Uite-l cum a trecut aproape și anul ăsta și uită-te la noi cum așteptăm să vină perioada aia de liniște din decembrie, în care putem dormi și noi în sfârșit măcar un puținel mai mult. Știi tu, perioada aia când nici nu mai are rost să te stresezi cu treaba, că oricum toată lumea refuză pur și simplu să mai ridice un deget și să mai muncească. Perioada aia în care tot ce ai vrea e să lenevești în pat, să dormi, să citești și iar să dormi. Evident, cu un pahar de vin roșu alături, cum altfel? Așa-i că nu sunt singura care-și dorește asta?
Ei, și după un an așa de plin, perioada asta din decembrie e perfectă pentru… anumite cărți. Cum care? Alea de începi să le citești și nu le mai poți închide decât atunci când ajungi la final, alea ușurele, de vacanță și de leneveală, de visare și de evadare, de zâmbăreală și răsfăț. Iar cei de la Editura Nemira au scos cartea perfectă pentru ce îți povestesc eu acilea. Se numește O zi de Decembrie, e scrisă de Josie Silver, „o romantică nerușinată”, iar Bookseller a numit-o „Un Love Actually în proză”.
Da, e o poveste de dragoste din aia „wow”, la care râzi, te emoționezi și te regăsești și, nah, după caz, mai verși o lacrimă, în funcție de cât de visătoare ești. Sau cât de obosită. Sau de singură. Sau de numărul de pahare cu vin pe care le savurezi cât citești cartea.
Dar hai să-ți zic foarte pe scurt despre ce e vorba mai exact în carte, apoi te las pe tine să descoperi restul poveștii și să te bucuri de ea în momentul tău de liniște. Așa că îți fac cunoștință cu Laurie, o tipă care nu crede în dragoste la prima vedere. Evident, până când i se adeverește și ei treaba aia cu „Niciodată să nu spui niciodată”. Adică în momentul în care, într-o zi de decembrie, când era în autobuz, vede în stație un tip. Nu orice tip, ci ACEL tip. Și știe imediat că EL e. Dar nu apucă să se dea jos din autobuz și să se ducă la el, așa că își petrece următorul an căutându-l frenetic în orice colțișor de oraș. Într-un final, îl reîntâlnește. Într-o zi de decembrie. La o petrecere de Crăciun. Când Sarah, cea mai bună prietenă a ei, îi face cunoștință cu el. Pentru că e… noul iubit al lui Sarah. Pentru că așa e viața, ne face uneori să ne dorim fix ce nu putem avea.
Și nah, eu nu pot să ți-l dau pe EL, dar să știi că dacă vrei cartea, eu ți-o ofer cu mare drag. Cadou. De ziua mea! Pentru că am pregătit împreună cu prietenii mei de la Nemira 10 exemplare din cartea O zi de decembrie, care sunt pregătite să ajungă la 10 cititoare dornice să savureze cartea asta în perioada lor de liniște.
Cum procedăm? Lași aici un comentariu în perioada 15-16 decembrie, adicălea weekndul ăsta, iar luni, de ziua mea, pe 17 decembrie, aleg 10 câștigătoare. Da, îți spun acum și cu ce să fie comentariul, evident! Păi m-am gândit că ar fi fain să citim și alte povești de dragoste și întâmplări de astea de merită să scrii o carte despre ele, așa că provocarea e să lași aici un comentariu în care să împărtășești cea mai „wow” întâmplare legată de o poveste de dragoste din viața ta.
Gata, te las să ți se reverse inspirația, să ne încânți cu povestea ta și să ne facem împreună o zi de decembrie mai frumoasă!
Era odată o româncă tare afurisită ce nu credea în căsătorie şi care a întâlnit un basarabean. Ce i-o făcut băiatul ăla de a convins-o?…idee n-am. Cert e că a îmbrobodit-o bine de tot şi-a luat-o cu el în Chişinău. Ea i-a făcut 2 copii şi-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Romantic o fi sau n-o fi, dar indubitabil e real!!! ?
