Îmi aduc aminte cum eram înainte să o am pe Rebeca și cât îmi doream să mă pot clona ca să le fac pe toate. Acum, când am adăugat la taskuri și postura de mamă a unei fetițe-titirez, deja râd cu lacrimi de perioada dinainte, iar numărul de clone dorite a crescut considerabil. Și uite așa, săptămâna plină e prezentă de patru ori pe lună!
Ușor-ușor revin pe linia mea de plutire și mă bucur să aud din nou acea întrebare pe care obișnuiam să o primesc înainte: ”Cum reușești să le faci pe toate?”. Despre ”cum” povestesc în evenimente, în activități, în proiecte. Astăzi vă spun ”ce” fac în perioada următoare:
1. Luni este o zi extrem de specială pentru mine și pentru colegii mei, deoarece lansăm un proiect de suflet, la care am muncit toți cu entuziasm, cu dedicare, cu pasiune și, mai ales, cu profesionalism. Luni, pe 16 mai, de la ora 07:00 dimineața, lansăm noul post de radio local Viva FM Iași! Ne puteți asculta pe 105 FM sau live pe www.vivafmiasi.ro. Eu voi fi în emisie în fiecare zi, de luni până vineri, între 10:00 și 13:00, în Viva Cafe cu Radu și Andreea;
2. Tot de mâine încep o nouă colaborare cu Dames, un brand local de haine pentru femei care mie îmi plac enorm de mult. Au o calitate foarte bună, stilul este pe gustul meu, iar prețurile sunt total la îndemână. Așa că, de acum, mă veți vedea purtând peste tot obiecte vestimentare de la Dames;
3. Luni seara am acceptat invitația Cameliei Grădinaru de a le vorbi masteranzilor de la seminarul de New Media despre tot ce înseamnă blogging. Și, ca să fac prezentarea și mai atractivă, voi merge la întâlnirea cu masteranzii alături de colegul meu, Radu Căciulă, și vom combina astfel partea de blogging cu cea de radio;
4. Marți va fi prima emisiune radio Viva Cafe în care vom avea și invitați. Pentru că luni va fi o zi festivă, în care ne răsfățăm și ne invităm între noi la emisiunile Viva FM, de marți începem în forță, așa cum ne-am propus. Iar primii noștri invitați vor fi băieții de la Teo`s Cafe, care ne vor vorbi, în ton cu titlul emisiunii, despre minunata lume a cafelei, pe care și eu și Radu o iubim atât de mult;
5. De miercuri încolo încă nu vă spun cine sunt invitații la radio, ca să mai păstrăm și un pic de mister. Însă, vă spun ce fac după emisiunea radio, când sunt invitată la fabrica Dames într-un live pe Facebook. Voi vorbi despre blogging, radio, parenting și, bineînțeles, despre fashion și feminitate;
6. Joi seara voi fi prezentă la o nouă lansare de carte. Alexandra Gugiuman, fosta mea studentă, își lansează cartea ”Autoportret”, iar eu îi fac recenzia și voi fi speaker la eveniment;
7. Vineri, după ce ies de la radio cu energie pozitivă, mă îndrept spre Casa Pogor, acolo unde Koperativa 2.0 și Viva FM sunt parteneri ai evenimentului Food Revolution Day. Ca de fiecare dată, susțin cu bucurie ambasadorii și evenimentele Jamie Oliver în România și, așa cum va scrie și pe tricoul meu de vineri, ”Scriu despre Food Revolution Day”.
Să avem o săptămână bună, zic, și să facem lucruri bune pentru comunitate! Și, bineînțeles, toate lucrurile astea e musai să se întâmple pe fundal de Viva FM Iași, adică pe 105 FM!
Foto: pinterest.com
Comenteaza