Mi-am dat seama zilele astea că am trecut de 500 de cărți pe care le-am salvat în wishlist-ul Libris. Una dintre ele este Fahrenheit 451, pe care o pusesem de multă vreme acolo, dar, nu știu de ce, nu am apucat niciodată să o comand. Până acum! Și bine am făcut pentru că am deschis-o și apoi am închis-o numai după ce am terminat-o. Efectiv nu am putut să mă opresc din citit!

Cartea este scrisă de americanul Ray Bradbury în 1953, iar acțiunea are loc în viitor. Este un roman de tip SF, în genul 1984 al lui George Orwell sau Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley. Toate trei mi-au plăcut enorm, însă, recunosc că am pus mai mult patos la romanul lui Bradbury, că doar, deh, e vorba despre cărți.

Personajul principal este Guy Montag, de meserie pompier. Ei bine, în viitorul creat de Bradbury, pompierii nu sting focul, ci… îl provoacă. În acest univers, cărțile și cititul sunt interzise, motiv pentru care acești pompieri au datoria de a incendia orice casă în care se găsesc cărți. Chiar titlul cărții, Fahrenheit 451, este dat de temperatura la care ard paginile unei cărți.

Guy se întâlnește într-o zi cu Clarisse, o tânără visătoare care îl întreabă dacă este fericit. Bărbatul rămâne mut de uimire la această întrebare, deoarece nu și-a adresat-o niciodată. Trăind într-un sistem în care gândirea și propriile păreri nu sunt privite cu ochi buni, iar ceea ce spune statul este literă de lege, Guy începe chiar să se întrebe dacă este cu adevărat fericit. Are o soție cu care simte că nu mai are nimic în comun și pentru care este bun doar de adus bani acasă, trăiește într-o societate restrictivă, iar meseria lui constă în a da foc tuturor exemplarelor de cărți rămase în lume.

Dându-și seama de nefericirea pe care o trăiește, Guy începe să se îndoiască de sistem. Apoi, o altă întâmplare îl face să se neliniștească tot mai mult: aflat într-una dintre casele pe care trebuia să le incendieze, pe motiv că înăuntru sunt cărți, Guy trăiește drama de a da foc totodată și stăpânei casei, care preferă să moară odată cu cărțile ei. Se întreabă de ce sunt atât de importante cărțile pentru cineva încât să moară pentru ele, așa că ia pe furiș cărți acasă și începe să citească.

Șeful său își dă imediat seama de ceea ce se petrece în mintea lui Guy, iar presupunerile îi sunt confirmate chiar de soția lui Guy, care îl denunță. Începe o adevărată urmărire a omului care a îndrăznit să se împotrivească sistemului, dar și descoperiri pline de speranță pentru pompierul răzvrătit.

Ce descoperire face Guy Montag și cum va reuși el și mulți alții ca el să redea omenirii bucuria cărților, aflați chiar din cartea Fahrenheit 451, pe care o găsiți la reducere pe Libris.ro, la secțiunea Literatură Universală!

Foto: johncanfield.me