A văzut-o, a plăcut-o și a urmărit-o de la distanță timp de mai mulți ani. Când s-a prins că i-a trecut perioada de rebeliune, în care ignora orice băiat, s-a împrietenit cu ea până când au ajuns să se iubească tare mult. Au trecut 5 ani de la prima întâlnore și luna decembrie e mereu motiv de sărbătoare. ❤
A văzut-o, a plăcut-o și a urmărit-o de la distanță timp de mai mulți ani. Când s-a prins că i-a trecut perioada de rebeliune, în care ignora orice băiat, s-a împrietenit cu ea până când au ajuns să se iubească tare mult. Au trecut 5 ani de la prima întâlnire și luna decembrie e mereu motiv de sărbătoare. ❤
Nu toata lumea crede in dragoste la prima vedere dar eu asa mi am cunoscut soțul. Era prima data pentru mine cand ma duceam in Iasi la invitatia unor prieteni. M am urcat in maxi taxi si…dupa cateva minute a urcat EL. Am vorbit, ne am privit, ne am tinut de mana, ne am cunoscut si recunoscut. Ne cautasem si ne am gasit. Eu l am hranit cu pachetul meu de drum: pate de casă. Zice ca de fapt cu asta l am cucerit :). 13 ani de atunci, doi copii, provocari si amintiri frumoase.
O poveste de dragoste… a inceput cum cativa ani… ea o adolescenta la prima dragoste–el un tip care a terminat armata–deci ceva mai matur 😉 existau retelele de cartier pe atunci…. nu se cunosteau chiar daca erau la cateva blocuri distanta, fiecare cu anturajul sau… s-au cunoscut pe retea, jucau impreuna diferite jocuri, purtau discutii tarzii in noapte dar fara sa se cunoasca in realitate, doar din descrierile pe care si le faceau unul despre celalalt… Ea visa la el-la tipul necunoscut care locuia la cativa metri distanta; intr-un final si-au dat intalnire si a fost dragoste la prima vedere din partea dansei da… din partea lui nu– au inceput sa se intalneasca, sa se cunoasca… ea era doar o copila, o novice in ale dragostei… dar timpul trecea si ea si-a dat seama ca cel de langa ea era putin retras nu isi manifesta dragostea pentru ea asa cum ea facea pentru el. Oricat de tanara ai fi tot ai instinctul de femeie care iti zice ca este ceva in neregula si ca mai exista o a treia persoana… si-a facut curaj si l-a intrebat daca nu cumva el inca mai este indragostit de o fata din trecutul lui. El a raspuns afirmativ, si-a cerut scuze-a crezut ca ea il va face sa o uite pe cea pe care inca o iubeste… tanara a pus punct relatiei, a aflat despre ce fata este vorba si a facut un lucru nebunesc… s-a imprietenit cu ea… se cunosteau din vedere, dar a vrut sa afle de la ea daca mai are inca sentimente pentru baiatul pe care il iubea nebuneste. Daca inca nutrea sentimente pentru el, ea se va da la o parte si isi va vedea de drumul ei, dar daca nu va lupta pentru dragostea lui-va lupta sa il faca sa o uite pe cea pe care o iubea inca… finalul este un mister-voi ce credeti a renuntat sau nu sa lupte penttu el?
Este povestea de dragoste a bunicilor mei, care imi sunt ca niste parinti. Bunica mi-a povestit-o de multe ori, asa ca, pot spune ca face parte din viata mea.? Bunica era o tanara foarte muncitoare, care trecuse prin teroarea razboiului, care a stiut ce inseamna foamea, dorul de cei dragi, durerea pierderii mamei si a surorii. A muncit de la 16 ani. La un moment dat, un tanar a venit sa o ceara de sotie. Dar, dupa cum este vorba aceea ca „nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste”, bunica mea nu l-a placut pe petitor si i-a refuzat cererea in casatorie, dar, l-a placut pe cel care il insotea (pe bunicul meu). De fapt, cum de multe ori imi spunea si, de fiecare data, imi starnea zambetul, i-a placut parul cret al bunicului meu (par pe care il mostenesc si eu). Dupa un timp, bunica si bunicul meu s-au casatorit. Au infruntat multe greutati, au muncit foarte, foarte mult, dar mereu s-au iubit, s-au respectat si au fost uniti. Iubirea lor pe pamantul asta a durat aprox. 57 de ani. Si, desi bunicul meu nu mai este in viata, cred ca iubirea dintre bunicii mei continua si acum, pentru ca este prezent, continuu, in sufletul si mintea bunicii mele. Pentru mine, povestea lor este un model de iubire sincera, curata, puternica in fata tuturor greutatilor vietii.
