Pe Anda Pintilie am cunoscut-o intr-una din intalnirile cu bloggerii. Am vazut-o inca de atunci ca pe o femeie plina de energie pozitiva, pregatita in orice moment sa dea si altora din bucuria ei. Este jurnalist de profesie, iar in timpul liber scrie pe blogul personal, unde are si o sectiune speciala pentru parinti – Scoala Parintilor. Este mama unei fetite minunate de 4 anisori, despre care ne va povesti astazi mai multe:

1.       Sa presupunem ca ai avea puterea de a te intoarce in timp. Daca ai putea da timpul inapoi, ce ai face diferit de cand ai ramas insarcinata si pana acum?

Daca as avea puterea de a ma intoarce in timp, as face-o doar ca sa mai savurez din fiecare moment pe care l-am trait pana acum. Mi-e dor de toate bucuriile, de toate emotiile, de toate spaimele prin care am trecut. Mi-e dor de primul 1 iunie pe care l-am sarbatorit pentru Maria-Paula, cand ea era inca in burtica. Mi-e dor de timpul in care eram insarcinata si in care m-am simtit atat de bine! Mi-e dor de momentul nasterii. Mi-e dor de cand era ea mica, mica, de statea ghemuita pe pieptul meu și mi-e drag s-o vad acum, la 4 ani, cat de frumos a crescut!

Este logic, n-a fost totul exclusiv roz, dar nu cred ca as vrea sa schimb ceva. Pentru ca, din toate bunele si relele prin care am trecut, am crescut si am invatat impreuna. Daca as schimba ceva, e posibil sa trebuiasca sa dau altceva la schimb. Nimic, nimic nu vreau sa dau – prin urmare, nimic, nimic nu vreau altfel decat a fost sa fie pana acum!

 2.       Stiu ca pentru tine este foarte importanta religia si respectarea ei. Cum priveste o buna crestina toate miturile din popor legate de sarcina, nastere si cresterea copilului?

E importanta partea religioasa, dar nu pot spune despre mine ca sunt o buna crestina. Fiecare-i cu bubele lui si fiecare are, mereu, ceva de imbunatatit pe partea asta. Incerc si incercam impreuna, ca familie, sa imbinam ceea ce tine de Dumnezeu si de suflet, cu ceea ce-i lumesc si deloc strain noua. Miturile sunt mituri. Unele sunt simpatice si mai intram si noi in hora lor, altele sunt stupide, pur si simplu, fara a avea, neaparat, legatura cu credinta.

De multe ori, te intrebi – la ce foloseste X obicei? Taierea motului, de exemplu, e un prilej de a reuni familia si de a te bucura impreuna de aniversarea micutului. Insa, de aici si pana la a-i prevesti complet viitorul, cand bebe alege obiectele de pe tavita, e cale lunga. Eu m-am increzut mai mult in puterea rugaciunii si-a Lui Doamne-Doamne si, prin asta am rasturnat multe mituri si chiar multe realitati. Dupa o zi de sarbatoare, la care participasem la slujba, in picioare si foarte bine, ca stare, seara m-am dus la maternitate si am nascut. In doua ore! Practic, ca dureri – mici apasari, in jumatate de ora. Timp in care George al meu sunase toti cunoscutii, ca sa se roage pentru noi. Cand m-au suit cadrele medicale pe masa aceea, teoretic doar la control, mi s-a si dat comanda sa imping. Am dat capul pe spate. Deasupra era icoana Maicii Domnului. Am zis: „Ajuta-ma, Maica! Ajuta-mi copilul sa fie bine!”, si-am impins. Ceea ce povestesc e parte dintre minunile noastre. Si, pentru altii – ceea ce povestesc eu poate însemna doar un mit. Deci, pana la urma, fiecare cu ce-l intereseaza si cu modul sau de a vorbi despre mituri.

3.       Cat de aproape trebuie sa fie un copil de partea asta, religioasa?

In viata, orice se face cu masura. Din pacate, noi, de multe ori mergem pe principiul – totul sau nimic. Din punctul acesta de vedere, nu ne propunem sa facem din Maria o habotnica. Dar, nici nu vrem s-o privam de bucuria de a cunoaste ce-i mai presus de noi. Mergem la biserica, dar asta nu este o obligatie. Nu e cu program fix, se tine cont de starea ei, nu facem armata pe acolo si nici nu tinem cont de toate babutele care vin cu sfaturi pretioase si enervante. O impartasim periodic si, ce e mai frumos, e ca ea a ajuns sa ceara „papa-bun”. Ea isi asuma daca vrea mancare de acasa, ori daca asteapta sa-i dea parintele Sfanta Impartasanie. Asta nu o transforma in sfintisor. Pana la urma, nici nu vreau un copil sfant. Vreau un copil sanatos, atat! Fericit, curat la minte si la suflet. Iar pentru asta nu pot sa nu ma rog neincetat – de cand era ea o samanta! Am temeri, dar n-am isterii. Fac tot ce tine de mine, dar mai las din sarcini si in grija sfintilor. Ei chiar sunt prieteni de nadejde!

La final, pe subiectul acesta, vreau sa spun celor ingrijorati de prea multa religie acasa ori la scoala ca, oricum, pe copil nu-l  inveti sa fie… credincios. Il inveti sa fie bun, sa respecte pe cei din jur, sa-i iubeasca, sa imparta, sa ofere din putinul lui, sa zambeasca. Sa fie omulet care sa creasca om adevarat. Daca ii vrei binele copilului, nimic din ceea ce-l inveti nu este contrar dorintelor lui Dumnezeu! Pe Maria incerc s-o ajut sa cunoasca din toate – iar in toate astea isi are si religia locul ei. La fel ca si limba romana, la fel ca si tara, la fel ca si familia.

