Cum ai defini România? Dacă ar trebui să te raportezi la țara noastră în termeni de altfel sau astfel, ce ai alege pentru ea? Ai spune că e diferită de toate celelalte țări și i-ai pune o etichetă negativă sau ai zice că e o țară normală și chiar banală? Asta dacă înțelegem că banalitatea și normalitatea nu reprezintă neapărat ceva negativ, ci doar o situație apărută în urma unui șir de acțiuni istorice, politice și sociologice.

Trebuie să recunosc că nu am privit niciodată România prin comparația dintre cei doi termeni. Am fost însă întotdeauna de părere că avem o țară minunată, cu mult potențial, în care poți face lucruri. Da, desigur, nu am cum să nu punctez aici situația politicii românești actuale, care, până la urmă, nici măcar nu poate fi numită politică. Dar, așa cum ne-am obișnuit, luptăm, rezistăm și schimbăm lucrurile în direcția cea bună.

Spuneam mai sus că nu am privit niciodată România ca fiind altfel sau astfel. Perspectiva a venit atunci când am citit extraordinarul volum coordonat de sociologul Vintilă Mihăilescu De ce este România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc. Este o carte pe care am devorat-o pur și simplu și mă bucur mult că mi-am început anul cu ea. E ca și cum aș fi dat startul unui nou an literar cu cărți una și una.

Dar să revenim la volumul coordonat de Vintilă Mihăilescu, pentru că merită toată atenția noastră. Cartea a apărut în 2017, ca o replică la celebra carte De ce este România altfel? a istoricului Lucian Boia. Vintilă Mihăilescu a strâns în jurul său mai multe nume importante din istoria și din sociologia românească, nume care desființează ipotezele propuse de Lucian Boia cu cele mai valide și puternice argumente. Părerea lor unanimă este că Lucian Boia a scris o carte altfel decât toate celelalte ale sale, o carte cu multe păreri personale nefondate, acuzându-l chiar că a scris-o la comanda unor oameni politici.

În volumul coordonat de Vintilă Mihăilescu s-au reunit Bogdan Murgescu, Daniel Dăianu, Nicolae Manolescu, Mircea Vasilescu, Paul Cernat, Cristian Ghinea, Valentin Naumescu, Octavian Groza, Marius Turda, Mirel Bănică, Ionuț Butoi, Emanuel Copilaș, Cătălin Augustin Stoica, Alfred Dumitrescu și Ștefania Dumitrescu. Fiecare dintre ei scrie cu argumente, explicații sociologice și fapte istorice de ce nu este România altfel și de ce este ea tocmai astfel. Peste 300 de pagini de istorie românească cu totul altfel decât am fost noi învățați, care analizează toate evenimentele majore din istoria României, de la începuturile ei până în 2017, când a fost publicată cartea.

De ce este România astfel? este  o carte pe care v-o recomand cu mâna pe inimă și pe care eu aș reciti-o iar și iar, în orice moment. Sunt sigură că vă va plăcea și vouă și că o veți aprecia la adevărata ei valoare! A apărut în 2017 la Editura Polirom și poate fi cumpărată online la reducere de pe Libris.ro!

Foto: 4lifecommnication.com