Azi, 6 decembrie, începe a doua ediţie Provino – Festival de Vin, Artă şi Gastronomie. Până duminică, pe 9 decembrie, ABplus aduce la Iaşi vinuri bune şi specialişti în domeniu. Conferinţă pentru HoReCa, seminarii de degustare de vin, seri tematice de vin şi gastronomie, wine masterclass, seri de petrecere, cursuri în arta vinului, toate se vor petrece în cele 4 zile de festival.

În fiecare zi, de la ora 12:00, poţi merge în zona Atrium de la Palas Mall Iaşi, unde îi vei găsi pe producătorii de vin din România, care te vor aştepta să le deguşti vinul.

Consultă întreg programul evenimentului şi fii la curent cu ce se întâmplă de pe pagina de Facebook a festivalului.