4.       Esti jurnalist si blogger. Cum ti-a influentat munca aparitia copilului si cum reusesti sa scrii atat de des?

Eu sunt una dintre mamele si nevestele care inca isi mai permit sa copilareasca. Avem sprijin mult, mare si bun de la bunici. Si, atunci, chiar nu pot sa ma plang de ceva. Sunt zile intregi pe care le petrec cu Maria, sunt si zile in care avem doar doua ore la dispozitie. Insa, mult sau putin, timpul acela il petrecem relaxat, creativ, frumos. Sa simtim ca suntem impreuna!

Cand trebuie sa plec la serviciu sau cand am treaba de acasa, Maria intelege. Stie ca nu o mint, referitor la timpul in care nu pot sa-i acord atentie si stie ca mereu ma intorc la ea. Eu stiu, in acelasi timp, ca o las pe maini bune si pot sa-mi fac treaba. Cu dor, dar fara stres. Asa ca, daca de serviciu nici nu prea era cum sa ma las, de blog nici atat nu mi-a venit sa ma despart. E tot un copil de-al meu. Nu scriu chiar atat de des pe cat mi-as dori, dar scriu. Adevaru-i ca nici nu ma omor dupa trafic sau dupa alte vedetisme virtuale si, probabil, de aia si rezista ideea. Pur si simplu, mi-e drag de pietrele mele! Iar Maria, asa micuta cum e, ma sustine din toata inimioara ei. Ma intreaba ce scriu, cum scriu, cine a mai citit, ce poze am pus, daca sunt comentarii. Zilele trecute umbla prin parc cu un tricou pe care impreuna l-am confectionat la un atelier. In fata desenase ea un fluturas, iar pe spate scrisesem eu: „Mami are blog! saptepietre.ro”.

5.       Am vazut ca esti o mama foarte implicata in activitati cu Maria-Paula. Ne poti da cateva idei de astfel de activitati, care sa fie si usor de implementat, dar si pe placul copiilor?

Un copil se multumeste cu foarte putin si se bucura maxim daca ne are prin preajma, implicati pe bune in viata lui. Pietricelele din fata blocului se transforma in nestemate, betele sunt sabii si baghete magice! Orice nimic ce se petrece sub privirile noastre de adulti – de multe ori stricati… – se poate transforma intr-o activitate minunata pentru copii! Cartile, creioanele colorate, acuarelele, plastilina, autocolantele, sarma plusata, atele, hartiile, cutiile, sticlele, sosetele, ambalajele de la bomboane… toate pot fi folosite in activitatile lor de baza, dar si in altele. Din toate poti face mini-exercitii cu asemanari, comparatii, mai mare, mai mic, culoare, forma, utilitate… Toate sunt interesante pentru copil, inca inainte de a intelege ce-i explici tu acolo si mult timp dupa aceea. Si, niciodata nu se epuizeaza subiectele. Nu avem chiar nicio jucarie la dispozitie? Spunem cuvinte care incep cu a, b, g, e – cea mai tare a Mariei din ultima perioada a fost cand spuneam cuvinte cu „e” si ea a inserat printre exemple si englezescul „apple”. Ne-am saturat de cuvinte, facem rime („mama, mama, iti dau o clama”)! Apoi, cantam, inventam povesti, dansuri, dialoguri si facem jocuri de rol.

In orice context, daca omul mare se desteapta un pic si-si da jos armura de adult fatal, va descoperi ca n-a uitat sa fie creativ, spontan, fericit. Cand te joci, te eliberezi de multe rele. Cand te eliberezi tu de stres, durata nervilor la copii scade proportional cu linistea ta. Tipi tu, tipa si el. Tipa el, iar tu te chinui sa-i capturezi nervii intr-o cutiuta cu capac, pe care o strangi bine-bine si pe care nu mai vrei s-o deschizi niciodata – plansul se transforma in ras, curiozitate, bucurie!

 

6.       Care sunt cele mai importante sfaturi pe care le poti da proaspetilor parinti?

Daca primul sfat ar fi sa renuntati la a mai cauta cele mai importante sfaturi, ar trebui sa ma opresc aici. Serios, acum. E bine sa ne informam, e bine sa citim, e bine sa stim teorie si sa mai aflam ce mai fac sau mai spun alti parinti. Insa, cea mai importanta e practica. Inainte de aparitia copilului, ne facem multe planuri. Apoi, ne vine sa ne dam in cap, ca nu le respectam. Asta, pentru ca uitam ca fiecare copil e unic. Ca nu-l facem dupa o matrita, robotel. Asa ca, nu incercati chiar toate sfaturile pe copiii vostri, nu faceti comparatii prea multe cu altii si bucurati-va de ei, asa cum sunt.

Sa-i iubiti, insa, mult! Iubiti-i cu alint, dar si cu responsabilitate! Caci, la fel cum iubirea nu inseamna sa-i lasi sa bage degetele in priza, doar pentru ca asa vor ei, iubirea nu inseamna nici lipsa de reguli, lipsa de educatie sau lipsa unui „nu”, atunci cand e cazul.

Bucurati-va de familie, in noul ei format! Nu va mai fi niciodata ca in vremea in care erati singuri dar, daca va straduiti, va poate fi infinit mai bine! Luptati pentru dragostea voastra! Nu lasati fleacuri si orgolii sa va desparta! Un copil e fericit si doar cu unul dintre parinti, dar e mai fericit atunci cand traieste armonia in familie.

Bucurati-va de fiecare moment si nu grabiti timpul! Credeti in minuni! Credeti in minunea din bratele voastre! Credeti si multumiti pentru minunea de a va fi transformat in parinti!