Ultima dată când m-am ”întâlnit” cu Elizabeth Gilbert a fost prin 2008, când i-am savurat cartea Mănâncă. Roagă-te. Iubește. Acum i-am citit cartea Lecții de Magie (Cum să-ți cultivi creativitatea). Ca și data trecută, mi-a plăcut stilul foarte direct al autoarei și acceptarea dar, mai ales, exprimarea foarte lejeră a imperfecțiunii. Chiar mi-a adus aminte un pic de stilul lui Brene Brown, iar întâmplarea e că am aflat citind cartea că aceste două femei chiar sunt prietene.

În Lecții de Magie, Elizabeth Gilbert nu dă sfaturi despre creativitate într-un mod neplăcut, atotștiutor sau la nivel teoretic. Din contră, vine cu o mulțime de întâmplări și exemple, atât din viața personală, cât și din cea a altora. Exemple care te învață enorm de multe lecții de viață în ceea ce privește încercările de creare.

Ridică probleme la care nu m-aș fi gândit și analizează tema creativității cu ușurință și detașare. Vorbește despre lejeritatea cu care a primit și primește în continuare scrisori de refuz de la edituri, despre atitudinea pe care trebuie să o ai în fața scrisului, despre cum să nu sperii inspirația, despre direcțiile în care trebuie să te îndrepți atunci când creezi ceva, fie că e vorba de o carte, o pictură sau orice altceva.

În plus, vorbește despre un subiect cu care am fost tot timpul de acord: nu trebuie să ai studii în domeniu, ca să fii artist. Nici ea, nici mulți ca ea nu au studii în domeniu și au reușit să se împrietenească cu geniul lor creator și să creeze ceva minunat.

O altă întrebare pe care o ridică sună cam așa: creezi ca să ajuți pe cineva sau să te ajuți pe tine? Ideea e că toată lumea e sătulă să primească sfaturi și să fie ajutată, iar cum adevăratele opere s-au născut din sentimentele intense ale creatorului, ar trebui să încetezi și tu să mai creezi cu scopul de a-i ajuta pe ceilalți.

Ideile chiar sunt foarte multe și foarte variate, așa că o să vă las chiar pe voi să le descoperiți, pentru că altfel ar fi mare păcat. Fiecare își știe altfel geniul creator (sau ar vrea să îl știe), așa că e musai să trăiți propria experiență de a savura cuvintele scrise de Elizabeth Gilbert în cartea Lecții de Magie.

Foto: weknowyourdreamz.com