Încă de vineri dimineață am simțit acea neliniște. Efectiv, nu-mi găseam locul, orice aș fi făcut. Eram tristă, dezamăgită, neliniștită și nu puteam scrie nici măcar un cuvânt. Și știu că sfârșitul de octombrie nu va mai fi niciodată la fel! Știu că ultimele zile ale acestei luni vor fi umbrite, de fiecare dată, de… Colectiv. Un cuvânt pe care mi-e greu să îl mai pronunț în alt context, un cuvânt care stârnește atât de multă durere și de revoltă.

Am avut un weekend greu. A fost genul de weekend când toate merg prost și vin toate, una după alta. Doar zâmbetul fiică-mii, îmbolnăvită și ea de otită, ce m-a mai scos din starea asta. Dar n-ai cum să nu trăiești aceste sentimente ciudate. N-ai cum să nu te gândești că a trecut un an de când totul s-a schimbat și totuși… nu s-a schimbat nimic. Pentru că e al naibii de frustrant să știi că depinzi de aceleași condiții mizerabile din spitalele de stat, că mergi prin aceleași cluburi subterane, că multe instituții încă închid ochii în fața neregulilor…

64. 64 de oameni minunați nu mai sunt printre noi. 64 de oameni a căror moarte ne-a marcat pe viață și care ar fi trebuit să schimbe atât de mult lucrurile în acest sistem nefuncțional. 64 de lecții de viață, 64 de palme peste față, 64 de întrebări fără răspuns.

Am promis atunci că nu vom uita! Am promis că vom face tot ce ne stă în putință să schimbăm lucrurile în România! Am făcut-o? Am dat oare totul în fiecare zi? Sau ne-am lăsat purtați de vreme, de alte evenimente, de ignoranță? Din moment ce lucrurile stau cam la fel și după un an de Colectiv, cred că răspunsul este de la sine înțeles.

Și totuși… ce facem? Tragedia din Colectiv ne-a luat prieteni, artiști, oameni importanți și dragi. Ne-a luat, până la urmă, zona de confort și de inconștiență în care trăiam sau pe care ar fi trebuit să ne-o ia. Pentru că, este clar că nu putem să ne amintim de această dramă doar o dată pe an, la sfârșit de octombrie. Și atunci… ce facem?

Hai să semnalăm de fiecare dată orice neregulă pe care o observăm! Hai să inițiem campanii acolo unde nu există! Hai să tragem de mânecă autoritățile atunci când nu fac lucrurile așa cum ar trebui să le facă! Hai să ne pese mai mult de țara asta, pentru că, până la urmă, ne pasă de noi!

Sper din toată inima asta mâhnită să nu uitați niciodată de Colectiv. Și, mai ales, să faceți ceva în fiecare zi pentru a aduce acea schimbare în România de care avem toți atât de multă nevoie. Iar pe 11 decembrie aveți o șansă enormă de a nu o mai da din nou în bară! Pe 11 decembrie trebuie să ieșim la vot și să ne spunem sus și tare părerea!

Și, din nou, hai să nu ne oprim acolo! Hai să ne amintim în fiecare zi, indiferent de ocazie, de cei 64 de tineri care au pierit în Colectiv! Să păstrăm mereu în memorie cele 64 de chipuri și să găsim astfel motivația necesară de a nu uita niciodată că suntem până la urmă un… colectiv!

Foto: a1.ro