De când era mică-mică, mi-am dorit să o duc pe fiică-mea în tot felul de locuri: locuri de joacă, ateliere de gătit, teatru, spectacole și tot așa. Numai că, oriunde mergeam auzeam aceeași propoziție care mă zgârâia pe creier: ”E prea mică!”. Nu puteam să o las într-un spațiu de joacă supravegheat și eu să-mi fac treburile, pentru că era prea mică și cei de acolo nu voiau să își asume o asemenea responsabilitate. Nu puteam să o duc la teatru, pentru că nu avea răbdare și nu existau piese atât de scurte. Nu puteam să o duc la ateliere de creație, pentru că nu se încumeta nimeni să stăpânească atâția copii mici.
Și, iată că încep să se ivească ocaziile, pentru că a apărut o femeie destul de curajoasă să organizeze ateliere și pentru cei mai mici. Dana Burlacu Visternicu, food blogger și prietenă dragă totodată, organizează primul atelier de gust pentru copii între 1,5 și 3 ani. Cinci-șapte mămici și copiii lor vor lua parte la un super atelier de exerciții senzoriale și de gust. Dana îi va învăța pe cei mici importanța fructelor și legumelor și cum se face o salată, iar noi, mămicile, vom afla ce dressinguri sănătoase putem folosi pentru fiecare tip de salată, astfel încât să fie delicioase, sănătoase și pe gustul copiilor.
Întâlnirea are loc sâmbătă, 16 ianuarie 2016, în Clubul Copiilor Salt! Prețul acestei activități este de 40 lei (mamă+copil), iar înscrierile se fac telefonic la 0744.883.918.
Noi mergem și de abia așteptăm să vedem cum se comportă Rebeca în relație cu ceilalți copii în cadrul unui atelier de gătit! Ea oricum e pasionată de tot ce înseamnă bucătărie și e o mare fană a fructelor și a legumelor. Să vedem ce combinații vom învăța și vom face împreună după acest atelier de gust!
Foto: Pic Me
Comenteaza