De curând am citit romanul 1984 al lui Orwell, o carte scrisă în 1948 ca o previziune a ceea ce avea să se întâmple peste patru decenii în lume. A fost un pic ironic să văd că acele lucruri prevăzute de Orwell în cartea sa le pot citi ca amintiri reale scrise de Herta Muller în cartea Regele se-nclină și ucide.

Cartea de față este o înșiruire de memorii ale autoarei cu privire la perioada trăită în România pe vremea comunismului. Sunt nouă capitole despre urmele adânci provocate de teroarea comunismului, de interogatoriile securității, de un sistem bolnav și manipulator.

Aud multă lume spunând că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu și sincer, nu-mi vine să cred ceea ce aud. Și de obicei cuvintele astea vin de la oameni care stăteau foarte bine în zona lor de confort, iar acum sunt nevoiți să depună ceva efort. Nu știu cât de bine ar fi să trăiești în fiecare zi cu teama că securitatea poate intra oricând peste tine pentru a te percheziționa, interoga sau chiar omorî. Nu știu cât de bine ar fi să nu poți exprima verbal sau în scris ceea ce gândești, dacă gândurile tale diferă de cele ale partidului. Nu știu cât de bine ar fi să trăiești în manipulare, sărăcie și o lipsă acută de informare, mai ales una corectă.

Herta Muller își aduce aminte de perioada copilăriei petrecută într-un sat bănățean și o compară cu viața de oraș din București și, ulterior, cu cea din Germania, cea atât de diferită de trista Românie. Piesele de șah ale bunicului cioplite în lemn chiar de el și, cu precădere, regele de pe tabla de șah, vor rămâne mereu în amintirea sa, corelând regele de la șah cu dictatorul Ceaușescu.

Povestește viața grea pe care o trăiește alături de părinții și de bunicii săi, cu care locuia în aceeași casă de la țară. Fiecare membru al familiei avea problemele sale și nimeni parcă nu avea timp sau chef să vorbească sau să se îngrijească de ceilalți. Lipsa de atenție a mamei, preocupată mai mult de bețiile crunte ale tatălui, precum și de amintirile încă foarte vii ale acesteia din perioada în care a fost închisă în lagăr, o fac pe Herta Muller să se refugieze în scris și să își creeze o lume a sa. Tot ceea ce scrie are repercusiuni grave asupra familiei sale, blamată de societate și de sistem că a adus pe lume și a crescut o fată atât de rebelă.

Fire artistică, Herta Muller își petrece o bună perioadă de vreme la București, printre intelectuali, vorbind de rău sistemul și glumind pe seama lui în germană. Iar când securiștii veneau peste ei și traduceau cuvintele jignitoare la adresa dictatorului, Herta și prietenii săi nu erau atât de supărați că au fost prinși, ci mai degrabă că securiștii omoară creația lor literară, printr-o traducere seacă.

Las aici un citat revelator din carte, care înfățișează foarte bine relația dintre comunismul trăit de Herta Muller și refugiul său în cuvintele scrise: ”Îmi amintesc de vremea dictaturii ca de o viață spânzurată de-o ață subțire, în care ajunsesem să aflu tot mai multe lucruri dintre cele ce nu pot fi spuse în cuvinte”.

Foto: nytimes.com