Știți deja cum funcționează mai toate jocurile pentru copii. Jucăm și noi adesea tot felul de jocuri de societate și boardgames. Pentru dezvoltarea gândirii, pentru îmbunătățirea memoriei, pentru creșterea creativității, pentru abilități mai bune și, bineînțeles, pentru distracție și timp împreună. Dar, indiferent de joc, finalul e cam același: unul singur câștigă, iar ceilalți pierd.

De fiecare dată când joc astfel de jocuri cu Rebeca, joc pe bune și nu o las niciodată să câștige doar de dragul de a câștiga, pentru că vreau să se obișnuiască cu mersul lucrurilor din realitate. Însă trebuie să recunosc că tipul ăsta de joc îmi amintește cu tristețe de învățământul nostru, unde un copil trebuie să fie mai bun decât celălalt și să existe această competiție extrem de stresantă și de demoralizatoare pentru ei. Nu cred că mai este nevoie să vă spun cât de neproductiv este să îi spui unui copil că X este mai bun decât el și, eventual, să îl întrebi apoi de ce nu poate fi și el așa. Se vede cu ochiul liber atât în comportamentul adulților de azi, cât și în nenumăratele ședințe de terapie pe care le facem, din cauza sentimentelor de separare, rușine și convingere că ceva e în neregulă cu noi.

Când am făcut cursurile de formator acum o mie de ani și am aflat cum învață cineva și ce înseamnă lucrul în echipă, a fost un moment cu totul revelator pentru mine, obișnuită până atunci cu sistemul „fiecare pe cont propriu”. Am învățat despre emoțiile oamenilor și ale copiilor, despre metode creative de învățare, despre importanța comunicării corecte și despre puterea lui „împreună”.

Așa că atunci când am văzut jocul colaborativ Nu privi înapoi, în care jucătorii trebuie să lucreze în echipă, nu unul împotriva altuia, am zis că e jocul perfect. Și chiar așa s-a dovedit! De când am deschis cutia, Rebeca s-a îndrăgostit de el și îl jucăm încontinuu. În joc, suntem o echipă, așa cum trebuie să fim și în viață cu ai noștri copii. Experiența jocului și bucuria câștigării împreună ne ajută să ne sudăm și mai tare relația și să ne conectăm extrem de ușor.

Mai mult, ne dezvoltă abilități de relaționare, ne ajută să fim empatici, să îi ajutăm pe ceilalți, să ne gândim la binele comun, nu doar al nostru. Și asta merge mână în mână cu principiile mele de parenting și de viață. Pentru că sunt de părere că e nevoie să ne învățăm copiii de mici cum să își dezvolte latura socială și cum să crească într-un colectiv. Cu încredere, respect, empatie. Suntem ființe sociale, trăim într-o societate și depindem unii de alții. E vital să știm să ne ajutăm reciproc și să construim împreună.

O să vedeți că o să vă placă și vouă jocul ăsta, copii și adulți deopotrivă! Eu m-am trezit întrebând-o pe fiică-mea într-o dimineață dacă vrea să joace Nu privi înapoi cu mine, că aveam chef, iar ea mi-a zis entuziasmată „Bineînțeleees!”.

Dar hai să vă explic jocul, așa cum apare el povestit pe regulament:

Aceasta este o poveste despre un urs polar pe nume Fram și prietenii lui: Arpi, Rina, Poli, Ulmo și Hopi. Cei șase au găsit în lumea circului tot ce și-au dorit: o familie, un grup de prieteni și o călătorie fără sfârșit prin Lumea Largă.

Totul li se părea minunat, până când circul a angajat un nou dresor. El e mereu încruntat și supărat, strigă tot timpul și nu e mulțumit niciodată de nimic. E aspru și dușmănos și se poartă tare urât. Ba chiar îi forțează pe Fram și pe prietenii lui să doarmă în cuști.

„Așa nu se mai poate” – au decis micii prieteni. În noaptea asta, circul se află la marginea unui orășel liniștit, despărțit de mare doar printr-o junglă. Și undeva în larg e o insulă nelocuită unde – le-a povestit lor un marinar bătrân – ar putea trăi liberi și liniștiți, fără dresori, fără cuști și fără gratii.

„Să evadăm, deci, fără să privim înapoi!” și iată-i alergând spre port. Dresorul, însă, i-a văzut evadând și se grăbește să-i prindă. Drumul prin junglă e lung și periculos, dar cei șase sunt hotărâți. Ajută-i să-și câștige libertatea, însoțește-i în călătoria lor și, mai ales, nu privi înapoi!

Menirea jocului e ca toți jucătorii să lucreze împreună, să se ajute reciproc și să fugă de dresor, învățând cât de minunat e gustul victoriei când lucrezi în echipă!

De-a lungul jocului, jucătorii vor trage diferite tipuri de cărți, unele de ajutor, altele de pericol. Una dintre cărți e o inimă mare, care are menirea de a debloca un jucător blocat. Mare mi-a fost bucuria când, fiind amândouă blocate, Rebeca a folosit o carte de inimă și a ales să mă deblocheze pe mine, nu pe ea. E cartea ei preferată și adoră să o folosească, pentru că știe cât de bine e să faci lucrurile cu iubire și să îi ajuți pe ceilalți. Iar jocul acesta e metoda perfectă de a exersa acest lucru în fiecare zi. Pentru că și copiii, și adulții învață cel mai bine prin joc.

Jocul Nu privi înapoi face parte din colecția Fram, ursul polar, un concept minunat prin care mai mulți specialiști și oameni deschiși la minte și-au adunat puterile și au creat cărți și jocuri pentru copii, care au ca valori curajul, iubirea, perseverența, corectitudinea și prietenia. Le găsiți pe toate pe site-ul Lumea lui fram, acolo unde veți putea citi atât povestea din spate a proiectului, cât și care sunt beneficiile pe care le au aceste instrumente asupra dezvoltării corecte a copiilor!