Vorbeam acum două zile de îmbrăcămintea la birou şi cât de multă atenţie trebuie să acordăm acestui aspect. Dar ce facem când unul dintre colegii sau angajaţii noştri vin zilnic îmbrăcaţi nepotrivit? Le înghitem atitudinea şi îi vorbim pe la spate sau le spunem în faţă ce ne deranjează?
Am fost pusă de multe ori în această situaţie şi am reacţionat diferit, în funcţie de situaţia respectivă. Nu, nu eram eu persoana care se îmbrăca altfel, ci am avut colegi de acest gen.
Am avut odată un şef care nu se sfia să spună în faţă ce are de zis. Şi asta cu un limbaj cam agresiv pentru un mediu de afaceri: „Iar te-ai dat cu rujul ala?”, „Tu nu te uiţi în oglindă înainte să pleci de acasă?”, „Cum poţi să porţi bluza aia?” etc. … aţi înţeles ideea.
Pentru a evita astfel de situaţii stânjenitoare, e indicat să urmaţi sfaturile de aici. Însă, în calitate de persoană care semnalează un comportament, o atitudine sau o vestimentaţie nepotrivite, e şi mai potrivit să ascultaţi filmuleţul de mai jos.
S.O.S buna, am nevoie de ajutor, am o colega care nu se imbraca adecvat la serviciu, Suntem o companie de consultanta, si lucram in oficiu, deci se imbraca cumj ii comvine ei si casual si cu spinarea goala etc..astazi insa a venit in sorti scurti ca cei cu care noi obisnuim sa mergem la plaja, nu stiu cum as putea sa ii spun ca nu у tocmai stilul office, si plus la asta ca avem si angajati de genul masculin… nu ca mie rusine sa ii spun doar ca e o fire tepoasa si nu accepta sfaturile nimanui. Va rog sa imi dati un sfat cum as putea sa ii spun, eu activez ca manager PR.
Buna Xandra,
Cazul colegei tale nu este singular si practic este exact exemplul despre care se vorbeste in filmulet.
In calitate de Manager PR este datoria ta sa ii atragi atentia asupra acestui aspect. Cheam-o in biroul tau si spune-i ceva de genul:
„Vreau sa te felicit pentru rezultatele bune din ultima perioada si pentru implicarea de care ai dat dovada in functia ta. Cu toate acestea, consider ca ai putea castiga si mai mult respect din partea colegilor si, evident, mai multa productivitate in munca daca ai adopta si tu acelasi stil vestimentar ca toti colegii. Astfel am evita discutii inconfortabile si ridicari din spranceana si am putea sa fim o echipa unita care sa se simta bine impreuna. Acesta este stilul biroului in care lucram si as aprecia mult daca ai veni imbracata office. Sunt sigura ca daca ai face-o munca ta va fi mult mai apreciata si mai recompensata”.
Spune-i toate aceste lucruri pe un ton placut, cu incredere in tine, fara sa ii dai impresia ca o certi sau o iei de sus. Fa-o sa inteleaga ca aceasta schimbare e pentru binele ei in primul rand.
Mult succes!
Sunt multi in situatia asta. Vad tot mai des in firmele prin care merg astfel de oameni care nu stiu ca trebuie sa aiba o tinuta adecvata.