Când Roxana mi-a recomandat cartea Balul nebunelor, am zis inițial „meh”. Nu am fost niciodată un fan al literaturii franceze și nu mă atrăgea deloc ideea să o citesc acum. După o lună i-am citit descrierea cu atenție. După încă o săptămână, am deschis-o. Și nu am mai lăsat-o până nu am terminat-o. Iar când am închis-o la loc, am mângâiat-o și am strâns-o un pic la piept, așa cum fac cu toate cărțile care reușesc să atingă acel ceva în sufletul meu.

Trebuie să recunosc că mi-a amintit puțin de Ce a lăsat în urma ei, o carte pe care am citit-o acum trei ani și la care am plâns cu suspine. Nah, sufăr de fiecare dată când e vorba de îngrădirea propriei libertăți și de neputință.

Balul nebunelor spune povestea din secolul al XlX-lea a câtorva sute de femei internate în Spitalul Salpetriere. Sunt aduse acolo fie de tați, fie de soți, care le abandonează invocând că sunt nebune, când, de fapt, tot ce au făcut a fost să îndrăznească să aibă o părere sau să facă un lucru blamat de societate.

O groapă de gunoi a societății pentru toate cele care afectează ordinea publică. Un azil pentru toate cele care nu corespund așteptărilor. O închisoare pentru toate cele care se fac vinovate pentru că au o părere.

De exemplu, Louise, care a fost violată de unchiul ei, apoi bătută și certată de mătușa ei, pe motiv că ea e o stricată; Therese, schilodită de propriul tată, traficată de propriul soț; Ernestine, care fusese închisă de soțul ei, care s-a simțit lovit în autoritate când aceasta i-a mărturisit că își dorește să lucreze în bucătăria unei braserii; o femeie de 40 de ani, închisă pentru desfrâu, pentru că a fost văzută în plină zi la brațul unui tânăr de 20 de ani; o tânără văduvă închisă pe motiv că părea mult prea melancolică după moartea soțului.

Cea mai nouă pacientă? Eugenie, o tânără inteligentă, fire independentă și răzvrătită, care în fața tatălui său există doar ca viitoare soție a unui pretendent din înalta societate.

Eugenie își imaginează cât de tare se va înfuria el când îi va mărturisi că nu dorește să se căsătorească. A luat această decizie de multă vreme. Nu-și dorește nici pe departe o viață ca aceea a mamei sale, așezată la dreapta tatălui – o viață închisă între pereții unui apartament burghez, o viață supusă programului și deciziilor unui bărbat, o viață lipsită de ambiții și pasiune, o viață în care nu-și va putea vedea decât propria imagine reflectată în oglindă – presupunând că va mai fi în stare să se privească în oglindă -, o viață al cărei singur scop ar fi acela de a face copii, o viață a cărei unică preocupare ar fi aceea de a-și alege toaleta zilei. Eugenie își dorește orice altceva, numai aceste lucruri nu.

Dar nu acesta este motivul pentru care Eugenie este închisă la Salpetriere. Nu, nu vi-l spun, ci vă las pe voi să îl aflați din carte!

Un personaj-cheie în toată această poveste este Genevieve, asistenta principală de la Salpetriere, care leagă o relație cu totul neobișnuită cu Eugenie. Genevieve lucrează în spital de decenii și se așteaptă ca doctorul Charcot să o aprecieze la adevărata ei valoare, însă rămâne șocată când își dă seama că e văzută doar ca o altă femeie care nu ar trebui să aibă păreri.

Iar pentru a încununa cel mai bine acest statut al „alienatelor”, este organizat în fiecare an „Balul nebunelor”, un experiment al doctorului Charcot, o ocazie perfectă de a fi văzute și observate îndeaproape de întreaga societate, venită ca la grădina zoologică.

Cartea scrisă de Victoria Mas este listată în topul celor mai bune cărți din 2019, a câștigat premii literare și urmează să fie ecranizată. „Balul nebunelor” relatează condiția femeii în secolul al XlX-lea și ne reamintește cât de aproape de noi se întâmplau aceste lucruri și, mai ales, să facem tot ce ne stă în putință să nu se mai întâmple niciodată la fel. Pentru că, din păcate, așa cum vedem în jurul nostru, în ziua de azi, aceste abuzuri și mentalități continuă într-o mai mică sau mai mare măsură. Iar cărți ca aceasta ne vorbesc despre nedreptate, despre durere, despre traume, dar, mai ales, despre puterea pe care o putem dobândi atunci când îndrăznim să facem dreptate. Să facem bine!

Cartea o găsiți la prietenii de la Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei. Cât o comandați voi, eu vă mai las cu două citate din carte, edificatoare pentru subiect:

Celor mândri nu le place să fie contraziși – mai ales de către o femeie. Acești bărbați nu apreciază decât femeile a căror înfățișare e pe placul lor. Cât despre cele care le știrbesc masculinitatea, le iau peste picior sau se descotorosesc de ele.

Libere sau închise, era totuna, femeile nu se aflau în siguranță nicăieri. Dintotdeauna, ele fuseseră primele pentru care se luaseră decizii fără acordul lor.