Mi-am dorit dintotdeauna copii. Și am vrut dintotdeauna modelul clasic: un băiat și o fată, ambii sănătoși. După ce ne-am căsătorit și ne-am așezat în noua căsuță, cu noile proiecte și afaceri, am decis amândoi că e momentul perfect să facem un bebe. Așa că… ne-am apucat de treabă: am început să mâncăm mai sănătos, să iau acid folic, să facem analize, să muncesc mai puțin, să mă relaxez mai mult, să îmi cumpăr cărți de specialitate și să mă documentez mai mult. Eram nerăbdătoare să rămân însărcinată și așteptam acel moment ca altceva.
Când îmi intârzia ciclul o zi sau două făceam imediat un test de sarcină, sperând să iasă pozitiv. Însă, cum renunțasem de mai bine de 6 luni la anticoncepționale, și menstruația se dereglase, acele zile de întarzieri nu însemnau ce voiam eu să însemne.
Îmi aduc aminte de primul test de sarcină pe care l-am făcut. Așteptam nerăbdătoare să treacă cele 5 minute, după care să mă bucur de rezultat. Nu știu dacă am fost vreodată mai dezamăgită sau mai tristă decât în acel moment în care am aflat că nu sunt însărcinată. Am avut noroc de un soț iubitor care m-a încurajat și m-a făcut să înțeleg că e normal să nu rămân din prima și că voi rămâne cât de curând.
Se pare că a avut dreptate, deoarece, după câteva luni, miracolul s-a întâmplat. Și s-a întâmplat într-un moment de maximă relaxare, în care dispăruse complet stresul că TREBUIE să rămân însărcinată. Pur și simplu, nici nu ne-am dat seama de data exactă a concepției și de faptul că sunt însărcinată.
Am făcut testul dintr-o prostie, deși alte dăți îl aveam pregătit din prima zi de întârziere. Mă simțeam rău și aveam niște simptome ciudate: dureri de sâni, crampe, somn și, evident, întârzierea menstruației. M-am apucat să fac testul cu gândul că oricum nu sunt însărcinată, dar încerc să văd. După cele 5 minute nu-mi venea să cred ce văd: cele două liniuțe de pe banda testului mă anunțau că voi fi mamă. Am început să tremur și m-am pierdut pentru câteva clipe. Chiar avea să se întâmple! Mi-am sunat imediat soțul plecat prin oraș și i-am dat marea veste: ”Știi, am făcut un test de sarcină și… au ieșit două liniuțe”. ”Și… asta înseamnă că… hmm… ești însărcinată?”. ”Daaa!”.
Ne-am bucurat enorm amândoi, deși nu ne venea să credem că s-a întâmplat. Am mai așteptat câteva zile și am repetat testul. Din nou, două liniuțe. Iar simptomele au început să se mărească, atât ca număr, cât și ca intensitate. Mai aveam nevoie doar de confirmarea medicului. Iar când și aceasta a venit, am izbucnit în plâns și nu cred să mai fi fost atât de fericită ca în acel moment. Gata! Au început ”Aventurile în Parenthood”!
Foto: serifin.net
Vai, eternele teste de sarcina… cate am mai facut si eu pana sa vad cele doua liniute… dar a meritat asteptarea… acum am si eu o minune de fetita 😀