M-am hotărât să încep luna septembrie cu câteva reguli/principii, pe care le-am conștientizat mai bine în ultimele luni, atât din experiența mea, cât și a celor din jurul meu:
1. Nu munci pentru bani! Poate vei spune că acesta e motivul principal pentru care oamenii muncesc, nu? Ei bine, nu e chiar așa. Muncește pentru plăcerea de a munci și pentru rezultatele foarte bune de la sfârșitul campaniei, și vei vedea diferența! Nu munci niciodată doar pentru banii pe care trebuie să îi încasezi de la client!;
2. Nu munci pentru portofoliu! Pe principiul nu lua mai mult decât poți duce sau pentru a arăta oamenilor câți clienți ai. Degeaba aduni un număr mare de clienți în portofoliu, dacă nu te ocupi de fiecare așa cum ar trebui și dacă rezultatele nu sunt cele dorite;
3. Nu munci pentru favoruri! Lasă favorurile, prietenii și familia deoparte. Păstrează o relație profesională și nu te implica într-un proiect doar pentru că nu poți refuza pe cineva. Un refuz în stare inițială îți va salva ore întregi de liniște și nu îți va păta imaginea;
4. Nu munci dacă trebuie să minți! E uimitor câte pot face unii pentru a avea o imagine publică bună. Asta nu înseamnă că tu trebuie să accepți situația și să desfășori campanii imorale, care au în spate un cu totul alt adevăr și cu totul alte caractere decât cele care se văd;
5. Nu munci dacă nu-ți place! Pentru că dacă nu îți place, toată lumea va avea de suferit, de la client, până la familia ta.
Ai și tu un astfel de set de reguli pentru liniștea ta?
Sursa foto: unforgettablebrands.com
Faină lista și mă identific și eu cu ea.
Se spune că dacă faci ceea ce îți place și acest lucru aduce valoare, banii vor veni singuri.
Ca regulă probabil ar fi : Nu munci la ceva care n-aduce valoare măcar pentru tine
Îmi place regula cu valoarea 🙂