Ce ziceți dacă vorbim astăzi un pic despre… toalete? Nu, nu despre haine! Doar mă știți, ce naiba! Despre toaletele pe care le folosim în fiecare zi pentru a ne satisface anumite nevoi fiziologice. Bine, pe care ar trebui să le folosim în fiecare zi, nu să ne facem treburile pe unde ne vine, cum am mai povestit eu aici despre unii oameni din fața casei mele.

Am citit de curând O istorie culturală a toaletelor, o incursiune în lumea acestor obiecte străine pentru unii, scrisă de Roger-Henri Guerrand. Aah, am uitat să vă zic: dacă sunteți așa, mai pudice și vă jenați de discuțiile despre nevoile fiziologice, atunci nu – femeile nu fac niciodată asta și nu ar trebui să citiți asemenea „mizerii”. Stați, îmi sună cunoscută discuția asta… ah, da! Așa gândeau oamenii pe la 1800, când femeile nu puteau să își facă nevoile „în oraș”, pentru că, nu-i așa, „e rușine” și „nu se cade”!

Dar Guerrand își începe povestea cu mult mai devreme de 1800. Normal! Că doar oamenii trebuiau să își „descarce bagajul” și înainte de această dată! Așa că o ia de la Adam și Eva (ei, vorba vine) și vorbește despre primele forme elementare de toaletă, de la gropile din pământ, scaunele perforate și oalele de noapte, până la pișoare și wc-ul (water-closet) cu canalizare.

Guerrand dă o mulțime de exemple din istorie despre cum foloseau oamenii pe vremuri toaletele și, mai ales, cât de ignoranți erau cu privire la informații și la igienă. De exemplu, ai crede că școlile din ultimele secole erau cele mai curate instituții, pentru că acolo învățau copiii, iar copiii trebuie să stea într-un mediu curat (de parcă regula asta n-ar trebui să se aplice și la adulți). Dar nu! Școlile, pe vremuri, erau adevărate focare de infecții. Bine, din păcate avem și noi destule cazuri de astea în unele zone rurale, însă motivul de acum ține mai mult de neglijența și incapacitatea unor autorități, decât de mintea îngustă a oamenilor de atunci. De ce zic asta? Pentru că, pe atunci, closetele se păstrau murdare tocmai ca elevii să nu petreacă mult timp acolo și să lipsească de la ore. Mai mult, ușile erau doar pe jumătate, astfel încât elevul să fie văzut tot timpul și să nu încerce care cumva să se masturbeze, o frică generală ca de Satană a oamenilor de la acea vreme.

Ce mai găsiți în carte? Povestiri amuzante, multe curiozități și ipostaze ale toaletei de-a lungul timpului. Ah, da, și veți afla și despre metodele de igienă intimă și instrumentele folosite înainte să se inventeze hârtia igienică de astăzi.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut la cartea asta a fost că Monsieur Guerrand tot o dă cu Franța lui, de parcă nu ar mai exista altă țară pe pământul ăsta. Da, știu! Tipic franțuzesc! Naționalism și patriotism cât cuprinde! Mi-ar fi plăcut să aflu detalii despre istoria toaletelor din întreaga lume, de-a lungul timpului. Dar nu! Guerrand a considerat că Franța e de ajuns! Practic, cartea trebuia să se numească O istorie culturală a toaletelor… din Franța. Bine, are și câteva povestioare din afara Franței, însă prea puține față de numărul celor din Franța, care face obiectul întregii cărți.

Dacă o vreți și voi în biblioteca voastră, pe raftul de Cultură generală, să știți că a apărut la Editura Art și că e disponibilă la reducere pe Libris.ro! Tot pe Libris găsiți și o campanie cu oferte speciale de la Editura Art pentru luna aceasta!

Spor la… ah, da, la citit!

Foto: pinterest.com