Oricine ma cunoaste poate spune ca sunt workaholica. Imi iubesc familia, insa ador sa petrec ore intregi pana tarziu in noapte lucrand la proiectele mele. Am un job solicitant, care ma tine pe linia de plutire tot timpul. Cam asa era pana acum, inainte sa raman insarcinata.
Cum e acum?
Ei bine, uneori imi vine sa adorm cu capul pe birou si de abia imi tin ochii deschisi in fata calculatorului. Am marele avantaj de a nu fi angajata si de a nu lucra intr-un birou unde trebuie sa stau de la 9 la 5 pe scaun. Imi fac programul dupa bunul plac si asta imi permite ca, pe la ora 14:00, dupa ce mananc de pranz, sa ma pot intinde in pat si sa dorm putin. Ce-i drept as dormi incontinuu, iar capacitatea mea de concentrare nu mai este deloc la fel de puternica cum era inainte.
Nici in treburile casnice nu mai excelez. Bine, nu excelam nici inainte, dar nu mai trag de mine ca sa mentin casa curata. E mai importanta sarcina si sanatatea mea si a bebelusului.
Acum stau si ma gandesc la femeile care au un job foarte stresant si foarte obositor, de unde nu pot pleca sa se odihneasca, asa cum fac eu. Si pentru ca rezista atatea ore fara sa doarma si fara sa se planga, sunt eroinele mele!
Foto: atlantablackstar.com
Comenteaza