Era o zi de noiembrie, vântul bătea cu putere, Elinnore o fata de 23 ani statea într-o statie de autobuz, dorindu-si sa ajunga cat mai repede acasa la caldura dupa ce toata ziua si-o petrecură să-si gasescă un job. Tot ce auzea era „imi pare rau, esti prea tânără” Trecuseră 30 de minute de când aştepta autobuzul, însă ea pierduse de mult noțiunea timpului. Dintr-o dată lângă ea apare o maşină a poliției şi o informează că autobuzul, singurul care o ducea acasă a fost implicat într-un accident si nu va mai veni, aşa că va trebui să o ia pe jos aproximativ 3 km. Fata se uita atent în ochii polițistului care erau de un negru ce îti încălezeau inima instantaneu. El o invita in masina pentru o o conduce acasa, neavând altă alternativă fata acceptă, uniforma lui inspirându-i încredere. In 35 de minute se aflau in fata casei fetei. Ea il invită sa îi ofere o cafea iar el o urmează. In timp ce cafeau fierbea el privea o fototografie veche cu o fata si un baiat pe o plaja. „E iubitul tau?”, fata ezită un moment apoi spune „Nu e iubitul meu, dar e dragostea vieții mele. A fost cel mai bun prieten al meu până când s-a cuplat cu cea mai bună prietenă a mea, ea ştiind câtă dragostea ii purtam, au ales să plece in alt oraş şi de atunci nu mai ştiu nimic de ei”. El o întreabă „încă îl iubeşti?” Ea îi răspunde cu lacrimi în ochi „Toată viața am să-l iubesc şi după” El se întoarce spre ea şi o ia în brațe „în sfârşit te-am regăsit, fată a zăpezii”. Atunci ea şi-a dat seama că era el…trebuia să-şi fi dat seama din clipa în care l-a privit în ochi dar era prea obosită să dea importantă oamenilor din jur. Acum s-au mutat la Paris sunt fericiți si au si 2 fete gemene.
P.S: Eu sunt „fosta”cea mai bună prietenă a lui Elinnor. Am greşit când m-am pus între ei pentru sentimente de moment. Da, am greşit. Nu o să ma iert pe viață chiar dacă ei doi m-au iertat.
Erau odata doi tineri care s-au intalnit intr-un bar, unde fata lucra. Se intelegeau atat de bine incat se considerau ca fratii. Pentru ea, el era cel mai bun prieten al ei, dar pentru el, ea era dragostea vietii lui. Acesta nu a avut curajul sa isi impartaseasca dragostea, de frica sa nu o piarda. Ei au fost prieteni timp de cinci ani in care si-au facut cadouri si multe surprize. La un moment dat, ei si-au dat seama de iubirea care ii leaga si au ramas impreuna, dupa cinci ani de prietenie. De atunci, ei au ramas impreuna, au facut doi copii si au trait fericiti.
Povestea noastra dateaza dintotdeauna!
Spun dintotdeauna deoarece nu stiu exact de cand ne cunoasteam. Ne stim de mici copii, frecventand de la aceeasi gradinita pana la acelasi liceu. Eu fata cu multi prieteni, el tipul retras si atras de tehnologie.
Drumul spre liceu il faceam impreuna si totusi nimic nu prevestea mai mult decat o prietenie. Am inceput sa petrecem mai mult timp impreuna descoperind ca avem lucuri in comun. Timizi in a face primul pas, de Craciun primul sarut a fost inevitabil.
Acum la aniversarea a 10 ani de la primul sarut, putem spune ca am crescut impreuna, ne-am dezvoltat si am facut lucuri cu care ne mandrim la fel de indragostiti ca in prima zi.
Toate povestile de dragoste sunt frumoase dar a noastra este preferata mea.
S-a întâmplat să îl cunosc când treceam printr-o situație dificilă din viața mea, și am fost prieteni timp de șase luni. Deși suntem extrem de diferiți, totuși am devenit prieteni, iar apoi ceva mai mult. Suntem împreună de șase luni și de un an prieteni foarte buni. Pentru mine iubirea nu înseamnă mereu dragoste la prima vedere, ci cred că apare pe parcurs, prin încredere reciprocă, așa cum sa și dovedit în cazul nostru.
