Aseară am făcut cunoștință cu Alessandro Baricco, unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din Italia. Am deschis cartea sa apărută în 1999, Mătase, și nu am mai închis-o până la final. Mi-a plăcut foarte mult stilul lui Baricco, împletirea evenimentelor, redarea sentimentelor, îmbinarea culturilor și prezentarea lor.

Acțiunea se petrece în anii 1800, în Franța, iar personajul principal este Herve Joncour. Principala lui activitate, la fel ca a întregului sat din care face parte, este creșterea viermilor de mătase și comerțul de mătase. Însă, într-un an, o epidemie face ca toți viermii de mătase să se infecteze și să împiedice producția din acel an, lucru care, inevitabil, ar fi dus la ruina întregului sat.

Unul dintre liderii comunității propune ca Herve Joncour să plece într-o călătorie ”la capătul lumii”, adică în misterioasa și ofertanta Japonia, de unde să aducă ouă de viermi de mătase. Călătoria lui Herve în Japonia este una extrem de fascinantă, dar nu la fel de revelatoare precum întâlnirea cu femeia care avea să-i zdruncine realitatea. Iubirea interzisă pentru o femeie care nu îi aparține, pentru o femeie întâlnită la capătul lumii, într-o altă cultură, este asemănată de autor cu atingerea excitantă a mătăsii.

Herve face dragoste cu această femeie care îi invadează toți porii și care îi va rămâne pe veci în suflet și în minte. Păstrează amintirea ei chiar și când se întoarce acasă la Helene, soția lui, și face dragoste cu aceasta. Ca orice femeie, Helene își dă seama că Herve a cunoscut o altă femeie în călătoria sa și încearcă, pe cât posibil, să îl readucă la ea, să trăiască împreună clipe intense de iubire. Nu poartă niciodată lenjeria din mătase adusă de soțul său din Japonia, din motive care țin de pudism, însă, vom afla mai târziu că Helene își va dezvolta și o altă latură.

Herve primește o scrisoare cu multe pagini scrise în japoneză și merge la o femeie din împrejurimi să îi traducă misterioasele semne. Este surprins să audă că este vorba de o scrisoare de dragoste, plină de erotism și de dorință. Presupune, bineînțeles, că este scrisă de femeia atrăgătoare cu care a făcut dragoste în Japonia. Însă, după moartea soției sale, Herve află că scrisoarea a fost scrisă chiar de Helene, care ar fi dat orice să fie ca femeia care i-a captivat soțul. Șocul vine atât din aflarea faptului că Helene știa adevărul, cât și din diferența enormă dintre pudismul pe care el îl cunoștea la soția sa și rândurile explicite, pline de erotism din scrisoare.

Romanul Mătase a lui Alessandro Baricco este o carte captivantă, o poveste sfâșâietoare despre iubire interzisă, o paralelă între două culturi și două femei care iubesc același bărbat. O găsești pe Libris, librărie online cu transport gratuit la orice comandă!

Foto: today.com