Sunt una dintre acele persoane ”stresante” care trage de mânecă oricând vede o neregulă. Care face sesizări și scrisori oficiale pentru simplul motiv de a fi respectate niște reguli simple de bun simț, până la urmă, dar, mai ales, pentru a-mi fi respectate drepturile!

Locuiesc într-o zonă pe care aș putea-o numi lejer ”zonă turistică”. Ținând cont că pe strada mea vin zilnic autocare și mașini din toată țara, cred că nu exagerez deloc numind-o așa. Dar, da, exagerez cumplit numind-o așa, dacă mă iau după felul în care arată.

De câțiva ani, de când ne-am mutat aici, mă lupt cu autoritățile locale, cerându-le să repare drumul, pentru că nu a fost reparat NICIODATĂ de pe vremea lui Ceaușescu până acum, și, mai ales, să ecologizeze zona, pentru că mi se pare că locuiesc lângă o groapă imensă de gunoi.

Am trimis e-mailuri și am primit răspunsuri oficiale care îmi spuneau că s-a rezolvat, când de fapt se făcuse o chestie de fațată, de mântuială, pe principiul ”Lasă că merge și așa!”. Și, mai nasol este că dacă nu îi chem, nu vin din proprie inițiativă. Ce s-a întâmplat când i-am chemat? Odată, au venit, au strâns gunoiul în căpițe și l-au lăsat așa, în așteptarea mașinilor care să îl colecteze. A venit vântul și l-a împrăștiat la loc. Altădată au venit și au început să facă curat din capătul străzii. A venit o ploaie, așa că s-au oprit și nu au continuat nici după ce ploaia s-a terminat.

Altădată, doamna de acolo care îmi tot răspunde exasperată la emailuri mi-a spus că nu e numai datoria lor să facă curat, că e și de datoria cetățenilor, dar și a Gărzii de Mediu. Am scris la Garda de Mediu și le-am spus ce susține doamna cu pricina. Au trimis imediat poliția să verifice, solicitând de urgență serviciului de salubritate să rezolve problema. Au făcut curățenie o dată, de atunci, ca să rezolve cererea de la Garda de Mediu. Dar eu nu m-am oprit!

Polițistul care a venit la noi să verifice problema mi-a spus că, dacă ar fi toți cetățenii ca mine, să anunțe când ceva nu este în regulă și să tragă de instituții ca să își facă treaba cum trebuie, poate lucrurile ar merge mult mai bine. Și are dreptate! Nu am făcut nimic extraordinar. Pur și simplu, am făcut ceva normal, ceva ce trebuie să facă orice cetățean căruia îi pasă de orașul în care trăiește. Săptămâna aceasta am pregătit o nouă scrisoare și voi face oricâte sunt necesare pentru a soluționa problema!

Sper din toată inima ca tragedia din Colectiv să vă trezească pe toți și să semnalați de acum toate neregulile pe care le observați în jurul vostru. Faceți plângeri, sesizări, scrisori, petiții și nu vă lăsați până nu ieșiți învingători! Este dreptul nostru, drept care ne-a fost încălcat de mult prea multe ori și pe care ne-am obișnuit să nu îl mai folosim sau să nu mai știm că îl avem.

Noi, dragi români, am avut puterea în mâini în tot acest timp și de abia după ce a curs sânge nevinovat ne-am dat seama de ea! Măcar acum, în al 12-lea ceas, hai să ne folosim puterea și să ne luăm înapoi dreptul suprem la o viață decentă!

Foto: fightforrights.org