Rebeca e o adevărată artistă, ar trebui să o dați la o școală de arte!

Creativitatea și imaginația Rebecăi sunt infinite. Ar trebui să urmeze o școală de arte!

Rebeca are ceva aparte. Vă recomand să o înscrieți la o școală de arte!

Cam asta auzeam încontinuu de la mai toți profesorii și consilierii din preajma Rebecăi. Ce-i drept, și mie mi-ar fi plăcut o carieră artistică pentru mine, când eram mai tânără, dar nu voiam să fiu una dintre acele mame care își pun copilul să facă ceva, doar pentru că ele nu au reușit. Am zis că o să curgă natural și că o las să aleagă singură ce va fi.

Dar trebuie să recunosc că Rebeca stă excelent la capitolul imaginație, creativitate și talent. Iar fire artistică este de când e mică. De la RebePerlele ei până la sutele de farse pe care mi le-a făcut, de la toate lucrurile pe care le-a creat până la pasiunea cu care face activități artistice.

De exemplu, odată, li s-a zis la grădiniță să coloreze un fluture în culori de primăvară-vară. Toți copiii au colorat fluturi cu verde, galben și portocaliu, numai fluturele Rebecăi era violet. Altădată, li s-a spus să coloreze pe o coală de hârtie cifra unu cu portocaliu. Toți copiii au desenat cifra unu în mijlocul paginii și au colorat-o cu portocaliu, numai Rebeca a colorat toată pagina cu portocaliu și a lăsat un petic alb, în forma cifrei unu, în colțul din stânga sus. Odată li s-a zis să facă un părinte din plastilină. Toți copiii au făcut un părinte din plastilină, doar ea m-am făcut pe mine, ținând-o de mână pe ea. A motivat că ce rost are pe Pământ un părinte fără copilul lui? Și aș putea să continui la nesfârșit cu exemplele astea.

Rebecăi i-a plăcut de mică teatrul, a făcut cursuri în domeniu și a jucat pe scenă. A cântat la pian, pe note și recunoaște imediat orice melodie, pe care o reproduce exact. Uneori se așază pe jos, își ia foi albe și un pix și le umple, în timp ce fredonează – spune că e momentul în care compune muzică. Rebeca pictează și o face într-un mod unic. Rebeca creează vestimentații și creează tot felul de machete și obiecte, de zici că e arhitect sau designer de produs. Nu mai spun cât vorbește și cât de bine se simte pe scenă sau în fața microfonului. Și nu mai zic cum reușește să scrie în oglindă, de la dreapta la stânga sau cum vine cu niște idei și soluții la care nici în ruptul capului nu m-aș fi gândit!

Îmi doream pentru ea o școală care să-i mențină aripile întinse și care să nu-i îngrădească libertatea de gândire și creativitatea. Nu vreau să fie ghiftuită de informații teoretice la matematică și română, nu mă interesează să învețe pentru note mari, nu îmi doresc să fie olimpică la vreo materie, dacă ea nu își dorește asta. În schimb, îmi doresc să se dezvolte armonios într-un colectiv, să își dezvolte și mai tare inteligența emoțională și să își pună în practică tot talentul pe care îl are. Să nu renunțe la pasiunile ei și nici la „De ce?”.

Așa că m-am consultat cu ea și am hotărât ca din toamnă să meargă în clasa zero la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”. Doar că trebuia să treacă de proba practică. În prima zi de înscrieri, la început de martie, m-am dus frumușel dimineață cu dosarul pregătit și am înscris-o. Era deja al șaptelea dosar din acea zi.

Urma în aprilie proba practică, în care trebuia să se prezinte singură în fața comisiei, care îi verifica aptitudinile artistice. Evident, a venit pandemia și nu doar că s-a amânat totul, dar s-a și schimbat complet. Până pe 6 iulie trebuia să ducem la secretariat un CD. Pe el trebuia să apară Rebeca, în timp ce cânta două cântece.

Așa că i-am zis Rebecăi că trebuie să își aleagă două cântece și să ne lase să o înregistrăm în timp ce le cântă. Evident, prima ei întrebare a fost „De ce?”.

– Cum adică de ce? sar eu. Ca să vadă profesorii dacă ai ureche muzicală.
– Dar eu nu vreau doar șă cânt. Eu șunt o artiștă complecșă! Eu vreau și muzică, și teatru, și pictură, și danș, și design. De ce trebuie doar șă cânt?
– Așa e proba și așa vor putea face departajarea. În primă fază, îi interesează să ai ureche muzicală.
– Și măcar pot șă cânt ce vreau eu?
– Da, desigur!
– Ok, o șă fac beat-box!
– Ei vor să-ți audă vocea, nu tehnica ta de beat-box. Cu asta poți să îi impresionezi mai târziu, dacă vrei, respir eu adânc.
– Dar pot măcar șe le și zic ceva? Adică șper că nu trebuie doar șă cânt, fără șă vorbeșc!
– Atât timp cât nu vorbești mai mult decât cânți!
– Mbine, mbine, hai șă înregiștrăm!

A ales să cânte „Toamna în grădină” și „Boroboață”, două cântece pe care, dacă le mai aud o dată acum, cu siguranță o iau razna. Evident, am făcut muuulte înregistrări, iar cele mai multe sunt cu ea… vorbind. După primele cadre, după ce i-am spus să mai filmăm încă o dată și ce anume ar putea îmbunătăți, s-a prăbușit pe canapea, și-a dus mâna la frunte și mi-a zis că nu a crezut că e atât de greu să fii un star. Că ea credea că trebuie doar să cânți și să dai autografe, nu să repeți atât. I-am explicat că orice muncă pe care o faci cu pasiune are nevoie de repetiție și exercițiu și că doar așa poate deveni în fiecare zi mai bună în ceea ce face. A oftat, s-a ridicat, și-a luat din nou zâmbetul din dotare și a început să cânte.

Nu vă mai zic cât am oftat și cât am respirat adânc eu! Și ce stres am avut cu înscrierea la școală, încă de anul trecut din toamnă. Dădeam refresh în fiecare zi pe site-ul școlii și urmăream noutățile, perioadele de înscriere și toate informațiile de care aveam nevoie. Îmi doream ca Rebeca să învețe printre creativi, așa cum e și ea și m-a terminat psihic toată perioada asta. Da, știu că am exagerat un pic cu stresul, dar măcar nu mi l-am afișat în fața ei. Ei i-am repetat încontinuu doar cât de minunată e și cât de multă încredere am în ea. Și, în plus, ce mamă nu exagerează uneori, mai ales când e vorba de un pas atât de important în viața copilului ei?

Acum, s-au afișat rezultatele cu elevii admișii în clasa pregătitoare, iar Rebeca este pe listă. Bucuria ei e imensă acum, iar eu sunt tare mândră de ea, așa cum sunt de fiecare dată. Singura chestie care mă neliniștește un pic este că primul ei impact cu școala va fi în perioada asta de pandemie, când totul e nesigur și când măsurile de siguranță schimbă cu totul regulile și apropierea de învățătoare și colegi. Daaar, la cum o știu eu pe Rebeca, sunt sigură că nu ar trebui să îmi fac nici măcar o grijă. Că doar am crescut un copil descurcăreț, independent și… da, extrem de creativ! Mai trebuie să mai găsesc eu o soluție la situația orelor online, dacă vor fi așa din toamnă. Bine, eu și toți părinții.

Până atunci, hai, să avem o vacanță de vară cu multă joacă, râsete și iubire! Și să sperăm la un an nou școlar productiv, cu profesori creativi și copii fericiți!