După ce am scris articolul cu cele 30 de cărți preferate din cele peste 100 de cărți pe care le-am citit în 2017, cei mai mulți oameni, pe lângă mulțumirile pentru recomandări și sugestii, m-au întrebat cum am reușit să citesc atâtea cărți. Și pentru că am promis că scriu un articol despre acest subiect și că dezvălui „marele secret”, iată și articolul cu răspunsul la întrebarea de pe buzele tuturor!

De ce citești?

Înainte de toate, ca să citești mai multe cărți, trebuie să îți dorești cu adevărat asta. Așa că primul pas este să te întrebi De ce citești?, De ce vrei să citești mai multe cărți? și Ce te motivează să citești?. De exemplu, când citesc, e momentul meu de relaxare, de evadare, de liniște. Mă transpun în pielea personajelor, învăț din experiențele lor și aflu o mulțime de informații de cultură generală. Mai mult, cărțile sunt pentru mine o adevărată sursă de inspirație pentru creativitatea și imaginația de care am atât de mare nevoie. Cititul mă ajută să mă dezvolt, să îmi îmbogățesc vocabularul și creativitatea și să scriu mai bine.

Când citești?

Sunt mai multe situații în care citesc. În primul rând, am un ritual de citit. Citesc în fiecare dimineață și în fiecare seară. Mă trezesc dimineața la 5:45, pregătesc toate cele pentru mine și familia mea, apoi citesc la cafea până când trebuie să îi trezesc pe ai mei pentru grădiniță și serviciu. Seara, după ce adoarme Rebeca, la fel, citesc.

Pe lângă aceste momente fixe din zi în care citesc, citesc oricând prind un moment liber. Am mereu o carte cu mine, oriunde merg. Citesc când sunt într-o sală de așteptare, când aștept pe cineva să vină la întâlnire, când doarme Rebeca, când amestec în cratiță să se facă mâncarea, când mă deplasez într-un mijloc de transport și tot așa.

Când găsesc momente libere? Ei bine, mă asigur că mi le fac singură și că sunt eficientă cu timpul meu.

  • Am firma mea, ceea ce înseamnă că îmi fac singură programul, fără să depind de un job stabil de la 9 la 5;
  • Nu mă uit la TV decât foarte rar și foarte puțin;
  • Nu petrec foarte mult pe Facebook și pe celelalte rețele sociale, decât strictul necesar pentru mine și pentru clienții mei. Pe principiul „Nu mă căutați, ies eu din când în când”, nu am nici măcar notificările pornite;
  • Nu răspund la telefon când lucrez sau când citesc, mai ales că telefonul e pe silent și cu internetul închis în cea mai mare parte a zilei. Noaptea e off totul;
  • Nu am jocuri pe telefon, nu mă uit la seriale și nu îmi place să pierd vremea pe la cumpărături.

„Rețeta”, dacă e să fie musai una, stă, zic eu, în combinația dintre mai mulți factori: motivația de a citi, obișnuința zilnică și experiența în citit. Practic, cu cât citești mai mult, cu atât te obișnuiești să citești mai repede, implicit mai mult. Apoi totul devine dependență și ritual.

Cum poți să începi să citești și tu mai multe cărți?

Ei bine, iată câteva sugestii:

  • Discută și înconjoară-te cu oameni care citesc;
  • Alege împreună cu ei cărți atractive pentru tine;
  • Începe cu un număr fix de pagini pe zi (de exemplu, 10-20 de pagini pe zi pentru început);
  • Stabilește-ți un loc și o oră din zi în care să citești în fiecare zi, până când devine obișnuință sau ritual. Evident, ține-te de plan!;
  • Setează-ți un target anual, lunar sau săptămânal, pe care să îl faci public, ca să te simți mai responsabil;
  • Citește articole despre cărți și urmărește publicații despre cărți și citit, care să îți stârnească curiozitatea și motivația;
  • Fă-ți un cont pe Goodreads și folosește-l activ.

Nu uita! Nu există expresia „Nu am timp pentru așa ceva!”, ci doar „Nu reprezintă o prioritate pentru mine!”. Odată ce privești lucrurile din perspectiva aceasta și înțelegi câte beneficii îți aduce cititul, începi să apreciezi adevărata valoare a cărților și să le acorzi timpul necesar. Pentru că, practic, atunci când citești îți acorzi timp pentru tine!

Foto: huffingtonpost.com