M-a atras întotdeauna suspansul și misterul, motiv pentru care am fost mereu fascinată de serialele și de cărțile polițiste. De departe, Agatha Christie, doamna romanului polițist, ocupă un loc fruntaș atunci când vorbim de această pasiune a mea.

Și, totuși, până acum nu am făcut niciodată cunoștință cu opera Rodicăi Ojog-Brașoveanu, doamna romanului polițist din România. De abia acum am descoperit-o și trebuie să recunosc că mi-a plăcut enorm. Prima carte pe care am citit-o din cele 38 de romane ale sale este, de fapt, a treia operă publicată a sa: Bună seara, Melania!

Melania Lupu, eroina cărții, are ceva din farmecul simpaticei Miss Marple și din talentul de a dezlega crimele. Însă, ce o diferențiază de aceasta este o viclenie rară și o minte extrem de diabolică. Melania Lupu este o bătrănă care locuiește împreună cu motanul său, Mirciulică. Urmărește ziarele internaționale și îi ajută pe inspectori să găsească criminalii, trimițând la secțiile de poliție respective întregul fir al crimei. Evident, își păstrează anonimatul și nu dorește să se demaște nici măcar când i se oferă o sumă de bani drept recompensă.

Își dorește foarte mult pentru sine tabloul intitulat ,,Doamna cu evantai” pictat de marele Goya, operă ce tocmai a fost mutată în Muzeul Chiusbaian. Și cum muzeul se află exact lânga casa prietenilor săi, Florence și Șerbănică Miga, Melania pune la cale un plan malefic. Găsește trei infractori și le propune ,,jaful perfect”, dar fără să se lase văzută și fără să își dezvăluie identitatea în fața celor trei. Practic, planul era ca infractorii să pătrundă în casa Miga, atunci când aceștia erau acasă și jucau cărți cu prietenii lor, să îi țină prizonieri în casă, în timp ce doi dintre hoți săpau un șanț subteran către muzeu și furau mai multe tablouri. Când obțineau tablourile dorite, urmau să îl sune pe fiul soților Miga, pilot de meserie, și să îl șantajeze cu moartea părinților săi în cazul în care nu avea să îi ducă peste graniță cu avionul.

Deși este extrem de atentă la detalii și prevede totul până la cel mai mic amănunt, Melania Lupu se vede în postura de a improviza pe parcurs, deoarece planul său ia o turnură aparte. În seara marelui jaf apar tot felul de personaje și de scenarii noi, care îi țin mintea Melaniei ocupată, iar pe cititor în priză, captivat de ritmul alert al evenimentelor.

Cum ia sfârșit jaful, dacă hoții sunt prinși sau nu și, mai ales, ce se întâmplă cu Melania Lupu vă las pe voi să descoperiți, pentru că ,,Bună seara, Melania!” este genul de carte pe care trebuie să o descoperi singur. Eu una sunt hotărâtă să citesc cât mai multe dintre romanele acestei scriitoare românești de succes – Rodica Ojog-Brașoveanu.

Dacă vreți să intrați și voi în misterele romanelor polițiste din România, găsiți întreaga colecție în librăria online Libris.ro!

Foto: mentalfloss.com