Am crescut în vie. Nu, nu în asta de care o să vă vorbesc azi! Una un pic mai departe de aici. Am copilărit la Huși, la bunici, care aveau o vie mare și frumoasă pe unul dintre dealurile Hușilor, așa că am petrecut o bună bucată de vreme înțelegând cum e cu solul, cu vița de vie, cu boabele de struguri și, evident, cu vinul. Doamne, cât de minunat era sentimentul ăla când alergam desculță prin vie și mă lăsam iubită de razele soarelui, de vânt și de mirosul fain de vie! Cât de minunată era viața de copil fără griji, în mijlocul viei, la o poveste cu bunicii mei! Nu e de mirare că de fiecare dată când aud de vie, de struguri și de vin devin nostalgică și zâmbesc ca un copil care vede multe bomboane!

După ce am mai crescut, am început să merg la degustări de vin, la cursuri de oenologie, la prezentări și târguri de vin. Așa am învățat nu doar să iubesc și să apreciez vinul de la butaș și bobul de strugure până la forma lui finală, ci și să cunosc toate informațiile de bază (plus câteva secrete) despre tot ce înseamnă vin: care sunt principalele soiuri de struguri, ce tipuri de vin există, care sunt principalele crame din România și din afară, cum se obține vinul (alb, roșu și roze) într-o cramă, cum și în ce se păstrează, cum se îmbuteliază, cum se degustă corect un pahar de vin, cum se ține un pahar, care-i treaba cu gradele de alcool, cum e cu temperatura corectă a vinului, ce vinuri asociez cu o anumită mâncare și câte și mai câte.

Pe lângă tot bagajul ăsta de informații, am mai învățat un lucru important: că oamenii din domeniul ăsta sunt al naibii de faini. Serios! Nu am cunoscut om care să lucreze în domeniul ăsta și care să nu îmi fie simpatic. Iar Marian Olteanu este unul dintre ei. Marian este creatorul și „tăticul” Gramma, cea mai tânără și mai modernă cramă din Iași, așezată pe frumoasele dealuri din Bârnova. Este, totodată, și locul în care vă invit, pentru că acolo, cei de la Oddity Events, alți oameni faini, organizează între 8 și 10 septembrie a doua ediție a evenimentului Festival la Vie.

Ce înseamnă La Vie? Înseamnă un festival tare drag mie, cu și pentru comunitatea locală, cu mulți oameni faini, care au pus umărul și s-au alăturat pur și simplu unui concept minunat – evenimente de calitate pentru Iași.  La Vie înseamnă trei zile de festival în vie, cu vin, struguri, mâncare, muzică live, workshopuri de cultura vinului și degustări de vin, experiențe gastronomice, activități sportive și instalații artistice, precum și spații de joacă pentru copii. Sau, așa cum zic organizatorii, este „legătura armonioasă între cultura vinului și cea a muzicii și a artelor libere, care construiește o experiență educativă și de agrement pentru toți doritorii”.

La capitolul muzică, pe scena festivalului vor urca 12 trupe live și DJ`s, nume dragi publicului La Vie: Trupa Spam, CANAF, Fine, it’s pink, Westroot, soul Serenade, Corbu, Straight from the bottle, El Negro, Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Maria Răducanu, Nightloosers și Fanfara Transilvania.

Toată distracția începe pe 8 septembrie, la ora 16:00, iar sâmbătă și duminică programul va începe la ora 12:00. Ca să fiți tot timpul la curent cu programul și cu noutățile, dați Join la evenimentul creat pe Facebook și Like paginii de Facebook a festivalului!

Biletele vor fi disponibile în curând la Librăria Cărturești din Palas Mall și la Cafeneaua Fika din Piața Unirii, dar pot fi procurate deja online, de pe MyTicket.ro.

Cât costă biletul?

  • Abonamentul de trei zile – 90 lei/persoană;
  • Participarea într-o singură zi – 35 lei/persoană;
  • Cumpărarea biletului începând cu 8 septembrie sau direct de la eveniment – 50 lei/persoană, nemaifiind posibilă achiziționarea de abonamente;
  • Copiii până în 14 ani, însoțiți de adulți, au acces gratuit;
  • Tinerii cu vârste între 14 și 18 ani pot participa doar cu acordul părinților, achitând valoarea unui bilet întreg;
  • 10% din încasările totale merg către Fundația Comunitară Iași, pentru proiectele din comunitate.

Ce mai? Va fi cel mai tare festival al toamnei, așa că trebuie să fiți și voi acolo! Hai, veniți cu noi în vie?