Înainte să începi să citești acest articol, trebuie să te avertizez că el poate fi înțeles cu adevărat DOAR de cei care au sau au avut probleme de vedere. Aah, și încă ceva foarte important: acesta NU este un advertorial, ci doar o experiență personală. Așadar…

Am avut de mică probleme cu vederea. Trebuia să port ochelari din școala generală, însă, evident, mi-era rușine de poreclele pe care le puteau scoate ceilalți copii despre mine. Acum sună incredibil de jalnic, însă toți am fost copii și știm câtă tragedie se ascunde în sufletul unui copil, mai ales dacă acesta este… altfel. De abia în clasa a X-a mi-a venit mintea la cap, cu ajutor extern, bineînțeles. Pentru că nimeni altul decât Tataee de la BUG Mafia m-a făcut să înțeleg că nu e nimic rușinos în a purta ochelari, că ești mai mult decât o pereche de ochelari și că îi poți transforma foarte ușor într-un avantaj. Și de atunci, am tot purtat perechi peste perechi, până ce anul acesta am ajuns la -4,5.

Ce înseamnă să porți permanent ochelari cu dioptrie -4,5? Înseamnă că dimineața, când te trezești, primul lucru pe care îl faci este să întinzi mâna după ochelari și de abia apoi să vezi ce e în jurul tău. Înseamnă că nu poți dormi cu ei la ochi și că trebuie să te trezești din somn, dacă cumva ai ațipit cu ei pe nas. Înseamnă că atunci când intri de la frig la cald trebuie să ți-i dai jos, să ți-i ștergi și să stai câteva minute pe stand-by până ce își revin la temperatura potrivită. Înseamnă că nu poți intra cu ei în apă (piscină, mare, parc acvatic, duș). Înseamnă că trebuie să îi dai jos de pe ochi și să îi ștergi de câteva ori pe zi. Înseamnă că în orice moment un copil ți-i poate lua de pe ochi și arunca pe jos, lăsându-te în ceață. Înseamnă că îi poți strivi sau crăpa în orice moment (și s-a întâmplat de nenumărate ori… de la rupt în două, până la zeci de bucățele). Pe scurt, viața cu ochelari este dificilă. Pentru că depinzi de acel instrument de vedere permanent.

Am încercat și varianta lentile de contact. Pe lângă disconfortul de a avea tot timpul un corp străin în ochi, există disconfortul de a le pune și de a le scoate în fiecare zi. Și nu e deloc amuzant să pierzi o jumătate de oră doar făcând asta. Plus soluție de păstrat lentilele, soluție pentru ochi, material special și loțiune pentru șters lentilele ochelarilor, toc pentru ochelari și tot așa.

În septembrie m-am hotărât că e cazul să nu mai depind de ochelari sau de lentile și să fac ceva în privința vederii mele. Așa că am făcut ce au făcut toți oamenii din Iași care au scăpat de problemele de vedere: am mers la prof. dr. Chiseliță, la Clinica Oftaprof, și am rezolvat problema cu o operație. Crede-mă că am fost la viața mea în multe clinici și cabinete oftalmologice. Cum e aici? Păi, îți spun doar atât: uită tot ce ai văzut până acum în alte părți! Aparatură, personal, tehnici și servicii peste așteptări.

Dar să îți povestesc despre operație! La început, m-am dus și eu ca omul neștiutor sau ca baba de la țară, zicând că vreau o operație la ochi. Evident, sunt mai multe tipuri de operații pentru ochi, iar un consult amănunțit la mai multe aparate a determinat pentru care trebuie să optez eu: LASIK. Am făcut programarea pentru operație, am ajuns în acea zi la clinică, am așteptat împreună cu mai mulți pacienți să intru în sala de operație, în timp ce o masă plină de bunătăți și un personal zâmbitor ne făceau să ne destindem.

După ce mi-am luat porția de picături anestezice și dezinfectante, am intrat ”pe mâna profesorului”. În timp ce mă opera, îmi explica pas cu pas ce se întâmplă, făcându-mă să mă simt în siguranță. După câteva minute am ieșit și… am văzut. Nici mie nu mi-a venit să cred, dar am văzut când am plecat din clinică. Bineînțeles, în prima săptămână nu trebuie să îmi forțez ochii stând cu orele în fața laptopului cum fac de obicei, să citesc prea mult și nici să îi expun la fum, praf sau alte medii neadecvate însănătoșirii. Și, evident, două săptămâni nu am voie să mă machiez. Ăsta e singurul mare ”outch” din toată treaba. De asta nici nu pun încă o fotografie cu ”noua eu”.

Dacă merită? Din plin! Pentru că mă trezesc și nu mai trebuie să întind mâna după ochelari, pentru că nu mai trebuie să mă încrunt de fiecare dată când încerc să disting ceva, pentru că… văd. Iar cine nu trece prin asta nu știe ce sentiment de libertate și pură fericire ai atunci când nu mai depinzi de ochelari și când poți să vezi clar în orice moment.

Și da, dacă ai probleme cu vederea, îți recomand să mergi cu cea mai mare încredere la Oftaprof. Că doar nu degeaba profesorul Chiseliță e cel mai bun din branșa asta! Îl găsești în Tătărași, în Complex Stejarul, la telefon 0232.250.423 sau pe pagina de Facebook Oftaprof.

Sursa foto: smashd.co