1021576_businessman_silhouette

Mă întâlnesc frecvent cu manageri sau reprezentanţi ai unor firme care, ajunşi la subiectul despre PR şi identitate, îmi spun că nu înţeleg rostul acestora: „Cu ce mă ajută să am o identitate corporativă?”. Ei bine, ca să răspund la această întrebare, hai mai întâi să vedem ce înseamnă de fapt acest termen.

Wally Ollins, un guru al identităţii, spunea despre aceasta că reprezintă „totalitatea căilor prin care organizaţia se prezintă publicurilor ei”. Şi dacă ne uităm puţin în dicţionar, vom vedea că „identitate” este egal cu „ansamblul de date prin care se identifică o persoană”. Mai exact, cine eşti şi ce vrei de la clienţii tăi.

Dacă vrei să obţii imaginea pe care ţi-o doreşti în rândul publicurilor tale, atunci e obligatoriu să ai o identitate puternic construită. Şi când spun identitate, nu mă refer doar la nume şi logo. Identitatea corporativă înseamnă mult mai mult decât atât. E vorba nu doar de elementele vizuale ale companiei, ci şi de cultura ei organizaţională: nume, logo, elemente vizuale, misiune, valori, public-ţintă, uniforme, ritualuri, comportamente, atitudini, comunicare internă şi externă.


Aşadar, dacă vrei o identitate solidă, adresează-ţi câteva întrebări despre compania ta: Cine suntem? Ce facem? Cum facem? Unde facem? Pentru cine facem? Unde vrem să ajungem? Cum explicăm ceea ce facem? şi Cum ne comportăm?

Îţi voi detalia acum câteva aspecte ale identităţii pe care ar trebui să le atingi şi tu atunci când vei lucra la crearea unei identităţi corporative:
1. Specificitate: cu ce se deosebeşte organizaţia ta de competitorii tăi?
2. Persistenţă: ce face organizaţia ta să reziste şi să dureze de-a timpul anilor şi a schimbărilor?
3. Competenţă: cum reuşeşte organizaţia ta să îşi realizeze activităţile propuse?
4. Coerenţă: va fi ea predictibilă pentru ceilalţi actori sociali?
5. Recunoaştere: va fi organizaţia ta legitimată în contextul vieţii sociale?

Dacă ai înţeles termenii de mai sus, atunci ai înţeles şi faptul ca o identitate solidă înseamnă putere. Pentru că identitatea presupune tocmai implementarea celor cinci concepte.

Aşadar, hai să vedem la final care sunt avantajele unei identităţi corporative şi să răspundem punctual la întrebarea „Cu ce mă ajută să am o identitate corporativă?”:
• Vei fi mai uşor de identificat şi clienţii te vor recunoaşte mai uşor
• Impui respect şi loialitate în rândul clienţilor tăi
• Impui respect şi credibilitate în rândul partenerilor şi a colaboratorilor tăi
• Angajaţii se vor simţi mai motivaţi simţind apartenenţa la o companie puternică
• Vei avea mereu candidaţi bine pregătiţi, gata oricând să lucreze pentru tine
• Vei putea „cumpăra” firme mai slabe
• Îţi uşurezi munca de promovare şi evident îţi reduci considerabil costurile cu privire la aceasta