Cine nu a auzit de Charlie Chaplin? Cine nu a văzut măcar o dată un film cu el? Cine nu se gândește direct la Charlie Chaplin când zice film mut sau geniu al actoriei? Dar câți oameni știu mai exact cine era Charlie Chaplin cu adevărat, care e povestea lui de viață și ce s-a ascuns în spatele celebrului personaj?
Nici eu nu știam prea multe despre viața lui dincolo de ecran. Însă i-am citit autobiografia intitulată Viața mea și trebuie să recunosc că m-am lăsat sedusă de acest om și de impresionanta lui poveste de viață. Ei bine, Charles Chaplin s-a născut pe 16 aprilie 1889, la Londra, și a murit la 88 de ani, pe 25 decembrie 1977. 22 de ani mai târziu de la moartea sa, American Film Institute l-a clasat între cele zece cele mai mari legende ale marelui ecran din toate timpurile. Pe bună dreptate, pentru că Charlie Chaplin a fost o adevărată valoare, un real talent și o sursă puternică de inspirație pentru toți artiștii de orice fel.
Părinții lui, Hannah și Charles, erau amândoi actori de vodevil. Tatăl lui i-a părăsit și s-a aruncat nu doar în brațele unei alte femei, ci și a alcoolului, care până la urmă l-a și ucis. Nu avea foarte mulți prieteni, dar avea o legătură puternică cu Sydney, fratele său vitreg de pe mamă, pasionat și el de actorie. Când mama lui și-a pierdut vocea și starea ei de sănătate s-a înrăutățit vizibil, Charlie a trăit o bună bucată de vreme în cea mai cruntă sărăcie. Dar asta nu l-a întristat deloc, ci l-a făcut, din contră, să își deprindă un stil antreprenorial și să încerce diferite afaceri, ca să își ajute mama cu bani. Pe lângă asta, sărăcia cu care s-a obișnuit în copilăria și în adolescența sa l-au ajutat să își aducă aminte toată viața de unde a plecat și să rămână pentru totdeauna OM.
Fiind înconjurat de actori din toate părțile, era inevitabil să nu fie atras și el de scenă. Prima lui reprezentație a dat-o la 5 ani, atunci când mama sa și-a pierdut vocea pe scenă, iar șeful ei l-a târât cu forța pe Charlie în locul ei, pentru a le oferi un spectacol celor din sală. Când a început să joace și a văzut ce reacție are publicul la umorul său, a înțeles adevărata putere a actoriei și a prins gustul aventurii pe scenă. Încă de atunci a început să se gândească constant cum poate fi interpretat cât mai diferit un rol și ce poate aduce el nou pe scenă.
A jucat în diverse trupe de teatru și a fost remarcat de vânătorii de talente, ajungând astfel să joace în Statele Unite ale Americii, marele său vis. De la teatru la film a fost un singur pas, iar de la simplu actor a ajuns destul de repede să își regizeze propriile filme și să își compună propria muzică pentru coloanele sonore.
Vagabondul, personajul care l-a făcut atât de celebru, s-a născut dintr-o întâmplare și dintr-o nevoie urgentă de a filma ceva. Pe vremea când era doar un actor, iar studiourile erau împărțite între mai mulți producători, regizorul cu care lucra atunci a găsit un decor liber. Cum nu aveau scenarii după care să lucreze și improvizau toate scenele pe repede-înainte, regizorul i-a spui lui Chaplin să fugă repede în cabina sa și să se costumeze în orice crede el că merge pentru acea scenă. Atunci a fost momentul în care a combinat la întâmplare pantalonii largi, cu pălăria și cu mustața care l-au făcut atât de celebru.
Publicul a fost atât de încântat de personaj, încât numele lui a făcut rapid înconjurul lumii, iar filmele cu el se vindeau ca pâinea caldă. Banii au început să vină mult mai ușor și l-au îmbogățit imediat, dar Charlie Chaplin a rămas întotdeauna omul modest cu care erau toți obișnuiți. Chiar povestește în carte că nu știa ce ar trebui să facă cu atâția bani și ce anume ar avea nevoie să își cumpere, mai ales că era obișnuit cu foarte puțin. Din primii bani și-a luat un halat și o geantă, iar când a închiriat o cameră de hotel s-a așezat pe scaun în mijlocul ei și se întreba ce ar trebui să facă acolo. Și-a investit majoritatea banilor în filme și a trăit pentru cariera sa, pentru bucuria de a face artă prin film și pentru satisfacția de a oferi lumii acest spectacol.
Nu i-a plăcut niciodată partea comercială a Hollywoodului și era tot timpul înspăimântat de ce trebuiau să facă unii pentru așa-zisul succes. Era copleșit și de dragostea fanilor săi, în fața cărora nu știa cum să se comporte. La început, nimeni nu îl recunoștea fără machiajul și costumul din film, însă nu a durat mult până când era recunoscut de oricine, oriunde și oricând. Cele mai mari personalități ale lumii cereau să se întâlnească cu el, iar el era îngrozit de idee, pentru că se simțea foarte mic în fața lor. I se părea ireal să stea la aceeași masă, de vorbă cu Winston Churchill, Albert Einstein sau familia regală a Marii Britanii.
Pe plan personal, a avut parte de mai multe partenere. Unele i-au devenit chiar soții și mame ale copiilor lui. Dar niciuna nu a reușit să conteze mai mult decât munca lui și să îl facă să își dorească o viață liniștită de familie. Asta până când a întâlnit-o pe Oona, o femeie plină de viață și de umor, mult mai tânără decât el, alături de care și-a găsit liniștea și fericirea până la finalul vieții.
Autobiografia lui Charlie Chaplin este o carte din care înveți despre viață din fiecare pagină a ei. O carte pe care nu poți să o lași din mână, în ciuda celor 700 de pagini. O carte pe care o strângi la piept după ce ai terminat-o, ca mulțumire că te-a lăsat să îl descoperi pe Charlie Chaplin dincolo de ecran, de machiaj, de scenă. Că ai putut să îl cunoști, chiar dacă doar prin prisma cuvintelor scrise, pe OMUL Charlie Chaplin.
O poți avea și tu, dacă o comanzi acum online de la Editura Nemira, pentru că e la reducere și în stoc limitat! Savureaz-o așa cum am savurat-o și eu și nu uita vorbele lui Charlie Chaplin cu care eu rezonez din plin: „O zi fără râs e o zi pierdută”.
Foto: pinterest.co.uk
[…] din muzică, dans, teatru, operă și film. De exemplu, de aici am citit Viața mea, biografia lui Charlie Chaplin, de departe biografia mea […]