Cred ca toate femeile sunt de acord cu mine cand spun ca barbatii nu au cum sa simta prin ce trecem noi in timpul sarcinii. Pentru ca, oricat de tare ar fi si ei implicati in aceasta experienta, pana la urma totul se petrece in interiorul nostru, iar relatia dintre mama si copil este una speciala. Chiar daca si barbatul isi doreste enorm copilul, nu are cum sa simta chiar toate emotiile si transformarile mamei, mai ales cand in sarcina apare o grija.

De exemplu, cand mi s-a desprins placenta si am avut riscul de a pierde sarcina, sotul meu m-a incurajat calm si mi-a spus ca fie ce-o fi, important e sa fiu eu bine. In schimb, eu gandeam exact invers: fie ce-o fi, numai sa fie bebe bine. El se gandea ca daca pierd sarcina o putem lua de la capat cu un nou bebe, iar eu eram de-a dreptul ingrozita gandindu-ma la relatia speciala pe care am inceput sa o traiesc si sa o dezvolt cu copilul meu si pe care as putea sa o pierd. Chiar daca nu e nascut inca, eu il simt deja ca pe un copil, ca pe copilul meu cu care comunic in fiecare zi si care creste si simte prin mine.

Alta chestie. Medicul m-a sfatuit sa stau doar la pat pana ce trec de primul trimestru si mi-a interzis sa mai fac sport. Cred ca e imposibil pentru un barbat sa isi vada sotia „lenevind” in pat toata ziua. Iar temerea lui nu tine atat de mult de faptul ca as putea pierde sarcina (pentru ca nu stiu cat constientizeaza acest lucru), cat de faptul ca nu mai fac nimic, ca m-as putea ingrasa excesiv sau ca as putea deveni depresiva.

Barbatii vor fi intotdeauna barbati. Si stiu ca oricat de multa grija ar avea pentru mine, pur si simplu nu poate intelege la acelasi nivel relatia dintre o femeie insarcinata si fatul ei.

Foto: pregnancy.more4kids.info