Luni. Întâi. Toamnă. Poftă de citit și de inspirat. Deja sunt suficiente motive ca de la 1 octombrie să începem o nouă rubrică pe pagina de Facebook a blogului de parenting, Aventuri în Parenthood.

Pentru că iubim mult cărțile, pentru că îi citim în fiecare zi Rebecăi cărți pentru copii, pentru că suntem întrebați mai tot timpul ce lecturi pentru copii putem să recomandăm, am zis că e cel mai bine să vă dăm câte o recomandare de carte pe zi.

Cu siguranță va fi o rubrică utilă pentru toți părinții dornici să le inspire copiilor iubirea pentru cărți și, mai ales, să găsească noi și noi idei de cărți potrivite pentru propriii copii.

Așa că, de acum, vom împărtăși din minunata lume a cărților pentru copii și vă poftim și pe voi în marea noastră călătorie! Îi avem alături pe prietenii noștri de la editurile din România, de la care primim întotdeauna cele mai bune recomandări de carte și, bineînțeles, o avem pe Rebeca, cea care hotărăște care sunt cele mai frumoase cărți pentru copii în funcție de vârstă, de moment și de pasiuni.

Așa că poftiți în vagoane și asigurați-vă că ați dat Like și că urmăriți pagina de Facebook Blog de Părinți – Aventuri în Parenthood! Urmează o adevărată aventură!

#OCartePeZi #OCartePentruCopiiPeZi #CărțiPentruCopii #CărțiDinParenthood