Deși sunt doar o adolescentă, una căreia îi place enorm de mult să citească, trăiesc, de 4 ani, o frumoasă poveste de dragoste. El este un băiat minunat, e un suflet căruia îi datorez multe. Mai mult decât atât, suntem mai mult decât iubiți, suntem cei mai buni prieteni, ne sprijim, ne respectăm și creștem împreună. Chiar de am avut parte de câteva despărțiri, timpul ne a adus din nou împreună. Și asta face ca povestea noastră să fie asemenea celor scrise de marii scriitori ai lumii. Însă e cea mai frumoasă.
Povestea noastra de dragoste a inceput cand eram in clasa a 11a, chiar pe 21 mai, de Sfintii Constantin si Elena, cand el m-a invitat la un suc. De fapt, eu cred ca iubirea noastra s-a nascut inca din clasa a Xa, cand am fost intr-o excursie cu scoala, la mai multe manastiri in Nordul Moldovei. Atunci am vorbit pentru prima data si am simtit fluturi in stomac, dar pentru ca eram intr-o alta relatie si nici nu prea credeam in dragoste la prima vedere, am ramas doar amici. Un an mai tarziu cand amandoi eram singuri, ne-am reintalnit. Nimeni nu ne dadea nici un viitor: baiatul cel mai rau din liceu, cu fata cea mai timida si cuminte. Uite ca 11 ani mai tarziu, inca suntem impreuna, plini de iubire si cu un ingeras de fetita care ne lumineaza viata.? Dragostea este pretutindeni si in fiecare dintre noi.?
Într-o vara ei doi s-au cunoscut! Ea suferea după prima ei iubire, iar la cei 15 ani ai sai credea ca lumea s-a sfârșit. Evident ca pe el nu l-a băgat în seama, el a început sa ii scrie, sa o întrebe dacă își dorește sa iasă împreună, ea cauta tot felul de motive sa refuze. Între timp ea și-a făcut o alta relație din care a ieșit tot cu inima frântă. Încetase sa mai creadă ca exista cineva care sa o iubească sincer, deși era doar o adolescenta naivă. Personajul principal al acestei povestiri iar o invita în oras, însă ea nu iese pe motiv ca suferă după fostul. Nu și-au mai vorbit, el doar o urmarea din umbra, asta pana într-o vara, 23 august 2016, el ii scrie un banal:”ce faci?”, ea ii răspunde ca este în oraș cu prietenii, el o întreabă: „pot veni și eu?”, ea dărâmă aceea bariera pe care a pus-o între ei și ii spune sa vina. În acea seara s-a petrecut magia, s-au sărutat. Acesta este începutul povestii mele de dragoste pe care o trăiesc de 2 ani și 3 luni. Deși nu as fi dat vreo șansă relației noastre se pare ca magia există. Trebuie doar sa nu încetezi sa speri! ❤️
El și ea, studenți la Iași, își așteaptă tatii la tren. Trenul are intarziere 3 ore. El intră în vorbă cu ea și o cucerește cu bancuri seci și cu multă blândețe. Între timp, tatii lor se împrietenesc in tren. Un an mai târziu se căsătoresc. 37 de ani mai târziu se mândresc cu 3 copii și 3 nepoți.
Acum că stau și mă gândesc, o fi ceva cu cifra 3 ??
Era o zi de octombrie. S-au întâlnit în parcare. Zi de zi.. Timp de 2 săptămâni. Ea ii zâmbea jucăuș, el o admira din priviri. Nici unul nu îndrăznea mai mult. Ei începea sa ii placă aceasta coincidenta,astfel încât urmarea numărul mașinii atunci când ajungea în parcare. Și într – o zi nu s-au mai intersectat. Dezamăgita și trista, încerca să îl caute.. Dar nu ii știa nici numele. Timp de o săptămână cauta soluții, și te gândea la atracția pentru un necunoscut. Decise sa se oprească, când într – o zi de noiembrie s-au revăzut. Inima ii bătea puternic. Avea emoții teribile. Oprește mașina și coboară. Se opresc față în față și ii spune: „Bună! Mi-ai lipsit!”
O poveste descoperita pe Camino… el mergea pe camino intr-un sens, ea mergea in sens opus. S-au intalnit intr-un punct iar dupa o seara petrecuta impreuna, el s-a decis sa o urmeze. Au terminat camino iar dupa ani, cand l-am intalnit pe el, aveau 2 copii impreuna.
Se spune că, iubirile de liceu sunt unele dintre cele mai sincere iubiri, iubiri ce se trăiesc intens. Trăiești fiecare clipă de parcă ar fi ultima și crezi că EL e OMUL TĂU. Așa am crezut și eu despre EL. Pentru început, să vă spun cum l-am cunoscut pe EL. Eram în clasa a 9-a, boboacă, într-o școală plină de băieți, într-o clasă în care eram doar 4 fete între 24 de exemplare masculine. EL era a 11-a, în aceeași școală cu mine, dar într-o clasă fără fete. În prima oră de muzică, părintele profesor ne-a zis să aducem orga la fiecare oră în care avem cu el, dar ne-a dat și un mic „ajutor” pentru a o găsi, adică să-l căutăm pe EL. Prima dată, când i-am auzit numele am pufint, iar părintele de muzică m-a întrebat dacă-l cunosc. Nu aveam de unde a-l cunoaște, nici nu-l văzusem în viața mea, dar avea un nume de famile cunoscut. Pe carcurs, am descoperit că era doar o coincidență de nume între cele 2 persoane. NICIODATĂ nu aș fi crezut că EL ar fi ajuns iubirea mea, dar viața bate filmul. Într-o zi primesc cerere de prietenie de la EL. I-am acceptat-o, dar a fost doar atât. La începutul lunii octombrie s-a organizat în școală o excursie în Maramureș, iar întâmplarea a făcut să mergem împreună. El între timp, ajunsese să vorbească cu o colegă, chiar au și ieșit de cateva ori în oraș. La finalul excursie cei doi au ajuns împreună, iar eu împreună cu un coleg de al lui (a fost cea mai mare prostie). Întorși acasă eu m-am despărțit de colegul lui, iar EL și cu colega mea au mai continuat-o o perioadă, până când, el s-a îmbolnăvit și a stat acasă cam o săptămână. EL, în perioada în care a stat acasă a prins curaj și a început să-mi scrie. Între noi se legase o prietenie din ce în ce mai strânsă. Descoperind pe carcurs că între EL și colega mea nu au nimic în comun și au ales a pune punct. Fata, a fost foarte supărată pe mine o perioadă, deoarece a crezut că i-l-am furat, dar adevărul era altu’. Prietenia dintre mine și EL se transforma pe zi ce trecea în mai mult. În data de 9 decembrie 2016, m-a sărutat din „greșeală”, dar a fost cea mai frumoasă și neregretabila greșeală, fiindcă din ziua aceea a început povestea noastră. O poveste frumoasă și o iubire trăită foarte intens, chiar crezând că EL e omul meu.
Îmi amintesc că, în perioada în care eram doar prieteni am zis în felul următor:,,NICIODATĂ nu am să fiu cu el, deoarece a umblat cu colega mea și mi-ar fi scârbă sa-l pup dupa ce s-a pupat cu ea.” Viața te învață ca, NICIODATĂ SĂ NU SPUI NICIODATĂ
Dragoste la prima vedere??! Da, exista, chiar daca uneori este doar dintr o singura directie. Totul a inceput de la o simpla poza. Era ceva care nu ii dadea pace cind il vedea in poza respectiva. De fiecare data cind il vedea in poza ceva tresarea in interiorul ei, era senzatia de deja-vu chiar daca stia ca nu il mai intilnise in realitate. Viata a aranjat in asa fel incit cei doi sa se intilneasca face to face iar ea a stiut ca el este ceva mai mult decit un simplu om pentru ea. A simtit clar, la nivel de suflet ca ceva s a miscat si in interiorul lui, insa totul a ramas la nivel de traire. In 5 ani de zile drumurile lor s au intersectat de mai multe ori, cu acelasi efect devastator in interior pentru ea. Efect care ii stirnea un curcubeu de trairi, pe care nu le mai cunoscuse, si intrebari prin care incerca sa si lamureasca ce simtea pentru un necunoscut propriu zis. Dupa 5 ani a tras concluzia ca trebuie sa mearga mai departe, sa scape de obsesia ei. Asa ca a decis sa l transforme in amintire, in ceva drag sufletului. Doar asa a simtit ca si poate trai viata in continuare fara el in ea. Lasitate? Poate, dar contexul era foarte complicat chiar daca amindoi erau persoane libere. Poveste reala? Da, e povestea mea. Stiu ca viata rezerva surprize…asa ca…nu se stie niciodata. In schimb acum traiesc.
La multi ani, toti frumosi si sanatosi!
Îmi doresc cartea pentru sarbători, am pregătit vinul ,fotoliul şi bradul….Povestea noastră de dragoste rezistă după 23 ani,avem o domnişoara de aproape 10 ani….deci se poate dacă te iubeşte cineva acolo sus. O viață frumoasă şi liniştită alături de cei dragi doresc tuturor!
Stii tipul ala care vine sa iti traga net in casa? Ei bine, I married one. Dar povestea e mai complicata de atat.
Acum.multi ani nu erau firme mari de internet ca acum si veneau de la firme micute sa cableze. A venit, a cablat si apoi am inceput sa scriu pe un retea interna de clienti ca nu merge netul deloc. (Borgchat se numea aplicatia si functiona fara net)
Ghici cine venea mereu sa repare…monsieur..si mereu se strica.
Anyway..intr o seara eram cu niste prietene la mine, nu mergea netul, il sun
vine, repara si vreau sa il servesc cu un pahar de vin..a fugit ca speriat pe scari…am ras toata noaptea de el.
Ceva vreme nu am.auzit de el. Auzisem ca a plecat din oras. Peste 1 an ma suna si ma intreaba daca vreau sa merg cu el sa cumpere un cadou pt mama lui. Am zis ok. Imi spune ca e la Botosani mutat cu serviciul si ca vrea sa vina in Iasi. Ok..nothong happens
Peste cateva luni reuseste sa se mute acasa, reia facultatea si incepe sa ma duca la fac. Cu masina lui. Nu are curaj sa zica nimic. Intr o seara ii zic : auzi, tu ce vrei de la mine? Pai..sa fim.impreuna…pai hai ii zic eu. Si ne am mutat la el in apartament, dupa 2 luni..ceva nu mi a convenit si am plecat la mine. 2 sapt am stat despartiti. Timp in care el mi a facut copie la cheia de la apartament si mi a zis ca va ramane mereu la mine, el nu poate sta acolo singur fara mine.
Intre timp, 2 sambete la rand trimitea delivery boys cu flori si cadouri la mine la usa.
Ne am.impacat…11 ani mai tarziu, avem impreuna o fetia de 4 ani si un baietel care urmeaza sa vina pe lume.
A..si cheia de la apartament nu era o simpla cheie, era de la inima lui..doar ca el.e a man of few words si e greu sa scoti live words de la el, el actioneaza mai mult decat vorbeste.
Tocmai am citit acu 2 zile o carte cu un tip (era un pictor celebru, la una din expozitiile lui) care pac!, o vede pe tipă, se indragosteste, o cauta cu fervoare, o gaseste, musteste de dragoste si o omoara de psihopat ce se dovedeste el a fi. Tunelul se cheama cartea, nu retin autorul.
Deci: nu mai vreau carti cu psihopati, sociopati, iubiri morbide si stupide. Vreau sa ma bine-dispun si sa citesc ceva pe sufletelul meu. La multi ani, Andreea! Esti iubita!
El, un rebel care umbla din floare-n floare, ea, într-o relație de 4 ani cu un alt el. Au început sa lucreze in același loc iar cand s-au întâlnit la tonomatul de cafea s-a aprins scânteia. Nu a mai contat nimic pentru ei. S-au iremediabil indragostit la prima vedere. A urmat un an greu ea luptand cu familia pentru ca nu-l doreau pe el, el asteptand-o cuminte pentru ca nu voia ca ea sa provoace o mare rupere de cei dragi. Au decis sa plece in străinătate, s-a lăsat cu nunta, iar acum așteaptă nerabdatori ca rodul dragostei lor sa vină pe lume, o minunăție de fetiță.
Cea mai wow poveste de dragoste mi se pare cea a verisoarei mele. Ea, tocmai ce terminase facultatea,s a angajat la o multinaționala. A inceput sa vorbeasca pe facebook cu un tip (roman )stabilit in Norvegia. Dupa 2 saptamani a lasat si serviciu si tot, si in ciuda familiei ei care nu o lasau sa plece pentru ca spuneau ca cine stie cine e el , ea si a luat bilet de avion si a plecat. Sincer, dupa ce l a cunoscut toata lumea a exclamat ca e cel mai de treaba tip din lume. Acum are si un băiețel de 2 ani si sunt cei mai fericiti.
El era un tip foarte căutat , curtat și superrrrr încrezut și peste toate mai avea și funcție . Ea era o tipa simpla care muncea Ca sa poate sa își plătească facultatea . Pentru el
Ea era încă una pe care o vroia doar pentru ca nu ii acorda atenție – nu se putea asta . Pentru ea – care îl vroia dar nu arată , era ceva de evitat pentru ca nu vroia sa sufere , plus ca avea planuri de căsătorie cu un alt băiat . După șase luni de tatonări , de nu te vreau dar totuși as vrea lui i s-a propus un job in alt oraș și i-a propus și ei sa vina cu el . Ea a acceptat , s-au căsătorit , au 15 ani de căsnicie și doi minunați copii . Au o relație furtunoasa însă foarte frumoasa ?
Cred că într-o lume în care toți aleargă după iubiri de o vară care promit aventură, necunoscut și trăiri intense, eu sunt unul dintre acei oameni care au parte de o iubire de iarnă, caldă, cu miros de vin fiert și scorțișoară, cu sentimente puternice care se împletesc ca aluatul de cozonac și cresc tot mai mult odată cu trecerea timpului.
Așa că nu am avut parte de o iubire de vară. Pentru că nici nu mi-am dorit cu adevărat una. Și cum Universul conspiră în favoarea oamenilor care își doresc enorm ceva, eu am primit o iubire care a început în Decembrie. Și mai continuă și azi.
Eu eram într-o perioadă a vieții în care nu mai voiam să depind de nimeni, nici măcar sentimental. El era dezamăgit de sentimentele oamenilor. Practic, niciunul dintre noi nu avea așteptări. Și totuși amândoi am făcut CEVA pentru că amândoi urâm să avem regretul că nu am făcut (indiferent despre ce ar putea fi vorba). Prima dată am fost la un târg de Crăciun, am băut vin fiert și am vorbit despre dorințe, despre ce i-am scrie Moșului. Eram stângaci și reticenți, nu aveam speranțe și de fapt aveam, doar că le consideram prea mici pentru a le lua în calcul. Ne-am zâmbit mult și cumva ne-am intrat pe sub piele până când am ajuns acolo, la o coardă mai sensibilă a sufletului care, odată întinsă, începe să îți dea speranțe pentru ceva bun și frumos.
A doua oară am mers într-un magazin imens de jucării și am fost copii și am fost adulți și ne-am atins alte corzi ale sufletelor, mai sensibile și mai profunde. Iar magia lui Decembrie a început să se întâmple. Eram timizi, speram, cam tot ce speră oamenii care simt și se tem în același timp.
Pe 24 Decembrie s-a întâmplat ce trebuia să se întâmple, contrar obiceiului, „Moșul” mi-a trimis o scrisoare înapoi în care mi-a spus ceea ce spune el atunci când oamenii se plac. De atunci suntem împreună. Și de atunci Decembrie e luna mea preferată din an. Eu nu am primit o iubire de o vară așa cum primesc anumiți oameni. Am primit una mai bună. Și mă bucur că magia a început cu adevărat într-o zi de Decembrie.
La mulți ani!
Majoritatea se plang de acest lucru oribil pe care vi-l voi povesti … deoarece o perioada si eu am detestat ce am facut … insa am realizat ca Dumnezeu m-a lasat sa gresesc si sa fac ce am facut pentru ca acum … cand mi-am intalnit marea iubire … sa stiu exact cum trebuie sa ma comport . Pana la EL nu i telesesem in ce consta iubirea , deoarece eram o fire rebela si desi aveam un iubit de un an jumatate … decisesem sa vorbesc cu un altul in timpul acelei relatii … am gresit facand acest lucru … dei am facut asta … toata experienta m-a intarit , ajutandu-ma sa inteleg cum exact stau lucrurile si ce inseamna de fapt iubirea adevarata … Abia dupa o crunta despartire si multa suferinta am inteleg ca de fapt daca ar fi existat iubire adevarata intre noi … nu as mai fi procedat astfel si nici el ( deoarece si acesta vorbea cu alte fete … barfindu-ma ) . Dar nu despre asta este vorba ci despre iubitul pe care astazi il am . Desi nu am crezut niciodata in iubire la prima vedere … asa s-a si intamplat . Era noaptea de 31 spre 1 ianuarie 2016 . Era prima data cand l-am vazut si el pe mine la fel . Nu va pot explica cum de ne-am placut . Pur si simplu stiu sa va spun ca Dumnezeu ne-a adus impreuna ! Daca va vine sa crede-ti nu ne-am certat niciodata si lucrul asta l-am reusit prin a intelege ce trebuie exact sa fac si ce nu analizand greselile din trecut . A fost , este si va fi iubirea mea cea mare ! V-am povestit mica intamplare de mai sus inainte pentru simplul fapt ca daca nu am fi gresit atunci , acum probabil nu l-as fi intalnit pe acest baiat care urmeaza sa imi fie sot si tatal copiilor mei ! Crede-ti in iubirea adevarata , dar mai ales in cea daruita de Dumnezeu cum mi s-a intamplat si mie ! ❤️
Eram singura de 1 an si jumatate. Mai iesisem cu cativa baieti, dar simteam ca nu e EL. Cand ne-am cunoscut eram foarte dezamagita pe plan sentimental si aveam un job solicitant si sincer nu mai simteam nevoia sa o iau iar de la capat cu un alt baiat. Dar, nu a fost tocmai asa. Mi-a scris intr-o dimineata cand eram la serviciu pe Instagram, i-am raspuns si eu, apoi a doua am mai vorbit putin si pauzaaaaaaaaaaa. Peste 3 saptamani mi-am dat demisia si am plecat la Bansko. Simteam nevoia sa ma relaxez putin. Am postat o poza de acolo si m-a bagat in seama. Si am continuat sa vorbim zilnic, stateam pana dimineata la 5-6 in conditiile in care el trebuia sa plece la birou la 9. M-a surprins faptul ca un necunoscut e dornic sa isi rupa atat de mult din timpul lui ca sa vorbeasca cu o necunoscuta. Si am vorbit despre muuuulte si simteam ca parca il cunosc de o vesnicie. A trecut o luna si mi-a spus ca vrea sa ne vedem. Am crezut ca glumeste. Nu l-am crezut, dar a insistat ca vrea sa ne vedem. Ok, si ne-am vazut si ne-am placut si suntem impreuna. Am trecut prin foarte multe greutati, dar astea ne-au intarit. La certuri, la nervi, i-am spus ca ne despartim de 100000000000 de ori, dar niciodata nu am facut-o si nici el nu ma lasa sa plec, mereu ma tragea si ma lua in brate si ma linisteam instant. Simt ca el e omul meu, omul acela ciudat de pe Instagram, care nu zambea in nicio poza si parea dur. Dar nu este. Este bun, rabdator si intelegator. Acum ne-am luat un apartament, iar bebe e pe drum!
Salutare, femei frumoase!
Mulțumesc pentru toate comentariile și poveștile minunate! Am vrut să vă scriu de ieri, dar se pare că am fost prea plină cu mesajele de ziua mea și cu sărbătoritul. Am vrut să dau cărți tuturor celor care au lăsat comentarii, însă, din păcate, stocul s-a epuizat la editură și au mai rămas fix 10 cărți, așa cum am promis inițial.
Așadar, câștigătoarele sunt:
Ana-Maria Sescu
Vavaly
Mihaela
Rusu Delia
Irina Nichifiriuc
Corina Berica
Ada
Iuliana Sosu
Alexandra
Nicoleta Alexandra
Vă trimit acum un e-mail cu informațiile necesare! Felicitări și vă mai aștept cu drag pe aici! 🙂