne sau de atașament din viața lui. Altfel, ajungem la adulții care își blamează părinții, îi acuză și nu le mai vorbesc.

Când vorbim de educația copiilor vorbim de responsabilitatea noastră, a tuturor. Și putem contribui toți la educație, fie că suntem părinți, fie că suntem profesori. Pentru că, așa cum spune Gabriela, cel mai important element în procesul educațional este omul.

Curiozitatea și învățarea sunt native la copii. Ei sunt fascinați de învățare, de descoperire, dar din cauza limitărilor diverse, își pierd în timp curiozitatea. Responsabilitatea unui cadru didactic este aceea de a păstra bucuria de a învăța sau de-ai ajuta pe copii să o redescopere.

Gabi are câteva recomandări și pentru părinți:

  • Vorbiți cu cei mici despre emoțiile lor;
  • Vorbiți cu cei mici despre emoțiile voastre și spuneți-le că și adulții au momente de slăbiciune;
  • Cereți-vă iertare copilului și restabiliți relația cu el când ați greșit față de el;
  • Lăsați-i pe copii să greșească. Nu pedepsiți copilul că greșește. Încurajați greșeala și celebrați-o, pentru că este un mod de învățare și dezvoltare.

Lidl România a ajutat Teach for Romania să vină cu un an mai devreme în Iași

Sper să se dezvolte cât mai repede și biroul de la Iași, pentru că Gabriela este minunată, iar eforturile Teach for Romania, alături de campaniile partenerilor ca Lidl Romania merită auzite și promovate. De exemplu, asociația are ca obiectiv pregătirea a 80 de profesori pentru zona Moldovei, în următorii doi ani, care să continue munca minunată a celor peste 100 de profesori din program.

Teach for Romania lucrează în cele mai vulnerabile comunități și este o realitate faptul că din punct de vedere socio-economic, Moldova este cea mai puțin dezvoltată. Iar zona de Est a Moldovei este pur și simplu o aglomerare de comunități marginalizate, în care școlile au un risc socio-educațional crescut. Avem cea mai puțin dezvoltată infrastructură din țară, fără drumuri de acces pentru copiii care vor să învețe. Practic, așa cum a zis Gabi într-o metaforă pe cât de frumoasă, pe atât de dureroasă, „Moldova este locul pentru care a fost înființat Teach for Romania”.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Visul de a avea un birou și în zona Moldovei exista de multă vreme, însă a început să prindă cu adevărat contur anul trecut, cu ajutorul Lidl România, care s-a implicat din nou și a oferit Teach for Romania finanțarea de care avea nevoie. Așa a reușit Teach for Romania să deschidă birou regional la Iași, chiar cu un an mai devreme decât își propusese.

La fel cum s-a implicat de fiecare dată pentru sprijinirea celor peste 2500 de copii beneficiari direcți ai proiectului, Lidl România a demarat și anul acesta, pentru a cincea oară, campania în preajma începerii anului școlar. Între 23 august și 5 septembrie 2021, la achiziționarea oricărui produs din gamă, Lidl România a donat câte 1 leu către Teach for Romania, astfel că la finalul campaniei a fost donată asociației suma de 1.300.000 lei. Acești bani vor fi folosiți la recrutarea, formarea și susținerea unei noi generații de profesori Teach for Romania, mai ales că e mare nevoie de ei în zona Moldovei. Aici, Gabriela a identificat nu doar un grad mare de sărăcie, dar și un nivel ridicat de respect pentru instituția școlară, respect pe care nu l-a mai întâlnit în altă parte și care a emoționat-o până la lacrimi.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Tot cu lacrimi în ochi am vorbit și despre copiii pe care i-a întâlnit Gabriela de-a lungul vremii și impactul pe care l-au avut asupra ei toate poveștile lor care nu au cum să nu te emoționeze. Însă, dincolo de anumite cazuri punctuale, valoarea mare e dată de faptul că, în calitate de profesor Teach for Romania, oferi tuturor copiilor un model de relație sănătoasă și faptul că poți să le dezvolți niște abilități care să îi ajute toată viața.

Pentru că să-ți asumi că ești profesor Teach for Romania înseamnă că nu stai la școală doar atâtea ore câte sunt prevăzute în program, ci rămâi suplimentar pentru copiii care au decalaje mari în învățare și îi ajuți să le depășească.

De ce ar trebui să ne pese și ce putem face noi pentru educație?

Poate vă întrebați de ce ar sta cineva în plus peste program sau poate ridicați și voi eterna întrebare „De ce ar trebui să îmi pese?”. Ei bine, fiecare an din educația unui copil aduce 10% în plus în veniturile viitoare, deci pierderea chiar și a câtorva luni prezice un grad mai înalt de sărăcie mai târziu în viața de adult. Fiecare an de educație impactează economic. Dacă oamenii nu au parte de educație, șansele lor să aibă o slujbă scad și, în schimb, crește sărăcia. Inechitatea socială se adâncește. Cei săraci devin tot mai săraci. Ne trebuie o intervenție acolo unde oamenii au un nivel de educație foarte scăzut. Iar Teach for Romania merge chiar acolo, la cei mai dezavantajați și își propune ca prin educație să rupă lanțul sărăciei, astfel ca și părinții copiilor din zonele vulnerabile să meargă la școală.

Mai mult decât atât, ar trebui să ne pese pentru că putem da și noi o mână de ajutor. Putem dona câte 2 euro lunar pentru copiii din zonele vulnerabile, trimițând un SMS la 8844, putem cumpăra produsele speciale din Lidl România în timpul campaniilor precum a fost cea de anul acesta „Școala în coolori vesele”, ne putem dona ziua de naștere, putem face temele împreună cu un copil din zonele vulnerabile, alături de copilul nostru, putem să donăm cărți și rechizite în școli sau jucării în grădinițe sau putem deveni fie voluntari, fie profesori Teach for Romania.

Cu unul dintre profesorii din program am vorbit și eu tot săptămâna trecută, de data aceasta online. Se numește Ciprian Ciobanu, a fost actor, are studii de Științe Politice, iar anul trecut a fost pentru prima dată învățător în mediul rural, prin programul Teach for Romania. Am avut o discuție mai mult decât productivă și cu el și de abia aștept să vă povestesc cât de curând pe blog, mai ales că la finalul lunii voi merge la el la clasă, ca să particip la una dintre orele lui cu cei 8 copii din comună.

Până atunci, vă las cu emoția de final a Gabrielei Dima și cu îndemnul să vă pese mai mult de educație. Pentru că educația copiilor ne privește pe noi toți. Și împreună cu Teach for Romania și Lidl România putem aduce educația de calitate și în zonele rurale din Moldova, acolo unde este o reală nevoie de ea.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept